Sari la conținut
News Alert

DNA face anchetă în cazul şefului PSD Satu Mare. Mircea Govor, pentru Digi24: A fost o discuţie ca în familie

 

În acest caz, procurorii DNA Oradea s-au autosesizat.

Ei fac verificări dacă Mircea Govor şi-a a folosit funcţia politică pentru obţinerea unui câştig, nu în folos propriu, ci în cel al partidului pe care îl reprezintă.

Biserica, acuzată că se implică în alegeri: „Să votăm cu cei care sunt ortodocşi, să votăm cu Victor Ponta, căci el poate să ne unească!”

Procurorii DNA au elemente pentru a deschide această investigaţie din oficiu. Deocamdată nu se pune problema punerii sub învinuire a unor persoane, fiind făcute cercetării in rem.

Mircea Govor: Am făcut o discuţie de partid. A spus cineva că a fost vreo problemă?

„A fost o şedinţă de partid în care am discutat ca în familie. Am făcut o discuţie de partid, aşa o consider eu.

A venit cineva să reclame că nu a primit bani de la buget? A fost cineva care a spus că a avut vreodată vreo problemă?

STENOGRAME. Lideri PSD amenințați cu demiterea dacă V. Ponta nu câștigă alegerile. Reacția șefului PSD Satu Mare

Ce ameninţare? Dacă am o discuţie cu colegii mei... nu am lovit pe nimeni în cap. Victor Ponta a ieşit pe locul doi în Satu Mare dar eu am vrut să câştigăm”, a declarat la Digi24 Mircea Govor.

„Noi vorbim despre membrii de partid şi cei care sunt, nu conteaza ce sunt (ce funcţie au), sunt membri de partid şi muncesc pentru partid. Le-am spus ca cei care nu vor şi nu e obligatoriu nimic, pot să se retragă şi să nu facă nimic, dar nu s-a retras niciunul, despre asta este vorba. Restul sunt poveşti!

Eu nu vreau sa fie mulţumiţi cei de la Bucureşti, ci să fiu eu mulţumit, în calitate de preşedinte pe care o am, ca preşedinte de organizaţie judeţeană. Un om care se respectă trebuie să ştie că, dacă conduce o formaţiune politică, trebuie să aibă rezultate. Dacă nu are rezultate, părerea mea este că stă degeaba acolo”, a declarat şeful PSD Satu Mare.

Întrebat ce va face pentru a câştiga alegerile în turul II, la Satu Mare, Mircea Govor a răspuns: „vom munci, dacă voi fi lăsat să muncesc”.

Mircea Govor apare în stenogramele publicate de jurnaliştii de la „Gândul”. În înregistrare, el le cere membrilor locali de partid, primarilor sau şefilor de instituţii să pună în aplicare un plan pentru ziua votului.

Cine nu se mobilizează şi nu aduce voturi pentru Victor Ponta va rămâne fără bani sau fără funcţie, ameninţă acesta. Liderul PSD spune că a vorbit şi cu liderii locali ai Bisericii, care ar fi fost de acord să ajute şi ei. 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, i-a convocat pe primarii, consilierii, directorii de deconcentrate sau de şcoli din judeţ. Şi s-a folosit de funcţia sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean ca să-i ameninţe.

Mircea Govor, preşedinte PSD Satu Mare: „Să-i ia mama dracului pe toţi, că n-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu. Deci am nevoie de cei cu care pot face treabă, restul valea. Pleacă la mama dracului toţi, n-am nevoie de niciunul".(sursă: www.gandul.info)

Cei care nu au rezultate bune în turul al doilea riscă să piardă finanţarea din partea Consiliului Judeţean şi chiar funcţia, susţine Mircea Govor.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Mircea Govor, preşedinte PSD Satu Mare: „Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. (...) Staţi şi muriţi, asta e viaţa. Deja nu se mai poate. (...) Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic, dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat". (sursă: www.gandul.info)

Liderul PSD spune că a vorbit şi cu liderii locali ai Bisericii, care ar fi fost de acord să ajute şi ei.

„Am vorbit cu preasfinţitul, am vorbit cu toţi popii. Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. (...) Şi i-am spus la preasfinţit, a spus presfinţitul trimiţi în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS şi-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta să nu-l văd. Dar nu se mai poate. Nu se mai poate. Deci preasfinţitul o fost de partea noastră total". (sursa: www.gandul.info)

(Un post local de televiziune a difuzat înregistrarea cu părintele duhovnic Sebastian, de la mănăstirea Țeghea, care îndeamnă enoriații din Moftinu Mic - filmare semnalată Digi24 de telespectatorul Sabin Blaj)