Sari la conținut

HARTA votului din diaspora. Cele mai multe secții de votare sunt în Italia, Spania și SUA

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Cele mai multe secţii de votare sunt în Italia, unde trăiesc aproape un milion de conaţionali. În medie, într-o secţie ar trebui să voteze cam 20 de mii de oameni. Adică aproape 1.500 pe oră.

Situaţia este şi mai înghesuită în Spania, unde la un număr aproximativ egal de români, sunt doar 38 de secţii. La primul tur al prezidenţialelor, oamenii s-au plâns că sunt prea puţine secţii, şi la distanţe foarte mari.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. După Italia şi Spania, cele mai multe secţii de votare pentru diaspora sunt în Statele Unite. 22 de secţii, pentru cei 476.000 de români stabiliţi în America. Cam tot atâţia români şi secţii sunt şi în Republica Moldova. Cu singura diferenţă că țara este de 250 de ori mai mică decât Statele Unite.

În Marea Britanie unde trăiesc în jur de 150.000 de români, au fost amenajate 11 secţii de votare. Prea puţine, se plâng cei din diaspora. Aceeaşi nemulţumire o au şi românii din Franţa, deşi în Hexagon sunt de trei ori mai puţini conaţionali decât în Regatul Unit şi au la dispoziţie 9 secţii.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. O situaţie aparte este în Germania. Acolo, de două ori mai mulţi români decât în Marea Britanie au la dispoziţie doar 5 secţii, mai puţin de jumătate din numărul celor din Marea Britanie.

La fel şi în Canada. Aici vor funcţiona doar 4 secţii de votare, pentru 200.000 de români rezidenţi.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Harta interactivă a secțiilor de votare este disponibilă AICI.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!