ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Dreapta” strânge rândurile. Cine sunt susținătorii lui Klaus Iohannis?

Data publicării:
Sustinatori iohannis

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Chiar dacă a spus că nu negociază voturile cu niciun candidat de dreapta care nu a intrat în turul doi, Klaus Iohannis a primit sprijinul acestora. Este drept, nu fără condiţii. Monica Macovei i-a transmis candidatului ACL o listă cu zece revendicări printre care susţinerea statului de drept, angajamentul că nu va graţia niciun politician condamnat pentru fapte de corupţie şi angajamentul că nu va promulga niciodată legea amnistiei şi graţierii.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.  „Nu cer funcții, poziții, contracte, cer respectarea unor principii. Să nu promulge legea grațierii și amnistiei, să declanșeze referendum national pentru eliminarea imunității parlamentare și a președintelui. Să nu numească la conducerea parchetelor procurori care nu sunt profesioniști. Trimit această scrisoare numai domnului Iohannis și nicidecum lui Ponta pentru că nu avem așteptări de la Ponta”, a spus Monica Macovei, europarlamentar.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.  „Foarte bine, sunt bucuros să reafirm că toate aceste lucruri se găsesc în programul meu prezidenţial. Independenţa Justiţiei, statul de drept, faptul că nu voi graţia corupţi, că doresc să împiedic prin orice metodă legală adoptarea legii amnistierii şi graţierii”, a spus Klaus Iohannis. 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.  Klaus Iohannis va beneficia şi de sprijinul indirect al preşedintelui PMP Elena Udrea. Aceasta a evitat să transmită propriului electorat să voteze în turul doi candidatul ACL însă a făcut o recomandare, care nu lase loc la interpretări. „Votul de duminică, 16 noiembrie, trebuie sa fie un vot anti-Ponta”, a spus președintele PMP.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.  Dintre pierzători şi-au mai arătat disponibilitatea de a-l suţine pe candidatul ACL şi preşedintele partidului PRODEMO, Mirel Amariţei.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.  „Vor decide singuri pe cine vor susține în turul doi, nu va exista o recomandare. Voi decide pe moment atunci. Mai sunt încă două săptămâni. Probabil că voi înclina spre domnul Iohannis”, a spus Mirel Mircea Amariței, fost candidat PRODEMO la prezidențiale. Dar şi liderul PPMT, Zsolt Szilagzi care a declarat ca nu poate susţine pe Victor Ponta deoarece este un candidat care nu îi sprijină pe maghiari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri