Ultima săptămână de campanie, marcată de proteste

Data publicării:
MANIFESTATII GALATI-1

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. În marile oraşe ale României, sute de oameni au ieşit în stradă pentru a doua zi consecutiv. Susţin dreptul la vot al românilor care trăiesc în vestul Europei. Au ieşit şi scântei, în Bucureşti şi Braşov, unde s-au întâlnit susţinătorii ambilor candidaţi rămaşi în competiţia electorală.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. La Brașov, un bărbat, susţinător al ACL, a încercat să ajungă în tabăra social-democraţilor şi a scandat mesaje provocatoare. Jandarmii erau însă cu ochii pe el pentru că, spun ei, nu e prima oară când agită spiritele la un miting.

Câteva minute mai târziu, cei din tabăra ACL au vrut să traverseze strada şi să ajungă pe aceeaşi parte cu susţinătorii PSD, dar s-au lovit de cordonul format de jandarmi. În îmbulzeala creată, o tânără a căzut pe jos şi a fost lovită.

Mitingul susţinătorilor PSD nu era autorizat, aşa că oamenii au plecat imediat după incidente. Simpatizanţii ACL şi-au continuat însă mitingul în Piaţa Sfatului din oraş.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. București. În Piaţa Universităţii din Capitală s-au strâns 300 de oameni. Nu au strigat însă pe o singură voce. S-au împărţit în două tabere, fiecare susţinându-şi candidatul preferat din turul II de scrutin.

„Ea susține pe cineva, noi susținem pe cineva, fiecare își susține cauza. Noi ne spunem părerile, ea își susține cauza, noi cauza. Nu ne certam”, dă asigurări o femeie.

Când, în cele din urmă s-au încins spiritele, jandarmii au format un cordon pentru a separa cele două tabere. Într-un singur moment toți susţinătorii au avut un singur glas: la intonarea imnului ţării.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Gălăţenii s-au mobilizat pe reţelele sociale şi s-au strâns in centrul orasului, in semn de solidaritate cu romanii din strinatate. Au mărşăluit pe străzile oraşului, pentru că mitingul lor nu era autorizat şi nu puteau rămâne pe loc.

„Practic, populația din afara țării este în număr de câteva județe din România și ar trebui să aibă dreptul să se exprime”, a declarat un participant.

„Să nu mai compare cu 2009! Numărul s-a dublat al cetățenilor care au plecat din România. Era lesne de înțeles că trebuia să dubleze secțiile de vot ca număr”, spune o protestatară.

„Apărăm astăzi un drept fundamental. Nu apărăm niciun partid, ci doar drepturile fundamentale ale românilor”, explică un alt participant.

Mitingurile de la Galaţi şi Bucureşti nu au avut autorizaţie.

Proteste în diaspora

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Românii din mai multe capitale europene au ieşit în stradă pentru a cere ca dreptul lor la vot să fie respectat. Au fost manifestaţii în Londra, Dublin, Viena, Paris şi Madrid. Diaspora a cerut din nou Ministerului de Externe de la Bucureşti să deschidă mai multe secţii de vot. Un moment emoţionant a avut loc la Paris, unde sute de oameni au îngenunchiat şi au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor Revoluţiei din 1989.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 Startul protestelor din diaspora a fost dat in capitala Marii Britanii, Londra. Aproximativ o sută de români au manifestat pentru dreptul de a vota în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Ei spun și că s-au săturat să trăiască printre străini: „Eu nu mai vreau să trăiesc în Anglia. Eu vreau să trăiesc ca în Anglia, dar în România”, a explicat un participant.

Gândurile românilor din diaspora s-au întreptat şi spre cei care au protestat în marile oraşe din ţară.

„Le mulţumim foarte, foarte mult oamenilor din ţară care sunt alături de noi, fraţilor noştri care sunt alături de noi. Îi rugăm să iasă în stradă şi să ceară în continuare suplimentarea secţiilor de votare în toată diaspora”, a declarat Oana Cotiușca, organizatoare a protestului de la Londra.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Aceleaşi revendicări le au şi românii care locuiesc în Irlanda. La Dublin, în faţa Ambasadei României, aproximativ o sută de români au cerut, la rândul lor, respectarea dreptului la vot, drept garantat de constituţie.

Proteste au fost şi la Viena, atât în faţa sediului Ambasadei României, cât şi la Institutul Cultural Român.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Zeci de români s-au mobilizat şi în capitala Spaniei, la Madrid. La votul din turul I, în Spania nu au fost aceleaşi evenimente ca la Londra, Paris sau Munchen. Totuși, oamenii au ieșit în stradă în semn de solidaritate. „Vrem să avem dreptul la vot. Să ni se acorde tuturor dreptul la vot. Vrem mai multe secţii de votare. Fiecare român are dreptul să voteze”, spune o participantă la miting.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Sute de români au protestat şi la Paris, iar locul ales pentru a transmite mesajul autorităţilor de la Bucureşti nu a fost deloc întâmplător. Ei s-au strâns în Piaţa Drepturilor Omului.

Ne-am strâns nu pentru a scanda, a huli şi a cere demisii, ci pentru că simțim românește. Am venit în Franţa nu pentru a ne îmbogăţi, ci pentru a ne plăti creditele și a ne ține copiii la școală”, a explicat o femeie.

Un moment emoţionat a fost atunci când toţi cei prezenţi s-au aşezat în genunchi şi au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor Revoluţiei din 1989. Protestele românilor din Vestul Europei s-au încheiat la Paris printr-o Horă a Unirii chiar în faţa Turnului Eiffel.  

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri