Sari la conținut

Activist pentru drepturile copilului: „În continuare, după 25 de ani, avem orfelinate în care se întâmplă abuzuri”

În emblematicul an 1989, România, o ţară închisă ermetic timp de aproape 50 de ani, îşi arată și o faţă dezumanizantă. Revoltătoare. Chipurile copiilor din orfelinatele lui Ceaușescu făceau înconjurul lumii în reportajele jurnaliștilor străini.

„Era o lume tristă şi cenuşie. Nu exista niciun fel de speranţă. Sistemul era atât de greşit, încât părea că nu o să se schimbe niciodată,” își amintește Mike Carroll, fotograf.

Este aproape o minune că, dintre acei copii chinuiți, câțiva au ajuns adulți, oameni mari. Și la propriu și la figurat. Daniel Rucăreanu, astăzi expert în politici educaționale, este unul dintre copiii abandonați atunci nu doar de părinți, ci mai ales de sistemul de protecție.

„Sistemul a fost un abator al sufletelor, foarte multe sensibilităţi au dispărut pur şi simplu acolo,” spune Daniel Rucareanu, fondator al asociaţiei „Federeii.

Și Vişinel Bălan a crescut la orfelinat de la 2 luni. Astăzi este licenţiat în drept şi teatru şi este pe cale de a termina un master în psihologie la Universitatea din Bucureşti. A fost ajutat de câțiva oameni cu suflet, și a reusit. Cei mai mulți dintre colegii săi, nu.

Efectele traumei se văd. Şi de aia nu reuşesc să se integreze. Colegul meu de cameră, care a ales să se sinucidă anul trecut, ăsta a fost motivul: n-a putut să accepte noua viaţă. I-a fost foarte greu,” povestește Vişinel Bălan, fondator „Federeii" și "Desenăm viitorul tău".

Bătăile, înfometarea sau chiar viețile curmate în centrele de copii nu au fost subiectul niciunei anchete, după 1989. Spre deosebire de alte țări, în care orfanii au fost chiar despăgubiți pentru rele tratamente, în România cei care pot vorbi, nu cer decât o reparație morală și un sistem social mai bun pentru cei care sunt astăzi în grija statului.

Nu trebuie să ne facem că lucrurile astea nu s-au petrecut pentru că ignorându-le ele se vor repeta. Într-un context istoric complicat, se pot repeta,” explică Daniel Rucareanu.

Astăzi, statul are în continuare în grijă aproape 60.000 de copii. Însă riscul de abandon este crescut. Conform unui raport ONU în România peste 34% dintre copiii români trăiesc într-o sărăcie extremă.

„Undeva sub 50%, 48-49% din motivele ajungerii acestor copii în instituții este sărăcia,” precizează Gabriela Coman, directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Săracă este și pregătirea celor care ar trebui să aibă grijă de copiii instituționalizați. Doar 8% dintre asistenții sociali au studii superioare.

În continuare, după 25 de ani, avem orfelinate în care se întâmplă abuzuri,” spune Mirela Oprea, activist pentru drepturile copilului.

Orfanii României au trăit și trăiesc în nesiguranță. Prea puțini cred că în viitor îi mai poate aștepta o viață normală și decentă. Numai cei care au trecut prin casele de copii empatizează cu cei care astăzi cresc în orfelinate și încearcă să-i ajute. Prea puțin, prea târziu. O picătura de bunăvoință și de dragoste într-o mare de indiferență.