Ce așteaptă românii din Spania de la noul președinte al României

Data publicării:
steagul spaniei

Cei mai mulţi dintre românii din Spania îşi doresc de la Klaus Iohannis să creeze condiţii pentru reîntoarcerea lor acasă, alături de familii.

"Să facă ceva pentru românii din afară, să ne aducă din nou înapoi, avem destulă inteligenţă, destulă capacitate să putem pune ţara pe picioare din nou."

Alţii îi cer lui Klaus Iohannis să-i facă să răspundă în faţa legii pe toţi cei corupţi.

"Să schimbe tot şi tot ce e corupt să meargă la puşcărie."

"Corupţia ar trebui să se termine, toată hoţia care a fost în România, de când am plecat eu cred că încă nu s-a terminat corupţia e mare atât acolo, cât şi în alte ţări, dar la noi în ţară e dezastru."

De pe lista aşteptărilor nu lipsesc nici creare unor condiţii mai bune de studiu pentru tineri, locuri de muncă şi reducerea taxelor.

"Să dea voie ca tineretul să-şi poată continua studiile, nu să ieşim afară ca să putem să avem un trai decent, nu mai mult. Să nu mai plătim atâtea impozite, impozitele se măresc de la o zi la alta."

În Spania trăiesc peste 800.000 de români, comunitatea fiind a doua ca mărime după cea din Italia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri