Sari la conținut

Drumul banilor 2015 (2). Cât de ușor pot afla românii câți bani au luat medicii de la firmele farma

Foto: Demers independent de transparentizare a transferului de bani din domeniul farma către medici

Când a publicat cifrele aferente anului 2014 (http://www.anm.ro/explore/), Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a procedat astfel încât firmele producătoare să se bucure de discreție maximă. În primul rând, Agenția a avut grijă să publice miile de pagini cu tabele și cifre într-un loc bine „ascuns” de pe propriul site, fără a semnaliza într-un mod vizibil, eventual pe prima pagină, publicarea listelor. Apoi, tabelele au fost publicate astfel încât să fie îngreunată salvarea lor și prelucrarea datelor. Nu în ultimul rând, în lipsa precizării datei publicării/actualizării, informațiile au putut fi ușor „ajustate”, astfel încât, după ce digi24.ro a început să adreseze întrebări, au apărut listele cu bani de la două noi firme, iar de la o altă companie au fost șterse peste 1.100 de câmpuri, aferente plăților pentru desfășurarea de studii clinice.

La momentul acela, președintele ANMDM, dr. Nicolae Fotin, a admis că orice modificare operată în tabele nu se putea face fără acordul său scris, iar purtătorul de cuvânt al instituției, Anca Crupariu, a explicat că „unica obligație” pentru ANMDM a fost colectarea datelor și postarea lor. Deci, fără să conteze modul în care ele sunt postate, dacă tabelele respectă sau nu regulile impuse de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 194/2015 și, mai ales, cât de dificil este pentru publicul larg să afle câți bani a dat firma X sau câți bani a luat medicul Y.

Premierul Cioloș pare să nu fi fost de aceeași părere cu reprezentanții ANMDM, drept pentru care și-a trimis Corpul de Control să facă verificări.

1.445 de pagini, peste 72.000 de plăți

Pentru cifrele aferente anului 2015, ANMDM a optat pentru schimbarea modului de postare a informațiilor și a operat mici îmbunătățiri în ceea ce privește comunicarea publică.

În primul rând, publicarea listelor cu sponsorizări și alte cheltuieli ale firmelor farmaceutice a fost anunțată pe site-ul propriu.

Apoi, pe site nu a mai pus tabele în diferite forme, ci a uniformizat modul de postare (informațiile tuturor companiilor sunt prezentate într-un tabel unic). Totodată, față de data trecută, ANMDM a introdus posibilitatea căutării după numele profesionistului (medic, farmacist, asociație, etc.) sau după numele companiei farma.

Lucrurile bune se cam termină însă aici. Modul în care sunt datele publicate nu permite cetățeanului interesat să afle, fără prea mare efort, date esențiale precum: câte firme au dat bani în 2015, câți beneficiari au fost și care este totalul sumelor plătite.

Cu atât mai puțin nu poate afla de pe site-ul ANMDM câți bani a primit medicul X sau farmacistul Y. Pentru a intra în posesia unei astfel de informații, cetățeanul ar trebui să caute numele medicului (operațiune sabotată din start de faptul că unele nume sunt introduse greșit sau sunt trunchiate, din două prenume apărând doar unul), după care ar trebui să facă eventuale convertiri (sunt sume trecute în lei, euro, franci elvețieni, dolari americani, dolari canadieni, lire sterline, etc.) și, tot manual, să adune sumele. Or, un astfel de demers este, evident, dificil, mai ales că sunt mulți medici care au zeci de plăți făcute pe numele lor (chiar și 80-90).

Erori și lipsuri

Dincolo de absența instrumentelor de prelucrare a datelor, tabelul prezentat de ANMDM conține și o serie de greșeli.

La Neola Pharma, de exemplu, la rubrica „cheltuieli asociate executării serviciilor prevăzute în contractele de servicii - transport & cazare”, găsim mai multe sume de forma „3.004202E+07”. Cum ar fi vorba, în format exponențial, de 30.042.020 lei și e imposibil ca transportul și cazarea vreunui medic pentru un singur eveniment să fi costat atât, este evident o eroare.

La B. Braun Medical, găsim altă „ciudățenie”: pentru două nopți cazare în București este trecută suma de 119.260 euro!

Digi24.ro nu a luat în considerare, la calcularea totalului și a sumelor aferente fiecărui medic astfel de erori.

De asemenea, în listele Agenției Naționale a Medicamentului pot fi observate unele lipsuri. De pildă, la aproape toate firmele, postarea informațiilor nu a fost ordonată după numărul curent, astfel încât este imposibil de aflat, rapid, câte plăți a făcut o companie. În plus, unele firme nu au completat rubrica de total din dreptul fiecărui nume, deși tabelul prevăzut de OMS nr. 194/2015 cerea acest lucru.

ARPIM, exercițiu de PR

Exact pe 30 iunie, data publicării noilor liste pe 2015, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (structură care reprezintă 29 de companii farmaceutice) a organizat o întâlnire informală cu reprezentanții presei. Tema întâlnirii? Tocmai publicarea listelor de către ANMDM, considerată de ARPIM ca dovadă supremă a transparenței pe care ar dovedi-o companiile farma. La orice întrebare legată însă de accesibilitatea informațiilor publicate, oficialii ARPIM au răspuns că aceasta este problema autorităților. Nu le-a ridicat vreun semn de întrebare nici măcar faptul că, după parcurgerea listelor, cetățeanul nu poate extrage o informație simplă precum suma totală plătită de firmele farma și numărul medicilor beneficiari.

Cât despre Agenția Națională a Medicamentului, purtătorul de cuvânt Anca Crupariu nu a putut fi contactată pentru a explica dacă forma aleasă de instituție pentru a publica datele pe 2015 răspunde cu adevărat cerinței de transparentizare.

„Există nenumărate mecanisme pe care instituțiile și autoritățile publice le aplică, o parte din ele din neștiință, o parte din ele cu foarte bună știință, pentru ocultarea informației care ar trebui să fie publică. (...) Un mecanism este ascunsul informației la vedere. Practic, informația este pusă pe site, dar nu este ușor accesabilă", explica recent Ioana Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, în contextul documentării primei părţi a campaniei digi24.ro „Afacerea Medicamentul. Drumul banilor”.

Inițiativă privată: Verificați-vă medicul Câți bani a primit și de la cine!

Chiar dacă Agenția Națională a Medicamentului, instituție în subordinea Ministerului Sănătății, continuă să subestimeze interesul cetățenilor pentru subiectul banilor plătiți de companiile farma, tema captează tot mai multă atenție.

Un tânăr din Galați a lansat un blog, prin intermediul căruia încearcă să facă ceea ce nu a făcut agenția condusă de dr. Fotin. Adică, să ofere instant cetățeanului răspuns la trei întrebări de bază: 1. Medicul tău câte sponsorizări a primit în 2015 de la producătorii de medicamente? 2. Care e sponsorul principal? 3. Dar, suma totală primită?

Folosirea motorului de căutare este extrem de facilă (se introduce un nume, după care se bifează medicul căutat dintr-o listă de nume sugerate), iar datele sunt afișate într-un format compact și prietenos cu utilizatorul.

Cum a ajuns la acest rezultat? Prin ceea ce se numește web scraping, mai multe zile de muncă și multă răbdare. Povestea creării blogului a relatat-o chiar el pentru jurnaliștii digi24.ro, sub protecția anonimatului: „Eu am vrut să fac același lucru cu datele din 2014, dar știți în ce stare imposibilă erau. Am reușit atunci să strâng poate undeva la 60% din date. Am renunțat când mi-am dat seama că baza mea de date ar fi fost extrem de departe de realitate. Când am văzut datele pe 2015, am zis "wow!". Am crezut, inițial, că toată lumea le va publica a doua zi. Dar, mi-am dat seama că nu-i așa ușor când am încercat să navighez puțin pe pagina ANMDM. Dura cam două minute să mi se încarce o singură pagină în browser. Cu primul program de web scraping încercat, dura atât de mult încărcarea paginii încât programul dădea eroare, zicea că nu poate să extragă nimic. Eu înclin să cred că e deliberat”.

Cât despre scopul blogului, ne lămurește tot autorul lui: „Am făcut un instrument. Nu dă verdicte, nu condamnă pe nimeni. Îl folosești așa cum folosești Google: îți dă tot felul de informații la o căutare și e treaba fiecăruia să caute mai departe ce e credibil și ce nu. Vizualizarea făcută de mine te ajută să găsești acul în carul cu fân. Pe urmă, vede fiecare dacă acul e chiar ac”.

În materialul de mâine, digi24.ro prezintă topul medicilor care au încasat cele mai mari sume, în 2015, de la companiile farmaceutice.

*Celelalte episoade ale campaniei Afacerea Medicamentul. Drumul banilor:

Firmele farma au dat medicilor și spitalelor cu 24 de milioane de lei mai mult decât în 2014

Topul sumelor virate de firmele farma: Medicii, detronaţi de un farmacist

Cum promovează doctorii medicamentele - în spital, la mall și în caravană națională

Află de la ce companii farma ia bani doctorul tău

EXCLUSIV. Planurile Ministerului Sănătății privind relaţia medici-firme de medicamente