Sari la conținut

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Drumul lui Victor Ponta spre Cotroceni

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Victor Ponta, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC, intră în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu speranţa că va strânge şi voturi de la simpatizanţii celor care nu au trecut testul din 2 noiembrie. Unora dintre foştii competitori le-a rezervat şi posibile viitoare funcţii. Cum ar fi aceea de premier pentru Călin Popescu-Tăriceanu sau postul de consilier pe probleme de Apărare pentru Teodor Meleşcanu.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014Drumul candidatului Victor Ponta spre Cotroceni începe, în mod neaşteptat, din cioburile Uniunii Social-Liberale, după trei ani în care Crin Antonescu este cultivat public drept prezidenţiabil pentru noiembrie 2014. După victoria zdrobitoare de la scrutinul parlamentar din 2012, încep tensiunile dintre PSD şi PNL. În toamna anului 2013, conflictul se acutizează. Crin Antonescu vorbeşte despre acţiuni în culisele PSD, care ar duce la înlocuirea lui din postura de prezidenţiabil. De la atacuri politice, schimburi de replici acide şi pretenţii la funcţii publice, liderii USL ajung să destrame alianţa care doborâse guvernele PDL şi suspendase preşedintele. Oficial, USL a murit în februarie anul acesta. O lună mai târziu, Mircea Geoană aruncă pe piaţă informaţii privind discuţiile din partid pe tema candidatului PSD la Cotroceni.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „În interiorul PSD în acest moment sunt două nume - Victor Ponta şi cu mine - care au atributele, calităţile, experienţă şi susţinerea din partid şi în opinia publică ce ne-ar permite să candidăm la Preşedinţia României”, a spus Mircea Geoană. Deşi în interiorul partidului nu sunt susţinători ai candidaturii lui Mircea Geoană, Victor Ponta evită să confirme că el este preferatul PSD. De aici începe un lung şir de eschive şi aluzii cu privire la prezidenţiabilul partidului. Dar PSD pare mai preocupat de consolidarea majorităţii parlamentare pentru un control deplin asupra butoanelor puterii decât de nominalizarea la Cotroceni. „ Eu îmi doresc să rămân prim-ministru aşa cum m-am angajat. De la noi din partid atât cât mă uit domnul Geoană şi cu mine suntem cei care putem candida cu şanse”, a spus Victor Ponta. Colegul Liviu Dragnea are grijă, din când în când, să transmită presei mesajul că, de fapt, nu este vorba despre mai multe opţiuni. „Victor Ponta întruneşte cea mai mare parte din calităţile pe care şi le-ar dori românii să le vadă la preşedintele ţării”, a spus Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. La începutul lui aprilie, Victor Ponta postează pe o reţea de socializare un mesaj ambiguu, în care dă de înţeles că din noiembrie speră în câştigarea bătăliei, pentru că apoi să lase locul în politică altora. Sigur că preşedintele României trebuie să fie apolitic, dar liderul PSD nu precizează clar că la acest lucru se referă.

,,În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţă mea”. Ca de obicei, Liviu Dragnea îi sare în ajutor cu o declaraţie oarecum lămuritoare.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Mesajul postat pe Facebook în ceea ce priveşte comentariile greşite, nu se retrage din viaţă politică, eu am citit altfel că se retrage din dispută politică şi poate se gândeşte să se retragă la Cotroceni după alegerile prezidenţiale”, a spus Liviu Dragnea.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Iar aprilie se încheie pentru Victor Ponta cu siguranţă că are sprijinul ferm al Partidului Conservator în caz că ajunge să-şi anunţe candidatura. „Nu candidez la preşedinţie decât dacă am sprijinul Partidului Conservator”, spunea premierul. „Partidul Conservator va susţine pentru funcţia de preşedinte al României”, a spus Daniel Constantin.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Luna următoare, candidatura pentru Cotroceni se conturează mai puternic la un miting electoral pentru scrutinul europarlamentar în judeţul preferat al lui Victor Ponta. Alianţa PSD-UNPR-PC pare suficient de consolidată astfel încât să îşi facă deja planurile pentru prezidenţiale. Liderii locali dirijează corul susţinătorilor la prima exprimare publică a preferinţei pentru Ponta preşedinte.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Din culise apar periodic, totuşi, speculaţii despre opoziţia unor lideri de filiale, care aproape că-şi negociază sprijinul pentru Victor Ponta. Spiritele în PSD par că se mai liniştesc după ce omul care a construit partidul dă şi el undă verde, într-o manieră rezervată, candidaturii tânărului preşedinte.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „E cam devreme să treacă într-o nouă postură, la preşedinţie trebuie să fie un om care să aibă în spate ceva mai mult, dar.. împrejurările uneori forţează”, a spus Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD. Dincolo de zvonuri şi atitudini asumate public, fiecare gest şi declaraţie ale lui Victor Ponta sunt vânate de presă şi interpretate. Mai ales că, în calitate de premier posibil prezidenţiabil, i se reproşează atitudini şi decizii guvernamentale cu iz electoral. Aceasta în timp ce Victor Ponta încă amână să pună capăt aşteptării publice.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Misterul nu mai e demult mister, iar Victor Ponta tot amână anunţul oficial. După o şedinţă informală a conducerii PSD la Orăştie, convoacă jurnaliştii la o declaraţie de presă în aer liber. În avanpremieră, face o afirmaţie completă despre intenţia de a candida. Lucru repetat la Congresul PC. „Le-am spus colegilor mei că dacă există sprijinul lor sunt pregătit pe 1 august să le cer sprijinul pentru a candida la funcţia de preşedinte”, a spus Ponta. „În unanimitate, a fost adoptată rezoluţia Partidului Conservator”, a spus Daniel Constantin

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014Consiliul Naţional al PSD reunit la Craiova avea să consfinţească oficial candidatura lui Victor Ponta la Preşedinţia României. Rezoluţia pe care trebuie să o mai aprobe Congresul este o simplă formalitate, aşa că liderul partidului nu are emoţii. Un sprijin asigurat şi de partenerii din UNPR.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Strategii partidului gândesc o lansare grandioasă, care să şteargă din memoria publică imaginile precedentei reuniuni de aceeaşi anvergură, unde, pe scena evenimentului, se îmbrăţişau cândva Crin Antonescu şi Victor Ponta. Zeci de mii de susţinători îmbrăcaţi în tricouri roşii agită steaguri şi scandează. Arena Naţională din Bucureşti este decorată astfel încât, pe fondul muzical şi al discursurilor, să creeze o imagine americană de forţă. Cu gândul la această victorie, Victor Ponta este primul dintre cei 14 candidaţi care ajung să treacă pragul Biroului Electoral Central pentru depunerea documentelor de înscriere în cursa, Candidatul are grijă să prefaţeze scrutinul cu precizarea că abia turul al ÎI-lea va decide câştigătorul. „Vreau să schimbăm profesia preşedintelui, de la un generator de crize la un adevărat reprezentant al societăţii, cel care înţeles dialogul între categoria şoc şi puteri ale statului”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014Vocile puţinilor opozanţi din partid aproape că nu se mai aud pe măsură ce Victor Ponta îşi derulează programul de vizite electorale prin mai toată ţară, cu un discurs centrat exclusiv pe varianta victoriei. Iar mesajul sau pentru partidul zdruncinat de arestări şi dosare cu acuzaţii de corupţie devine tranşant şi mobilizator.