Sari la conținut

Copilărie cu palma | 6.500 de copii au fost părăsiţi în spitale, din 2011 până în 2015

„Și după aceea iar s-a dus în pădure. Da, să le aducă... Să le aducă lăptic și apoi a cântat.”

Maria a fost abandonată în 2011, într-o maternitate din Timișoara. După naştere, mama a fugit din spital şi a lăsat-o în grija medicilor.

Fetiţa şi-a petrecut primii trei ani prin maternităţi, în braţele asistentelor, sau în sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului. În 2015, când a împlinit patru ani, viața i s-a schimbat radical. O familie din județul Timiş a reuşit să o adopte.

Oana Raicov, mama adoptivă a Mariei: „A fost dragoste la prima vedere. În momentul în care am văzut poza Mariei, doar poza, am știut că e a mea.”

Părinții adoptivi spun că abia acum, la un an de la adopţie, Maria începe să devină un copil ca oricare altul.

Oana Raicov, mama adoptivă a Mariei: „E mai dezinvoltă, e mai zâmbăreață. Ochișorii ei zâmbesc. E fericită. Se simte iubită, eu așa zic și asta contează cel mai mult.”

Maria e un caz fericit.

Din 2011, atunci când a fost ea abandonată, şi până în 2015, în România au fost părăsiţi 6.500 de copii. Mai mult, potrivit ultimelor cifre oferite de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 60.000 de copii sunt instituționalizați în toată ţara. Din aceştia, doar 3.809 pot fi adoptaţi.

Simona Czudar, președintele Asociației „Ador Copiii”: „Procedura de evaluare este mult mai scurtă decât în alte state. În România durează patru luni și va fi scurtată la trei luni. De exemplu în Italia sau în Gerrmania durează un an de zile. Deci este o diferență mare.”

Procedura de evaluare este doar o parte din procesul de adopţie care durează chiar şi 11 luni. Persoana sau familia care vrea să adopte un copil abandonat trebuie să obţină un atestat din care să reiasă faptul că este aptă să primească un copil. Timp de patru luni, discută cu un psiholog care face o evaluare afectivă. Viitorii păriniţi adoptivi sunt evaluaţi social de un expert din cadrul Direcţiei şi îşi fac investigaţii medicale pentru boli cronice.

După obținerea atestatului, începe perioada de aşteptare, care poate ajunge la cinci luni. Este momentul în care inspectorii Direcţiei, pe baza evaluării familiei, caută copilul care s-ar potrivi cel mai bine.

După ce l-au găsit, urmează alte trei luni în care copilul petrece doar câteva zile pe săptămână cu noua familie, pentru acomodare. La final este nevoie de o hotărâre judecătorească şi copilul ajunge la noii părinţi.

În cazul familiilor monoparentale, mamele sau taţii adoptivi au, spune DGASPC, aceleaşi sanse de adopţie, după ce fac aceiaşi paşi. Numărul mamelor şi taţilor singuri este cu 70 la sută mai mic decât al familiilor cu doi părinţi.

În 2015, județul Timiș s-a situat printre primele locuri la adopții.

Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt DGASPC Timiș: ”În cursul anului 2015 am avut un număr foarte mare de adopții. Cred că cel mai mare la niveul întregii țări. În 2015 am avut 81 de adopții, un număr mult mai mare comparativ cu anii trecuți. De exemplu, în 2014 au fost 60 de adopții, iar în 2013, 29.”

Chiar dacă procesul de adopţie din România este ceva mai rapid în comparaţie cu cel din alte ţări ale UE, etapele premergătoare sunt greoaie. După ce află de existenţa unui abandon, statul român trebuie să caute rudele copilului, până la gradul IV. Angajaţii Direcţiei de Protecţie a Copilului sunt obligaţi să obţină acordul tuturor rudelor în legătură cu o viitoare adopţie. În caz contrar, copilul poate rămâne, până la majorat, în sistemul instituţionalizat. Acest proces de documentare şi întocmire a unui dosar poate dura chiar şi trei ani. Timp în care copilul creşte iar şansele lui să fie adoptat scad.

Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt DGASPC Timiș: „Colegii de la Directie se deplasează în unitatea sanitară respectivă, discută cu mama, cu familia largită. Pentru ca au fost cazuri în care mama este tânără și nu a spus de frica părinților. Colegii noștri au mediat cumva relația. Au discutat și cu bunicii copilului.”

Laura Jacan, psiholog în cadrul Asociației „Ador Copiii”: „E bine copilul să știe încă de la început cine este, cine e familia lui adoptivă, faptul că a fost căutat, faptul că a fost dorit. ”

Abia după ce se parcurg aceşti paşi copilul este declarat adoptabil. Pentru ca numărul copiilor adoptaţi să crească, luptă și Simona Czudar, o mamă adoptivă care, la rândul ei, s-a luptat cu sistemul. Nimeni nu i-a spus câte teancuri de acte trebuie să semneze şi câte drumuri bătătorite pe la instituţii trebuie să facă. Prin intermediul Asociației Ador Copiii, pe care Simona o conduce, peste 1.000 de familii au găsit sprijin atât înainte, în procesul de adopţie, cât şi după.

Simona Czudar, președintele Asociației „Ador Copiii”: „Cei care se îndreaptă către adopție să o facă cu mai multă încredere și curaj și să înțeleagă că dincolo de formalitățile juridice există o experiență minunată și că pot transforma, într-adevăr, viața unui copil.”

Majoritatea familiilor care doresc să adopte vor copii mai mici de șapte ani pentru a-i putea integra cu ușurință în noua familie. Problema celor care depășesc această vârstă, dar și a micuților cu grad de handicap rămâne însă nerezolvată.

60.000 de copii instituţionalizaţi, în România

- 3.809 de copii pot fi adoptați

- 572 cu vârste între 0 - 2 ani

- 977 cu vârste între 3 - 7 ani

- 1.920 cu vârste între 7 - 13 ani

- 340 cu vârste între 14 - 17 ani

sursa: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice