Sari la conținut

VIDEO. Ultimul drum pentru ultima Regină a României

Este zi de doliu național, azi, în România și Republica Moldova. Regina Ana a României, care a murit la 1 august, va fi înmormântată la noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş.

După slujba catolică a avut loc ceremonia militară de aşezare a sicriului în maşina mortuară. La ceremonia militară au luat parte ofiţeri şi subofiţeri de la Muzica Reprezentativă a Armatei, care au intepretat Marşul Funebru compus de Frederic Chopin, şi de la Brigada de Gardă 30 Mihai Viteazul.

Cortegiul funerar a fost însoţit de doisprezece jandarmi călare, militari ai Ministerului de Interne. După ce sicriul a fost urcat în maşina mortuară, au început să bată clopotele de la Biserica Kretzulescu. Bucureştenii prezenţi aplaudă sau aruncă flori în calea cortegiului.

Convoiul funerar al reginei Ana a plecat din Bucureşti spre Curtea de Argeş unde va avea loc o liturghie ortodoxă înainte ca sicriul să fie depus în pronaosul noii catedrale arhiepiscopale

Regina Ana spunea: "Țara mea nu era cea în care mă născusem și pentru care m-am dus la război, ci alta, mai la est, în aceeași Europa, tot o țară latină, tot o civilizație străveche, tot un popor glorios, dar care se numea România. Am purtat toată viața cu mândrie numele acestei țări închise și am așteptat ca porțile ei mari și frumoase să se deschidă".

Citiți și:

Adio, Regina Ana! Funeraliile reginei neîncoronate a României