SĂPTĂMÂNA PREȘEDINȚILOR. Klaus Iohannis, președintele care nu vrea spectacol și gălăgie, dar promite să nu fie spectator

Data publicării:
klaus iohannis fb tribun-3

Încă nu e prea târziu, dar peste 5 ani va fi. Vă chem să fiți aliații și partenerii mei pentru ca din noiembrie să construim "România lucrului bine făcut".

Cu acest slogan a intrat Klaus Iohannis în campania pentru Preşedinţie. Dar vorbea despre ce fel de preşedinte ar vrea să fie cu trei luni înaintea campaniei.

"Preşedintele trebuie să fie un model de onestitate, echilibru şi bună-credinţă. Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie." , mai spunea Iohannis

În timpul campaniei, nu a ratat nicio ocazie pentru a preciza ca este nevoie de schimbarea profilului de şef al statului şi că va fi un preşedinte diferit de Traian Băsescu. Adică nu un preşedinte jucător. Nu va fi nici un simplu spectator, a promis Klaus Iohannis, care a anunţat că Justiţia va fi unul dintre obiectivele sale.

Pus în faţa întrebărilor opiniei publice despre legea aministiei dar şi dacă se va folosi de prerogativa de a graţia când va ajunge la Cotroceni, Klaus Iohannis a spus "NU" ambelor cazuri. Iar atunci când Monica Macovei şi-a condiţionat sprijinul pentru turul al doilea de respectarea unor obiective, nu a ezitat să răspundă afirmativ.

Monica Macovei, europarlamentar: "Să nu promulge legea grațierii și amnistiei, să declanșeze referendum național pentru eliminarea imunității parlamentarilor și președintelui, să nu numească la conducerea parchetelor procurori care nu sunt profesioniști."

"Sunt bucuros să reafirm că toate aceste lucruri se găsesc în programul meu prezidenţial. Independenţa Justiţiei, statul de drept, faptul că nu voi graţia corupţi, că doresc să împiedic prin orice metodă legală adoptarea legii amnistierii şi graţierii.", a confirmat Klaus Iohannis.

În planul politicii externe, Klaus Iohannis vorbește despre „aprofundarea" parteneriatului strategic cu Statele Unite şi speră ca în mandatul său să se facă trecerea la moneda europeană, dar şi aderarea la spaţiul Schengen. Şi nu se sfieşte să promită investitori germani.

Klaus Iohannis: "Voi fi în primul rând omul românilor, în al doilea rând președintele care duce România spre Occident și în al treilea rând președintele care vrea parteneriate cu NATO, SUA și UE. Vreau aceste lucruri pentru țara mea, nu pentru mine!"

Românii din străinătate, cei care l-au votat în procent covârşitor, vor fi o altă prioritate a mandatului lui Klaus Iohannis. A vorbit despre ei obiectivele sale în ceea ce-i priveşte înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Klaus Iohannis: "Statul român are datoria să ia toate măsurile necesare ca milioane de români care trăiesc în afara granițelor să își exercite dreptul la vot, sunt în favoarea votului electronic și prin corespondență!"

Programul de preşedinte al lui Klaus Iohannis include şi câteva priorităţi care ţin de apanajul Guvernului: menţinerea cotei unice de impozitare şi reducerea TVA la 19 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri