Sari la conținut

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Confruntarea televizată între Victor Ponta şi Klaus Iohannis este incertă

 

Prezidenţiabilul PSD şi-a programat deja patru apariţii televizate la posturi TV centrale şi spune că îl aşteaptă şi pe contracandidatul său.

Am primit formatul de emisiuni de la cele patru posturi de televiziune de ştiri. Am confirmat toate cele patru participări, toate sunt de la ora 20.00 şi eu voi fi prezent. Dacă va fi prezent şi domnul Iohannis este cu atât mai bine pentru că va fi o ocazie pentru noi să ne prezentăm viziunea asupra dezvoltării României”, a declarat Victor Ponta.

De partea cealaltă, Klaus Iohannis propune o dezbatere organizată de Universitatea de Vest din Timişoara care să fie preluată simultan de toate televiziunile interesate.

Nu este domnul Ponta în poziţia să îmi facă mie program. Dincolo de aroganţa specifică, este totuşi unul din doi candidaţi. Am primit o invitaţie de la Universitatea de Vest din Timişoara şi asta mi s-ar părea o soluţie foarte bună. La 25 de ani de la Revoluţie, dezbaterea candidaţilor să se facă în Timişoara”, a susţinut Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Nu este V. Ponta în poziţia să îmi facă program. Nici mie, nici televiziunilor. Mi se pare potrivită invitaţia Universităţii de Vest Timişoara

Victor Ponta: Alegerile nu se fac pentru confruntări. Eu mă duc la cele patru dezbateri

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!