Sari la conținut

BONTON. Regina Maria, un destin de excepție

Ultima dorinţă a Reginei Maria, exprimată prin testament, a fost ca inima ei să odihnească la castelul Balcic, locul pe care l-a cladit si iubit cel mai mult: „Acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aş putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea mării”.

A desprinde inima de trup pentru a fi îngropată separat era o dorinţă neobişnuită în spaţiul românesc, dar cât se poate de firească pentru o regină cu sânge englezesc

Lucian Boia, istoric: „Era cu totul inedit pentru societatea românească, însă în spaţiul occidental, mai ales în Evul Mediu, s-a practicat destul de des în familile regale sau în unele familii aristocratice”.

Maria de Edinburgh venea dintr-o astfel de familie. Era nepoata reginei Victoria si a ţarului Alexandru al II-lea, verişoară cu ţarul Nicolae al II lea, cu regele George al V-lea al Angliei si cu împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. A devenit Principesă de România în 1892, prin căsătoria cu Principele Ferdinand, aranjată împotriva dorinţei sale.

Tatiana Niculescu Bran, autoarea cărţii „Regina Maria. Ultima dorinţă”: „Ea vine la 17 ani în România, este aproape o adolescentă care îşi asumă pe urmă nu numai tradiţiile acestei ţări pe care le cunoaşte în profunzime, nu numai istoria şi politica prezentului, dar şi destinul acestei ţări”.

Ca principesă era simpatizată, ca regină însă a fost iubită. Maria a urcat pe tron în anul 1914, într-o perioadă grea, la scurt timp după începutul Primului Război Mondial. A jucat un rol crucial în acea perioadă. S-a ocupat personal de asistenţa medicală şi a ridicat moralul trupelor. În plus, s-a folosit de relațiile ei dinastice pentru a ajuta România. De aceea, a fost supranumită „mama tuturor".

Lucian Boia, istoric: „Primul Război Mondial a fost războiul Reginei Maria, ca să spunem aşa. Sigur, a fost şi războiul românilor pentru reîntregirea naţională, dar Regina Maria, chiar în clipele cele mai negre, a fost singura personalitate care a crezut în crearea României Mari”.

Tatiana Niculescu Bran: „Spre uimirea tuturor, nu se temea de bolile războiului şi dădea mâna cu soldaţii, deşi putea oricând să ia vreo boală. Nu purta niciodată mănuşi. Ea este un om politic profund implicat, este, cum am zice astăzi, cineva căruia îi pasă. Efectiv îi pasă nu numai de politica mare şi de marile strategii pe care de altfel şi le asumă, dar îi pasă de anonimi, de toţi cei care fac, cum am zice acum, poporul.

În tot acest timp Regina Maria a ţinut un jurnal zilnic şi a scris cartea „De la inima mea la inima lor".

Tatiana Niculescu Bran: „În jurnalul ei de război, cuvântul „inimă” apare de peste 500 de ori. Nu am avut răgaz să număr în toate însemnările ei, dar sunt convinsă că inima, cuvântul în diverse formulări apare de mii de ori, cu siguranţă”.

Recunoaşterea României Mari s-a datorat în parte conexiunilor şi charismei Reginei Maria, vizitelor sale în anul 1919 la Paris sau Londra. La încoronarea ca primă regină a României Mari, gusturile sale rafinate şi-au pus amprenta şi în proiectul coroanei sale. Comandată la o casă de bijuterii din Paris, dar realizată cu aur din Munţii Apuseni, podoaba este o adevarată operă de artă: braţe în forma petalelor de crini, pandantive laterale (un accesoriu neobișnuit pentru o coroană regală), pietre preţioase, dar şi semi-preţioase, pentru că suverana le considera interesante şi expresive. A costat aproape 65.000 de franci şi cântăreste două kilograme.

Lucian Boia: „A fost foarte mediatizată, era desigur o femeie frumoasă şi asta a contat, era elegantă, era o femeie care se îngrijea de imaginea ei şi ştia să şi-o pună în valoare”.

Şi în acelaşi timp o doamnă care a cucerit multe inimi.

Tatiana Niculescu Bran: „Nici nu era greu să cucerească multe inimi, era strălucitoare în toate felurile. Bărbaţii vremii roaiu în jurul ei şi era o Regină cuceritoare din toate punctele de vedere.

O suverană, două creații

Lucian Boia: „Are două creaţii Regina Maria: România mare (sigur, nu ea singură, dar cu un rol care e extrem de important) şi Balcicul, care este creaţia ei exclusivă”.

Regina Maria a descoperit Balcicul în 1924 şi cu un an mai târziu a început deja să îşi construiască aici „Cuibul liniştit". Terenul i-a fost dăruit de bancherul Jean Chrissoveloni, dar suverana a extins proprietatea.

Lucian Boia, istoric: „Anii de după război cu toate combinaţiile politice mărunte, toate astea nu mai erau pe profilul ei. Apoi, odată cu moartea regelui Ferdinand, a urmat regenţa şi Regina Maria nu a fost inclusă în regenţă. Femeile, chiar de talia Reginei Maria nu prea aveau loc atunci în politică şi asta a fost o nedreptate. Şi apoi încă un pas mai jos sau mai înlături a fost odată cu revenirea lui Carol şi proclamarea lui ca rege în 1930. Atunci Regina este îndepărtată complet din tot ce înseamnă viaţă publică”.

A petrecut din ce în ce mai mult timp la Balcic, în „Paradisul amăgitor” aşa cum singură l-a numit. Şi tot acolo si-a scris, în 1933, testamentul, care este în acelaşi timp şi una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste pentru România.

Tatiana Niculescu Bran: „Nu ştiu în istoria României dacă există alt domnitor sau om politic sau domnitor care să fi lăsat o scrisoare de dragoste mai frumoasă către România decât acest testament al Reginei Maria”.

În anul 1936 suverana s-a îmbolnăvit. A incetat din viata la 18 iulie 1938, la castelul Pelişor. Dupa moarte, inima a fost aşezată într-o mică cutie de argint, care la rândul ei a fost pusă într-o casetă de bijuterii primită în dar de Regină de la doamnele române, şi cele două casete au fost învelite cu drapelele României şi Angliei. După câteva luni au fost duse, pe mare, la Balcic unde au rămas doar doi ani, până când România a pierdut Cadrilaterul. Pentru o scurta perioada, inima Reginei a fost mutata la Bran, dar după ce castelul este naţionalizat de comunişti, pelerinajul oamenilor la inima reginei a devenit incomod pentru regim.

Cornel Constantin Ilie, director Muzeul Naţional de Istorie: „Încă se mai duceau oamenii şi încă se mai povestea, încă mai era aşa o oarecare nostalgie legată de regina Maria, au hotărât scoaterea inimii şi a casetei, atât a celei mari, cât a celei mici din acel sarcofag şi, mă rog, mutarea din acel loc”.

Aşa a ajuns în anul 1971, inima neînfricată a Reginei, în depozitul Muzeului Naţional de Istorie. Casetele au devenit obiecte de patrimoniu, dar inima nu are niciun statut, este o rămăşiţă umană. O situaţie nemaiîntâlnită de muzeografi.

Cornel Constantin Ilie, director Muzeul Naţional de Istorie: „Inima nu a fost niciodată considerată obiect de patrimoniu pentru că un obiect de patrimoniu are şi această caracteristică, în orice moment poate fi expus şi inima nu a fost văzută nici atunci, nici după 1990. Însă asta nu înseamnă că nu a fost tratată cu respectul care se cuvenea, şi atunci şi acum şi fost păstrată, e drept, într-un loc pe care noi l-am considerat nepotrivit cu inima, a fost ţinută la muzeu, în depozitul tezaurului istoric, aşa cum păstrăm alte obiecte, mă rog, în condiţii optime pentru a păstra acest obiect de natură organică şi a nu se degrada mai mult în timp”.

Demersurile pentru ca inima să ajungă într-un loc mai potrivit au început de mai bine de aproape 8 ani. Nici Casei Regale a României nu i-a fost uşor să decidă care să fie acest loc.

Sandra Gătejeanu Gheorghe, director de protocol al Casei Regale Române: „Evident că a fost o dilemă şi în cadrul Casei Regale, în sensul că regele Mihai şi-ar fi dorit să respecte ultima decizie a reginei Maria, însă majestatea sa este convins că dacă suverana ar fi fost în viaţă la momentul la care Balcicul nu mai făcea parte din România, cu siguranţă că nu ar fi lăsat inima acolo. Şi singura soluţie posibilă, văzută de majestatea sa, este întoarcerea inimii, aşa cum spuneam, în locul în care a bătut ultima oară, în salonul de aur al Castelului Pelişor.

Tatiana Niculescu Bran: „Deja iese dintr-un lung anonimat şi începe un alt destin, începe o altă perioadă interesantă din povestea inimii reginei şi care cred că va atinge cândva, cumva, din nou Balcicul”.

Încercată, dar niciodată înfrântă, inima Reginei Maria a bătut pentru români și România. Un personaj legendar, un destin de excepție care rămâne și astăzi un model.

Tatiana Niculescu Bran: „După părerea mea ea este mult înaintea vremii ei şi nu ştiu nici acum dacă i-a venit vremea”.