Sari la conținut

EXCLUSIV Digi 24. Noi cazuri de români cărora autoritățile norvegiene le-au luat copiii. Astăzi: Familia care a învins Barnevernet, dar care nu şi-a primit copiii nici după un an

Foto: contul personal de Facebook 

Demersul nostru urmărește, în același timp și să introducă o necesară nuanțare într-o dezbatere publică în care emoția a împins adesea în plan secund atât faptele concrete cât și semnele de întrebare. Dincolo, însă, de dramatismul poveștilor şi de argumentele părinţilor, care în absenţa unor poziţii oficiale din partea autorităţilor de resort norvegiene, ar putea fi privite cu o oarecare rezervă, rămân întrebările legate de modul în care funcţionează sistemul norvegian şi de interpretarea legilor din perspectiva principiului „binelui superior al copilului”.

Digi 24 prezintă astăzi povestea familiei Avrămescu Cruz, doi soţi cu dizabilități auditive ai căror băieţei de cinci, respectiv şase ani, au fost luați de lângă părinţi, după care au fost despărțiți şi unul de celălalt. Deşi o decizie judecătorească a stabilit ca nejustificată măsura luată de Protecţia Copilului, hotărârea instanţei, de reintroducere a lui Roberto şi Adrian în sânul familiei naturale, nu a fost pusă în aplicare nici după un an.

Informaţiile oficiale de care dispun autoritățile române arată că în şapte familii, în care cel puţin unul dintre soţi este român, copiii au fost separaţi de părinţii biologici, minorii fiind preluaţi sub diferite motive de autorităţile norvegiene de Protecţie a Copilului.

În total, vorbim la ora actuală de 16 minori aflaţi în evidenţele Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti. Alţi 10 copii din şase familii au trecut prin experienţe similare în ultimii cinci ani, cazurile fiind între timp închise, însă nu neapărat prin soluţii în favoarea părinților români.

Înainte să împlinească patru, respectiv cinci ani, doi copii sunt separaţi de părinţii lor, o româncă şi un cetăţean norvegian, apoi sunt separaţi şi unul de celălalt. După câteva luni, adică acum exact un an, părinţii câştigă în instanţă dreptul de a-şi recupera cei doi băieţei, dar, surpriză: Roberto şi Adrian nu sunt lăsaţi să se întoarcă la mama şi la tata pentru că Barnevernet, autoritatea de Protecţie a Copilului, nu a reuşit ca în intervalul în care au fost luaţi de acasă să le asigure o condiţie vitală – instruirea permanentă în limbajul mimico-gestual. Părinţii micuţilor au dizabilități auditive şi îi învăţaseră să comunice prin semne. Barnevernet, instituţia în cauză, a scăpat din vedere acest detaliu-cheie, aşa că soluţia pe care birocraţii au găsit-o a mai trimis o undă de şoc familiei: vor păstra în continuare copiii. Dar nici acum nu se ştie până când.

Roberto şi Adrian s-au născut la un an şi o zi distanţă într-o familie mixtă din Norvegia. Mama, Andreea Avrămescu Cruz, este româncă, iar tatăl, Roberto Cruz, e cetăţean norvegian, cu origini spaniole şi argentiniene. Deşi sunt fraţi, Roberto şi Adrian trăiesc despărţiţi. În prima parte a lui 2014, statul i-a separat pe micuţi de părinţii lor, apoi i-a separat pe unul de celălalt. Ce înţeleg Roberto şi Adrian din ceea ce li se întâmplă, la cinci, respectiv şase ani, cât au în prezent, e dificil de stabilit. Ce urme lasă la vârsta asta un contact rezumat la întâlniri lunare cu mama şi cu tatăl naturali - a câte trei ore şi sub o strictă supraveghere a asistenţilor sociali - din nou, poate doar intuit.

Cert este, însă, că pentru custodia lor se duce de un an şi jumătate o luptă acerbă între părinţii biologici şi autoritatea norvegiană de Protecţie a Copilului.

Ce spune mama

„În 19 martie 2014, i-au luat de la grădiniţă, eu nu am ştiut. I-am dus la grădiniţă, eu am plecat la cumpărături şi m-am trezit cu vizita poliţiştilor la mine acasă, nu ştiam ce s-a întâmplat. Mi-au zis să mergem împreună pentru a povesti despre copii. Mi s-a adus un interpret”, a povestit mama echipei Digi 24, via Skype.

