Patru tineri voluntari au ajutat la renovarea unui spital din Iași  

Data publicării:
spital renovat iasi 1

Alexandru, Bogdan, Diana și Ioana au înţeles că nu poţi schimba în bine comunitatea în care trăiești decât dacă te implici constant.

Acum un an și jumătate au lansat TROC - un proiect prin care fac acte caritabile. La schimb, se mulțumesc să primească un zâmbet.

Iniţial a fost ideea de a duce mâncare caldă şi haine celor care au nevoie de ajutorul nostru. De aici ne-am dezvoltat din ce în ce mai mult”, spune Bogdan Puiu, membru TROC.

Ne-am gândit unde am putea să fim cu adevărat folositori”, afirmă Diana Chiriță, membru TROC

Primul proiect dus la capăt a fost „Spitalul copiilor”. Au renovat două săli de mese și 2 bucătării de la Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iași.

Pentru copii impactul vizual contează enorm, vrem să investim în mediul ambiant în care ei îşi vor desfăşura tratamentul, pentru a vedea nu numai zâmbetul, dar e o stare de spirit pe care ei o remarcă atunci când totul în jur este viu colorat”, spune Ioana Benea, membru TROC.

Au strâns banii de care aveau nevoie după ce au participat la o competiție de foundraising în vară. Au reuşit să obţină astfel 20.000 de lei. Iar pe viitor vor să investească și în renovarea altor secţii de la spital.

Acest loc a devenit luminos, frumos şi chiar de referinţă pentru mulţi copii”, spune Evelina Moraru, medic primar pediatrie Spitalul Sf. Maria Iași.

Nu doar copiii le sunt recunoscători, ci și medicii. Deşi este singurul din Moldova şi a fost construit acum aproape 50 de ani, Spitalul pentru copii Sf. Maria din Iași nu a mai fost renovat niciodată.

Noi apreciem această iniţiativă a studenţilor care ne-au ajutat”, afirmă Niculai Nistor Șef Secție Pediatrie

Tinerii şi-au propus să-i ajute şi pe oamenii fără adăpost din Iaşi şi vor să se implice şi în educaţia copiilor din familiile sărmane.

„Chiar e un TROC ceea ce facem noi şi nu e nevoie de bani sau altă răsplată fizică. e ceea ce faci şi te bucură să vezi apoi”, spune Diana Chiriță, membru TROC.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri