Unu din zece români a votat pe liste suplimentare

Data publicării:
turism electoral oameni tarani

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Secţia de votare din satul Ostrovu Mare, comuna Gogoşu, a fost obiectiv turistic. Maşini înmatriculate în Gorj sau chiar Bihor au venit în localitate.

Pe listele suplimentare erau 100 de nume până la prânz. Preşedintele secţiei de votare nu are o explicaţie.

În Dolj, o comună cu acelaşi nume, Gogoşu, şi cu aceleaşi probleme. Ziua alegerilor a adus în localitate peste 400 de turişti. Adică mai mulţi decât localnicii care au trecut pe la urne. Reprezentanţii celor două tabere aflaţi în cursa electorală s-au învinuit reciproc de turism electoral.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. În comuna Chiajna, numărul votanţilor de pe listele suplimentare a fost aproape egal cu cel de pe listele permanente. Judeţul Ilfov este în fruntea clasamentului la votul pe liste suplimentare. Până la ora 16.00, votaseră pe astfel de liste peste 35.000 de oameni.

Localnici dintr-o comuna vecină, aflată la 5 kilometri distanţă de secţia de votare, au venit cu microbuzul şcolar. Pe listele suplimentare din Sănduleni au votat 82 de persoane până la ora 16, aproape tot atâţia cât sunt pe listele permanente.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri