Sari la conținut
News Alert

Copilărie cu palma | Din 1.500 de centre de plasament, 300 sunt private

Printr-o serie de videoclipuri, unele organizaţii nonguvernamentale, cum este şi Unicef, încearcă să ajute statul acolo unde e cea mai mare nevoie, atunci când vinde vorba de protecţia copilului împotriva abuzurilor: prevenţia.

Statul nu se descurcă însă nici la capitolul educaţie parentală. Aşa că alte ONG-uri intervin când părinţii îi educă pe copii cu palma. Salvaţi Copiii a deschis în 2009 şase centre, în toată ţara, de consiliere pentru părinţi şi copii. 15.000 de familii au trecut pe aici. Şi au aflat că bătaia nu e ruptă din rai şi că unde da mama, doare.

Diana Stănculeanu, psihoterapeut Salvaţi Copiii: „Am avut de-a face cu copii care veneau pentru diagnostic pe sănătate mintală, anxietate, depresie, tulburare de ataşament, comportament agresiv, în peste 80% din aceste cazuri găseam comportamente abuzive în trecutul lor”.

În cazurile cele mai grave, copiii sunt luaţi de lângă mamă şi tată şi duşi în centre de plasament. Sunt 1.500 în toată ţara, din care 350 private, alte unor organizaţii. Ce se întâmplă însă cu aceşti copii crescuţi în orfelinate, după ce devin adulţi? La asta s-a gândit fundaţia Prieteni pentru Tine. Care le dă un loc de muncă.

În acest depozit lucrează 15 tineri care au fost crescuţi în orfelinate. Toţi au poveşti uluitoare. Daniel, care acum lipeşte etichete, îşi dorea de mult să câştige un ban al lui. Pentru asta a fugit odată din centru la o stână. Numai că acolo, a fost sechestrat de ciobani şi obligat să muncească, fără niciun leu, timp de câteva luni, până când a reuşit să scape.

Lunile petrecute în pădure însă l-au sălbăticit, iar la întoarcerea în centru, a preferat să doarmă într-un şanţ. Astfel de traume i-au marcat atât de mult pe aceşti tineri, încât fundaţia şi-a dat seama că înainte de a le da un seviciu, trebuie să îi ajute să-şi dezvolte pur şi simplu abilităţi de viaţă, lucruri pe care nimeni, niciodată, nu i-a învăţat.

Anda Huţanu, manager „Prieteni pentru tine”: „Mulţi nu ştiau nimic de alimentaţie, de gătit. Am fost uimită că nu ştiu că pâinea nu vine feliată. Că anumite fructe nu se mănâncă cu coajă. Mari lacune legate de educaţia sexuală. pe partea de igienă se spălau o singură dată, dinții mai rar, când îşi aduceau aminte. Nu voiau deodorant. Nu prea au avut în centru...”.

Aşa că fundaţia a dezolvat ulterior şi servicii de consiliere, îndrumare, pentru ca aceşti tineri să aibă totuşi o şansă să se integreze în societate şi să nu ajungă pe străzi, viitori delincvenți.

Ilie a crescut şi el, timp de douăzeci de ani în patru orfelinate din judeţul Botoşani. Dar, cu ajutorul celor învăţate la Bucureşti, a reuşit să evolueze repede. În cinci luni a trecut de la etichetare la pregătitor, adică îi învaţă acum şi pe alţii cum se ambalează corect. Şi a prins deja curaj să se gândească mai departe.

Ilie: „Vreau şi familie şi serviciu bun şi să încerc să am copii. Dacă o să am copii nu vreau să le dau aceeaşi educaţie care am primit-o eu. Să strâng din dinţi şi să nu ajungă şi ei în centru să nu trăiască ce am trăit eu”.

Asta este visul tuturor. Un vis comun, prin care să întoarcă parcă destinul. Să ofere unor copii toată dragostea din lume, necondiţionată, pe care ei n-au avut-o niciodată.

Statul recunoaşte fundaţiile ca parteneri. Şi totuşi le pune piedici.

Anda Huţanu, manager „Prieteni pentru tine”: „Încă ne luptăm şi ne uimim de fiecare dată. Este grea lupta cu sistemul. Ne-am lovit de reticenţa statului. Sunt multe lucruri care ni se cer. Unele sunt absurde. Pornind de la intrarea în centre. Personalul este reticent...simte că îi este violat spaţiul de lucru şi că este învăţat ce să facă. Cei din conducere aşteaptă sponsorizări. Sunt multe acte şi birocraţie şi puţin ajutor din partea statului. Să nu fie absurzi. Am avut nevoie de un act...cum că nu avem nevoie. Aberaţii de genul acesta”.

Sigur, în afară de stat şi de ONG-uri, fiecare dintre noi putem face ceva dacă vrem ca cifra incredibilă de două milioane de copii abuzaţi să scadă. De la o dojană până la sesizarea autorităţilor, atunci când vedem într-un magazin o mamă că îşi plesneşte copilul. Sau un tată care îşi umileşte copilul la locul de joacă, numindu-l în fel şi chip.

Diana Stănculeanu, psihoterapeut Salvaţi Copiii: „Îi poţi spune părintelui că e liegal ce face. Îi oferi o informaţie. Eu aş putea să chem poliţia, care ar fi obligată să intervină. Pot să chem şi fără să avertizez părintele. Pentru mulţi, protecţia anonimatului ar fi mult mai uşor de dus”.

Într-un studiu făcut de Salvaţi Copiii despre abuzul în familie, peste 80 la sută dintre cei interogaţi au spus că nu ar raporta niciodată un astfel de caz. Primul motiv : pentru că nu e frumos să te amesteci în treburile de familie, indiferent de situaţie. Iar un al doilea motiv este lipsa de încredere în intervenţia autorităţilor.