Comorile din Muzeul Național al Ungariei 

Data publicării:
muzeu ungaria wiki

Dacă ar fi să vorbim despre o dată de naştere a Muzelui Naţional al Ungariei, aceasta este 25 noiembrie 1802. În această zi nobilul maghiar Ferenc Szechenyi şi-a oferit colecţia personală de obiecte istorice şi creaţii artistice pentru a pune bazele unui muzeu naţional. A durat însă mai mult de 30 de ani pentru ca acesta să fie gata.

Szechenyi demarase în paralel şi proiectul unei biblioteci naţionale, iar fondurile pentru construcţia muzeului se strângeau încet. Lucrările au demarat în 1837, dar au fost întrerupte în anul următor de marea inundaţie a Dunării Materialele de construcţii au fost avariate, dar după ce apele s-au retras, lucrările au reînceput cu forţe noi.

„Această clădire spectaculoasă a fost terminată într-un timp record, în 10 ani, pe baza planurilor lui Mihaly Pollack. Construcţia a fost terminată în mare parte în 1846, dar sălile de expoziţii şi cele festive au fost gata ceva mai târziu. Printre ele şi acest hol principal, terminat în 1875 în forma sa de astăzi. Atunci au fost terminate picturile murale ale lui Mor Than si Karoly Lotz, realizate într-o formă inedită. E ca şi cum am fi într-un cinematograf al istoriei, pentru că dacă ne uităm plecând din stânga, atunci vedem de la venirea maghiarilor în bazinul Carpatic, trecând prin perioada medievală, şi cea modernă, toate staţiile importante ale istoriei maghiare”, a precizat un colaborator al Muzeului Național, Eniko Tolnay-Paloczy.

Înainte de terminarea lucrărilor a izbucnit revoluţia din 1848, iar Muzeul, considerat un simbol al unităţii şi independenţei naţionale, urma să joace şi un rol politic.

„În 1848 această sală avea un rol important, aici era sala de şedinţe a Parlamentului. Era o chestiune foarte importantă în a doua jumătate a secolului 19, unde să fie sediul Parlamentului, mai exact al celor două camere, pentru că pe atunci îşi ţineau şedintele separat. În cele din urmă acest loc a fost modificat în acest scop, cu cheltuieli destul de mari, pentru şedinţele camerei superioare. Au fost stabilite chiar şi reguli pentru deplasarea deputaţilor, cu hărţi, cine de unde poate accesa diferitele locaţii”, a spus Eniko Tolnay Paloczy.

În cele din urmă însă, Muzeul Naţional a început să funcţioneze ca instituţie culturală. De aceea, se cerea un comportament adecvat în sălile clădirii, care era strict reglementat.

„Şi pe atunci existau reguli, care semănau cu cele de azi, nu se putea intra cu umbrele solare sau de ploaie, cu sabie sau cu baston, ele trebuiau lăsate la portar. Deci trebuia să te porţi ca un domn aici”, a precizat Eniko Tolnay Paloczy.

Clădirea adăposteşte nenumărate obiecte de artă deosebite. Una dintre ele este pictura monumentală care reprezintă aşezarea pietrei de temelii a celebrului pod cu lanţuri din Budapesta, finanţată chiar de tatăl lui Ferenc Szechenyi, Istvan. Iar fiecare exponat are povestea lui.

„La finalul vieții lui, Franz Liszt a decis să doneze mai multe obiecte Muzeului Național, nu doar portretul său din anii tinereții, realizat dealtfel pentru galeria personalităților din Muzeu, dar cel mai prețios obiect a fost un instrument muzical pe care vedem o inscripție, dar nu cu numele său, ci al lui Beethoven. Acest pian a fost fabricat de firma maestrului englez Thomas Broadwood, pentru maestrul Beethoven. Acesta a folosit pianul până la sfârșitul vieții lui. Pe măsură ce asurzea, lovea tot mai tare pianul. De aceea instrumentul a fost de mai multe ori reparat, și a fost cumpărat mai târziu de Franz Liszt. Care l-a folosit puțin, l-a amenajat în locuința sa ca pe un sanctuar în memoria marelui Beethoven. Acest pian a fost printre obiectele. donate de Liszt muzeului, și este bijuteria uneia dintre sălile deschise recent în muzeu”, a spus Eniko Tolnay Paloczy.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri