Sari la conținut

Marțea Sfântă și Mare. Semnificația zilei: „Dați cezarului ce-i al cezarului”

Cristian Bădiliță este doctor în istoria creştinismului antic al Universităţii Sorbona, specialist în literatura patristică greacă şi latină şi unul dintre coordonatorii traducerii comentate a Septuagintei. Trăiește la Paris din 1995.

Suntem în Marțea Sfântă și Mare. La Ierusalim, Iisus se dezlănțuie împotriva celor pe care îi socotește impostori, trădători ai Tatălui Ceresc. Predica lui e ca un cântec de lebădă. Știe că nu se poate sustrage destinului său divino-uman, de aceea își afirmă răspicat mesajul, fără concesie merge la țintă.

Până acum predicase printre oameni simpli, neștiutori de carte, naivi, mai ales în Galileea. Acum se află față în față cu autoritățile iudaice, preoții, cărturarii, crema fariseilor, a saducheilor, cei care dețin puterea religioasă. Pe ei trebuie să-i convertească. Miza este uriașă: dacă reușește, misiunea lui pe pământ se va încheia. Dacă nu reușește, atunci își riscă viața. Și el o știe.

Acum are loc o scenă memorabilă, scena în care Iisus e pus la încercare de către farisei și irodieni. Problema crucială este următoarea: trebuie sau nu plătit tributul către Roma? Este o cursă întinsă de cele două grupuri. Dacă Iisus ar fi spus nu, ar fi fost considerat un anarhist, un ațâțător la revoltă politică și condamnat ca atare. Dacă ar fi spus da, evreii l-ar fi socotit vândut Romei.

Iisus cere un dinar pe care era imprimat chipul cezarului și le răspunde scurt, arătându-le efigia respectivă: ale cui sunt chipul și înscrisul acesta? Ale cezarului, răspund ispititorii. Atunci, zice Iisus, dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

El desparte cu această frază cele două sfere, a sacrului și a puterii politice. Iisus desacralizează politicul, de fapt retrage instituțiilor politice pretenția de a se amesteca în chestiunile relegioase. Iisus, nu altcineva, se află, așadar, la originea separării statului de biserică. Totuși, în cazul său, politicul și religiosul s-au unit sau se vor uni încă o dată pentru a-l suprima. Jerfa lui Iisus pe cruce are o semnificație antipolitică radicală: el se lasă răstignit, nu se apară, pentru că Împărăția lui nu este din lumea aceasta. În același timp, cadavrul său atârnat pe cruce, cum scriu evangheliștii, denunță o imensă nebunie: De ce m-ați ucis, nebunilor, din moment ce împărăția mea nu este din lumea aceasta?