Tot ea a precizat că nu și-a bătut copiii. „Judecătoarea a spus că în ianuarie (anul trecut) îmi dă copiii şi s-a tot amânat, ni s-a spus să avem răbdare, să aşteptăm. Copiii ştiau limbajul semnelor, dar acum, pentru că nu am mai vorbit cu ei, nu îl mai ştiu aşa de bine”, a adăugat mama.

Potrivit acesteia, părinții văd copiii timp de trei ore pe lună.

 „Mă bucur să îmi văd copiii şi ei sunt bucuroşi, dar ei nu mai vorbesc prin semne, ci prin interpret. Copiii sunt separaţi, locuiesc la două familii, ei mă tot întreabă când se pot întoarce acasă. Este greu. După ce-i lăsăm, doamna care are grijă de ei mi-a spus că cei mici plâng pentru că ne iubesc. Le e dor şi unul de celălalt”, a mai declarat mama. 

Conform variantei oficiale, susținută şi de avocata din Norvegia a soţilor Avrămescu Cruz, întreaga poveste a început în ziua în care, la grădiniţă fiind, copiii au spus că fuseseră bătuţi de părinţii lor. Declaraţia micuţilor (rămân neclare circumstanţele în care ea a fost luată de către personalul instituţiei de învăţământ) a făcut apoi obiectul unei examinări judiciare. Pas care, în final, a condus, potrivit explicaţiilor oferite de avocata Eva Frivold rudelor din România ale Andreei Avrămescu Cruz, la preluarea copiilor din sânul familiei, printr-o procedură de plasament de urgenţă. Decizia datează din 19 martie 2014.

Iar de aici încolo, situaţia s-a complicat şi mai mult, întrucât autorităţile norvegiene au decis deschiderea a două dosare – unul penal, iar celălalt legat de îngrijirea copiilor. Practic, Andreea şi Roberto Cruz au şanse să-şi mai vadă copiii acasă doar dacă reuşesc să câştige cele două procese distincte, unul cu Protecţia Copilului, iar celălalt cu poliţia.

Părinţii câştigă procesul, dar nu primesc copiii pentru că Barnevernet nu a reuşit să le conserve cunoştinţele despre limbajul semnelor

În dosarul deschis de Protecţia Copilului, părinţii au primit în cele din urmă câştig de cauză. Deşi, în 19 august 2014, prima instanţă a decis plasarea micuţilor la alte familii, Andreea şi Roberto Cruz au câştigat recursul, instanţa ultimă concluzionând, în 12 ianuarie 2015, că nu există motive pentru ca minorii Adrian şi Roberto să fie luaţi de lângă părinţii lor. Însă bucuria a fost scurtă.

Potrivit informaţiilor confirmate pentru rudele din România şi de avocata Eva Frivold, în intervalul în care băieţii nu au mai trăit alături de mama şi tatăl naturali, „municipalitatea a eșuat în a le asigura copiilor condiţiile necesare pentru a nu uita limbajul semnelor”. Cum ziceam mai sus, Andreea şi Roberto Cruz au dizabilități auditive, cei mici neavând în schimb această problemă. „Este o tergiversare, doar puteau să trimită un interpret de două ori pe săptămână sau de câte ori doreau pentru a se ocupa de copii. Există totuşi o sentinţă judecătorească şi ei nu o pun în aplicare”, susţine bunicul din România al celor doi copii, Constantin Avrămescu.

Urmarea acestui eşec al autorităţilor care îi luaseră sub protecţie şi îngrijire pe Adrian şi Roberto? Ei bine, o nouă decizie a judecătorilor: cei mici trebuie să rămână în continuare în familiile străine în care fuseseră plasaţi. „Potrivit instanţei, nu ar fi urmat să fie vorba de o perioadă lungă, municipalitatea urmând să le ofere copiilor instrucţia necesară pentru a fi din nou capabili să comunice prin semne cu părinţii lor. Totuşi, municipalitatea a eşuat în continuare (să le asigure această instrucţie)”, le transmitea avocata rudelor din România ale Andreei Avrămescu Cruz. Era deja noiembrie 2015. De atunci au mai trecut două luni, iar săptămâna trecută s-a împlinit un an de când copiii soţilor Avrămescu Cruz ar fi trebuit să fie returnaţi părinţilor lor, dar, iată, surprinzătoarea incapacitate a autorităţilor de a le oferi integral îngrijirea specifică a dus cazul într-un impas ce pare tot mai insurmontabil.

În acelaşi timp, problemei de mai sus i se adaugă existenţa celui de-al doilea dosar deschis pe numele părinţilor, în care aceştia sunt acuzaţi de violenţă asupra copiilor. În opinia avocatei Eva Frivold, este de aşteptat ca soluţionarea unui asemenea caz să dureze doi ani.

În luna octombrie 2015, magistraţii s-au pronunţat în primă instanţă. Potrivit lui Bogdan Avrămescu, fratele din Bucureşti al Andreei Avrămescu Cruz, cei doi soţi au fost condamnaţi la câte cinci luni de închisoare şi plata unei amenzi a câte 3.000 de coroane fiecare.

„Am înţeles totuşi că una dintre ideile pe care le vehiculează Protecţia Copilului de acolo ar fi ca Roberto şi Adrian să rămână în familii surogat până la împlinirea vârstei de 18 ani, deci să nu se întoarcă acasă, şi eventual întâlnirile copii-părinţii naturali să fie mai dese”, adaugă Bogdan Avrămescu.

“Principalul obiectiv este ca un copil să rămână cu familia lui”

Într-un interviu acordat, săptămâna trecută, Digi 24, ambasadoarea Norvegiei la Bucureşti, doamna Tove Bruvik Westberg, arăta faptul că măsura plasării copiilor în alte familii este ultima soluţie la care se recurge, prin urmare, se aplică unor cazuri extreme. “Vreau să subliniez că principalul obiectiv este ca un copil să rămână cu familia lui şi în acest sens este asistată familia.Este ultima variantă să se emită un ordin de luare sub protecţie. Pentru că este o măsură drastică şi este ultima soluţie, niciodată prima”, explica diplomatul.

Avocat: S-a considerat că plasarea la rude nu este în interesul copiilor

De ce au fost plasaţi Adrian şi Roberto direct în grija unor familii surogat şi de ce nu a fost preferată varianta unei custodii temporare oferită unor rude? Acestea sunt, iată, alte întrebări pe care, având în vedere durata la care s-a ajuns de când micuţii au fost separaţi de părinţi, şi-o pun mulţi dintre apropiaţii Andreei şi a lui Roberto Cruz. Asta, în condiţiile în care Adrian şi Roberto au bunici în Norvegia, au bunici şi în România, au unchi la Craiova şi la Bucureşti şi, la un moment dat, petrecuseră trei luni în ţara natală a mamei lor. Şi în condiţiile în care chiar şi instanţa care s-a pronunţat definitiv în acest caz a stabilit că separarea celor doi minori de mama şi tatăl lor fusese nejustificată.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie rudelor de către avocata Eva Frivold, “fusese luată în considerare plasarea copiilor în familia unor rude, dar s-a considerat că nu ar fi suficient pentru ei, nu ar fi în interesul lor”.

“S-a ajuns la extreme: ca educator eşti obligat să trimiţi informaţiile chiar şi dacă nu eşti sigur că sunt adevărate”

Punctul de pornire al cazului Avrămescu Cruz, în care copiii au fost separaţi de părinţii naturali în urma unei sesizări transmise autorităţilor de resort de către personalul de la grădiniţa la care cei mici erau înscrişi, nu este singular.

În Norvegia, cadrele didactice au obligaţia de a semnala orice suspiciune. Rămâne, totuşi, neclară grila în baza căreia factorii de decizie fac distincţie între ceea s-a petrecut cu adevărat în familie şi ceea ce poate fi doar o exagerare a copilului (având în vedere vârsta fragedă a acestuia) sau între realitate şi un răspuns care poate fi rodul unei eventuale manipulări a minorului prin modul în care îi sunt adresate întrebările.

George Alexander este un român stabilit de câteva decenii în Norvegia. Spre deosebire de mulţi dintre cei care îşi exprimă părerea pe fondul scandalului izbucnit odată cu apariţia în spaţiul public a cazului Bodnariu şi a celorlalte cazuri similare, George Alexander lucrează în sistemul de educaţie norvegian. În ultimii 20 de ani, a fost director în mai multe grădiniţe şi şcoli din Oslo şi, după cum recunoaşte, poziţiile ocupate au făcut ca în numeroase rânduri să interacţioneze cu angajaţii Barnevernet. Ţinea, de fapt, de atribuţiile sale de serviciu.

În prezent, este una dintre vocile care critică modul în care instituţia norvegiană de Protecţie a Copilului a evoluat şi în care a permis înmulţirea abuzurilor. Din această perspectivă, l-am întrebat care este mecanismul prin care personalul didactic urmăreşte copilul, îl interoghează cu privire la condiţiile din mediul familial şi, nu în ultimul rând, sesizează autorităţile abilitate pentru a fi deschisă procedura de investigare a modului în care părinţii au grijă de copiii lor. L-am mai întrebat, totodată, dacă personalul didactic este în vreun fel recompensat pentru acest tip de intervenţie. „Cadrele didactice nu primesc nicio recompensă pentru semnalările lor. Sunt obligate să facă asta, la angajare semnează o declarație prin care se obligă să furnizeze informații Protecției Copilului”, explică George Alexander.

Totuşi, susţine domnia sa, există aici o latură care plasează întregul mecanism sub o umbră de îndoială: „Ceea ce este ciudat este faptul că, în ultimii ani, s-a ajuns la extreme: eşti obligat să trimiţi informaţiile chiar şi dacă nu eşti sigur că sunt adevărate, ci numai nişte bănuieli/suspiciuni. Aceasta este una dintre cauzele pentru care eu sunt foarte critic împotriva acestui sistem”, punctează George Alexander.

De ce sunt separaţi şi fraţii unul de celălalt?

Cazul Avrămescu Cruz a izbucnit la începutul anului 2014. Copiii au fost luaţi de lângă părinţii lor, au fost deschise două dosare pe numele celor din urmă. Una din întrebările, momentan rămase fără un răspuns concludent, pe care o ridică şi acest caz, vizează cursul relaţiei dintre fraţi, acolo unde familia separată are mai mult de un copil. De ce, după ce sunt luaţi de lângă părinţii, fraţii sunt şi despărţiţi?

În opinia lui George Alexander, răspunsurile posibile curg pe două paliere.

* Numărul mai mare de fraţi, situaţia, de exemplu, a familiei Bodnariu: „Este dificil de găsit o familie care să preia cinci copii deodată. Alternativa ar fi fost să interneze copiii într-o instituție specială. Dar, cunoscând situația, crede-mă, si aceste instituții de preluare a copiilor sunt supraaglomerate în Norvegia. Tocmai datorită neprofesionalismului angajaților de la Barnevernet, care creează de multe ori probleme singuri si, în plus, aleg cele mai ciudate soluții”, consideră interlocutorul nostru.

* Sau absurdul regulilor respectate fără vreo atenţie la nuanţe. George Alexander: „În lipsa lor de profesionalism si de omenie, angajații de la Barnevernet, care proclamă sus si tare că se preocupă de Interesul Suprem al copiilor, au uitat tocmai de acest lucru! Totul a fost făcut la repezeală, de mântuială, totul a fost o improvizație... Nu cred că vreun angajat de la Barnevernet si-a făcut vreodată probleme de constiință. Birocrații nu au sentimente sau logică, ei au doar reguli”.

Roberto şi Adrian s-au născut la un an şi o zi distanţă, în noiembrie 2010, respectiv noiembrie 2009. În 2014 au fost luaţi sub protecţia autorităţilor, iar câteva luni mai târziu, în decembrie 2014, au fost şi separaţi unul de celălalt. De aproape doi ani îşi văd părinţii o dată pe lună, timp de câteva ore. De un an şi o lună se întâlnesc unul cu celălalt doar din când în când.

Citește și: Au fugit din Norvegia pentru a-și păstra copiii (I). „Am plecat în secret fără să anunțăm pe nimeni. Conduceam și plângeam”