Sari la conținut
News Alert

Kaliningrad și Crimeea, arsenalele Rusiei. Ce armament are Moscova în estul Europei

Cortina de Fier care brăzda Europa de la Marea Baltică la Mediterană părea să fi apus în 1989. Un sfert de secol mai târziu o găsim mai la Est. Rusia şi NATO sunt din nou faţă în faţă pe poziţii încordate cu o zonă tampon restrânsă la doar două ţări - Belarus şi Ucraina.

Dacă pentru Alianţa Nord Atlantică este esenţial să-şi asigure concomitent omogenitatea şi funcţionalitatea, pentru Moscova, obiectivul este practic acelaşi ca acum trei sute de ani, pe vremea lui Petru cel Mare. Maica Rusie trebuie să respire prin plămânii săi maritimi - Baltica şi Marea Neagră. Doar aşa poate discuta cu Vestul pe picior de egalitate. Să vedem acum tabloul pe care îl au pe masă liderii NATO întruniţi la Varşovia.

La Marea Neagră, Moscova a schimbat complet raportul de forţe prin anexarea Crimeei. Echivalentul ei din Marea Baltică se numeşte Kaliningrad.

În ambele teritorii, Moscova a masat în ultimii doi ani cantităţi impresionante de armament şi nu de puţine ori a ameninţat că ar putea aduce în cele două regiuni şi tehnică nucleară.

Cele mai temute sunt rachetele balistice Iskander. Au o rază de acţiune de 500 de kilometri, și sunt capabile să lovească ţinte din Polonia şi din estul României, inclusiv Constanţa şi baza americană de la Mihail Kogălniceanu. Există şi speculaţii că rachetele ar putea fi modernizate astfel încât să lovească la o distanţă de o mie de kilometri.

Rachetele balistice sunt doar vârful de lance. Moscova are la dispoziţie flote maritime în ambele bazine. Flota Mării Negre numără 45 de nave de luptă şi şase submarine. Acestora li s-a adăugat de curând un submersibil de ultimă generaţie care nu poate fi detectat. În Marea Baltică, flota rusă dispune de 55 de vase şi două submarine.

Pe ambele flancuri, există câte un palier superior de securitate. Mai exact, forţele ruse din Marea Neagră au ca element de siguranţă navele şi submarinele din Marea Caspică şi estul Mediteranei, şi rachetele S-400 de care dispun acestea. Şi unele şi altele şi-au dovedit utilitatea în timpul intervenţiei ruseşti din Siria. La nevoie, ele pot pune Turcia, adică cel mai important aliat NATO de pe flancul sudic, în situaţia de a lupta concomitent pe două fronturi, în Marea Neagră şi în Mediterana. În aceeaşi linie, ruşii ar putea bloca traficul dintre cele două mări, prin Bosfor şi Dardanele.

În nord vest, armata rusă din Marea Baltică are ca element de siguranţă dispozitivul desfăşurat de-a lungul ţărmului Oceanului Arctic. Vorbim de flota nordică - 38 de nave de luptă şi 42 de submarine, plus sisteme de rachete, cum e aşa numitul sistem Stooge.

Rachetele sunt concentrate în peninsula Kola şi pot lovi ţinte din Scandinavia. Împreună cu flota nordică, ele ar pune ţările din această regiune în aceeaşi poziţie precară ca a Turciei pe flancul sudic, blocând într-un mod similar intrarea altor nave în prin strâmtorile care leagă Baltica de Oceanul Atlantic.

Am vorbit mult despre cele două strategii maritime ale Moscovei. Asta nu înseamnă că ruşii au neglijat în vreun fel graniţa terestră din vest. Pe lângă trupele aflate deja de doi ani în coasta Ucrainei, Moscova a anunţat recent deplasarea a trei divizii suplimentare, sprijinite de blindate şi sisteme antirachetă, în districtul militar vestic, care grupează forţele armate de la Oceanul Arctic la Marea Neagră.

În aceste condiţii, nu mai miră pe nimeni nervozitatea Poloniei şi ţărilor baltice, preocupările Bucureştiului faţă de evoluţiile din Marea Neagră şi până la urmă ezitările Bulgariei în privinţa unui grup maritim multinaţional la Marea Neagră, sub umbrela Alianţei Nord Atlantice.

Replica NATO la toate aceste elemente de insecuritate se scrie zilele acestea în capitala Poloniei. Viitorul ne va arăta dacă cea mai puternică alianţă de pe glob a găsit hotărârea şi flexibilitatea de a contracara această cursă a înarmării şi de a o opri la stadiul de scenariu.