Sari la conținut

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ce le transmit alegătorilor candidații care au ieșit din cursa pentru Cotroceni

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Mirel Mircea Amariței a primit cele mai puține voturi. 0,08% a fost procentul anunțat de BEC. Pentru cei 8000 de români, candidatul partidului PRODEMO nu are o recomandare pentru 16 noiembrie. Dar le spune tuturor să iasă la vot.

Vor decide singuri pe cine vor susține în turul doi, nu va exista o recomandare. Voi decide pe moment atunci. Mai sunt încă două săptămâni. Probabil că voi înclina spre domnul Iohannis. Doar din simpatie”, spune Mirel Mircea Amariței.

Gheorghe Funar nu are simpatii, ci doar un îndemn la boicot: „Mesajul meu este să nu se prezinte la vot niciun român, nici în țară, nici în străinătate”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Doar 30.000 de români a convins Constantin Rotaru duminică.

Boicotul nu cred că rezolvă problema. Alegătorii să se prezinte la vot șI să aleagă în cunoștiință de cauză. Membrii Partidului Alternativa Socialistă.... va fi greu să voteze cu reprezentantul dreptei”, afirmă Constantin Rotaru.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. În William Brânză au avut încredere 48.000 de votanți. „Din punctul meu de vedere al meu a fost cel mai bun program șI sincer cred că al meu a fost cel mai bun, dar din păcate eu nu am avut un partid în spate, un partid mare”, spune William Brânză.

Candidatul independent Monica Macovei îi pune condiţii lui Klaus Iohannis pentru a-l sprijini în finala prezidenţială cu Victor Ponta. Independenţa justiţiei şi menţinerea politicii pro-occidentale sunt printre acestea.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Elena Udrea nu vrea să dea niciun fel de recomandare alegătorilor săi.

Nu am intrat în competiția aceasta pentru a negocia ceva în turul doi. Nu cred că electoratul este unul de buzunar pe care îl iei și îl muți așa cum vrei tu”, a spus Elena Udrea, fost candidat PMP la alegerile prezidențiale.  

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!