ACL: Buletine ale studenţilor din Regie, reţinute de administratorii de cămin pentru vot multiplu. Reacția PSD

Data publicării:
stampila vot alegeri - cropo mfax

Foto: MediafaxFoto

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „În ultimele zile, au fost semnalate o serie de fapte care contravin legislaţiei electorale. Frica generată de faptul că prezidenţiabilul Victor Ponta nu va reuşi să obţină scorul care s-a încercat să fie acreditat prin purtătorii de mesaje împinge PSD să încerce să fraudeze scrutinul din 2 noiembrie”, se arată într-un comunicat al ACL, citat de Medeiafax.

Alianţa Creştin-Liberală precizează că a atras atenţia de la începutul săptămânii asupra impunerii de către PSD, cu girul prefecţilor, a unor preşedinţi de secţii de votare care sunt membri activi ai partidului condus de candidatul Victor Ponta.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Ne-a fost adus la cunoştinţă un caz extrem de grav de către un student, administratorii de cămin din Complexul Studenţesc Grozăveşti-Regie au reţinut încă de pe data de 1 octombrie actele de identitate ale studenţilor care au solicitat viză de flotant şi nu le-au eliberat nici până în ziua de azi motivând că procedura este una greoaie datorită numărului foarte mare de solicitări. Cel mai mulţi dintre studenţii cărora le-au fost oprite abuziv actele de identitate au încercat pe toate căile să îşi recupereze documentele. Tot studenţii ne-au spus că administratorii au procedat la reţinerea buletinelor la îndemnul unei organizaţii de tineret a unui partid politic aflat în arcul guvernamental pentru a le folosi duminică la vot multiplu. Atragem atenţia instituţiilor statului, care au obligaţia de a reglementa şi a asigura corecta desfăşurare a campaniei electorale, să sancţioneze astfel de derapaje de la lege”, se mai arată în comunicat.

ACL cere poliţiei şi autorităţilor competente să efectueze cercetări şi să ia toate măsurile necesare pentru eliberarea actelor de identitate şi sancţionarea conform legii a celor vinovaţi.

Gabriela Firea: ACL intoxică opinia publică; studenţii au buletinele la Poliţie, le pot cere înapoi

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, afirmă că ACL intoxică opinia publică prin acuzaţiile privind reţinerea, în scopul votului multiplu, a buletinelor studenţilor cazaţi în Regie, ea menţionând că aceste buletine sunt la Poliţie, pentru vize de flotant, şi pot fi ridicate oricând.

Ea atrage atenţia, într-un comunicat, că nu există „niciun fundament” în acuzaţiile ACL referitoare la buletinele unor studenţi din Bucureşti, aflate la Poliţie.

„Bineînţeles că nu este nimic ilegal sau politic în cele semnalate de ACL vis-a-vis de situaţia din unele cămine din Complexul Studenţesc Grozăveşti-Regie, unde buletinele se află la Poliţie pentru vizele de flotant. Dacă cei din ACL ar cunoaşte legea, ar şti că în momentul în care studenţii se cazează, pe baza contractului de cazare, cărţile de identitate se strâng la administrator şi se trimit la secţia de poliţie pentru viza de flotant. Trebuie înţeles că această procedură se desfășoară centralizat, iar universităţile nu au nicio implicare”, afirmă Firea.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ea precizează că sunt 23.000 de studenţi în campusurile din Sectorul 6, deci trebuie puse 23.000 de vize de flotant.

„Cazările au ţinut până pe 7 octombrie. Astfel, în mai puţin de 20 de zile lucrătoare, şi dat fiind şi numărul mare de cereri, nu a fost timp suficient pentru a fi puse toate vizele. Dar orice student poate să meargă oricând la Poliţie pentru a-şi cere buletinul. Cei din ACL încearcă să dea o tentă politică acestui caz, pregătind terenul pentru o înfrângere cu un scor foarte mic prin invocarea unor fraude inventate. Nu este prima oară când oamenii lui Băsescu apelează la o asemenea strategie”, susţine purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri