ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ce spune premierul despre controalele de la Primăria Sibiu

Data publicării:
CASA SIBIU

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Potrivit premierului, inspectorii Corpului de Control verifică retrocedările făcute de autorităţile statului în 2010. Verificările sunt mai vechi, spune Victor Ponta, şi doar o parte dintre ele vizează municipiul Sibiu.

În niciun caz nu vizează o primărie în mod special, ci primăriile unde au fost sesizate nereguli în procedura de restituire din legea 2047 sau legea 10. Sunt multe autorităţi locale, dacă nu mă înşel una este chiar municipiul Bistriţa unde e un primar PSD, deci nu e vorba de controlat adversari politici, ci doar de acolo unde am avut sesizări”, a declarat Victor Ponta. El a dat vina pe presa în căutare de senzațional că a distorsionat informația.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Klaus Iohannis, contracandidatul lui Victor Ponta în cursa pentru prima funcţie în stat a reacţionat imediat la informaţia că Primăria Sibiu, pe care o conduce, este verificată.

„Stau foarte liniștit, știu ce este acolo și nu o să găsească nicio neregulă, dar îmi dă de gândit că dl Ponta, candidatul Ponta, îl trimite pe prim-ministrul Ponta să trimită Corpul de control la Primăria contracanditatului să facă verificari cu 10 zile inainte de turul doi al alegerilor. Totuși, parcă lucrurile nu sunt în regulă”, a spus Klaus Iohannis.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Şeful autorităţii care coordonează restituirea proprietăţilor spune că verificările din Sibiu au început la sesizarea cetăţenilor. Aceştia ar fi reclamat că s-au retrocedat prea multe clădiri istorice în ultimii ani, cu foarte mare uşurinţă.

„Noi nu vorbim de implicare, noi vorbim de dosare în care s-au făcut bani fără drept. Ştiţi... la ANRP dosarele ajung aşa: ori cu dispoziţia primarului, ori cu hotărârea comisiei judeţene de fond funciar.”, a declarat la Digi24 George Băeșu, președintele ANRP.

Pe lângă retrocedările din Sibiu, corpul de control al premierului verifică şi restituirea unor proprietăţi din alte judeţe, printre care Alba, Maramureş, Vâlcea şi Prahova.  

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri