Sari la conținut

DIN|INTERIOR. Casele în care s-a făcut istorie: confiscate de comuniști, distruse de indiferență

Deși au trecut aproape 25 de ani de la căderea regimului comunist, nimeni nu a putut stabili cu exactitate numărul victimelor dictaturii roşii. Câteva asociații sau cercetători ai fenomenului au avansat cifre: 7,8 sau 10 milioane de oameni, arestați, anchetați, persecutați sau ucisi. În urma lor au rămas proprietăți confiscate și familii distruse.

„Dumneavoastră nu vă puteţi închipui ce a însemnat trecerea asta de la imperialism la comunism. Cum distrugeau orice urmă, orice amintire, orice, orice”, spune Flavia Bălescu, sora lui Corneliu Coposu.

„Toţi am fost greco-catolici, dar comuniştii ne-au făcut ortodocşi. Nu am semnat nimic, ne-au trecut din oficiu”, spune Vasile Pop, localnic din Milaș.

Trebuie să înțelegem de ce a fost arestat și ce s-a întâmplat după ce a fost arestat, pentru că vina bunicului meu, mai departe de a fi prieten cu Maniu ea nu exista. Până la urmă, nu trebuie să explici de ce găzduiești un prieten în casă. Iar asta l-a dus la un număr de ani de închisoare, un număr de ani de Canal”, spune Miruna Jovin, nepoata lui Ion Jovin.

Unii oameni de cultură sau preoți greco-catolici au refuzat să pactizeze cu noua orînduire și au sfârșit în închisori. De altfel, Gheorghe Gheorghiu-Dej i s-a plâns lui Stalin că nu poate să-i reducă la tăcere pe liderii partidelor istorice și pe cei mai importanți oameni de cultură. Ca răspuns, tiranul roșu, cu harta României în față, a tras o linie de la Dunăre spre Marea Neagră. Așa s-a născut planul mărețului Canal Dunăre-Marea Neagră. Acolo a sfârșit elita României, care a scăpat cu viață din închisorile comuniste. Astăzi, după aproape 70 de ani, oamenii care au murit pentru crezul lor în democrație sunt uitați.

Milaș, un sat de ardeleni, aflat la câțiva kilometri de Bistrița. Acolo s-a născut cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu. Teolog, filosof, academician, cardinalul a rămas în memoria celor care l-au cunoscut pentru faptul că a citit Declarația de Unire la 1 decembrie 1918. În plus, s-a opus până în ultima clipă comuniștilor. A refuzat convertirea la ortodoxism.

El a citit proclamaţia de la Alba Iulia în faţa tuturor românilor şi a mers cu proclamaţia la regele Ferdinand. S-a născut în comuna Milaş, noi, milăşenii, trebuie să fim mândri cu acest om, dar puţini dintre noi, un număr mic i-am respectat”, spune Maria Gălățan, localnică din Milaș.

Era om fain. Înalt, fain, nu era bai cu el. Îi plăcea să vină acasă şi era un om care pe toată lumea ajuta. Iuliu Hossu cumpăra clopotele la biserică. A murit în puşcărie. Nu şi-a lăsat legea. Şi dacă nu şi-a lăsat legea acolo a murit. Dar am poză de când era tânăr şi una de când a murit. Zici că nu e ăla, numai pielea şi oasele au rămas pe el la comunişti. Comuniştii şi-au bătut joc de el rău, rău de tot”, spune Ilişua Logigan, localnică din Milaș.

Casa părintească a episcopului Iuliu Hossu, din comuna Milaș, este astăzi o ruină. Confiscată de comuniști, a fost folosită de-a lungul timpului de tovarășii partidului unic.

S-a dărămat acum vreo 5-6 ani, până atunci au stat comuniştii în ea, a fost un director de la... nu ştiu unde a fost director. Au venit comuniştii, au stat inginerii, brigadierii, ăştia au stat în casă”, spune Vasile Pop, localnic din Milaș.

„Nu vine nimeni pentru că nu s-a făcut nimic în comuna Milaş în memoria acestui om şi nefăcându-se nimic e şi normal, dacă se făcea ceva în memoria acestui om, un muzeu, o casă memorială, ceva, sigur că era un punct de atracţie şi pentru turişti şi era oarecum o mândrie pentru comuna noastră. Nu este nimic, absolut, la intrare în comună este o răstignire pusă de un credincios de-al nostru, care a scris că în memoria cardinalului Iuliu Hossu, atât deocamdată s-a făcut în comuna Milaş”, spune Maria Gălățan.

În comuna natală a cardinalului Iuliu Hossu, greco-catolicii au fost alungați din biserică de frații lor ortodocși. Nu exista înțelegere între confesiuni, deși prelatul a luptat toată viața pentru ca acest lucru să devină realitate.

„Avem o capelă care este unde a fost dispensarul uman, proprietatea lui Puiu Buzea, care momentan este în Elveţia şi consiliul popular ne-a dat voie să facem acolo liturghia şi şi dânsul a avut bunăvoinţa că ne-a lăsat şi nu plătim nici chirie deocamdată. Era greu. Dar şi amu nu ţine nimeni cu noi, cu catolicii, numai cu ortodocşii, ei îs mulţi şi ei nu ştiu de ce ne iau ce al nostru. Asta nu vor, ca ce-i al nostru să ne dea nouă”, spune Maria Gălățan.

După o viață în care a refuzat convertirea la ortodoxie, Cardinalul Hossu a murit într-un spital din București. La căpătâiul lui, cardinalul Todea, i-a consemnat ultimele cuvinte: „Lupta voastră continuă!”

30 august 1940, Palatul Schonbrunn din Viena. Consiliul de Coroană și Regele Carol al II-lea au decis cedarea Ardealului la numai 22 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, forțati de Italia și Germania. Cel care a semnat din partea României Diktatul de la Viena a fost ministrul de externe, Mihail Manoilescu.

Cum era temeinic în tot ce făcea, a luat istoria, cu toate hârtile demografice, făcute de istorici în sec XVII, ca să arate procentul covârșitor al românilor. Ca să pledeze pentru un schimb de populație. S-a dus împreună cu adjunctul său, Valer Pop, la Viena, la palatul Belvedere, și Ribbentrop a scos din servietă harta noii Românii, cu o pană imensă care intra dispre Oradea până aproape de Brașov. Manoilescu a fost așa de amețit că ținea harta pe dos. A vrut să vorbească și nu i s-a permis și a leșinat”, spune Mihai Dinu, nepotul lui Manoilescu.

Regimul comunist s-a folosit de Mihail Manoilescu, după care l-a aruncat în închisoare. A murit în decembrie 1950, iar familia a fost informată abia 8 ani mai târziu. Soția și copiii au fost alungați din casă și lăsați în voia sorții.

Știu vreo trei inchisori în care a fost sigur, pentru că au mai ieșit oameni care povesteau. Că la Sighet Mihail Manoilescu ținea cursuri, conferințe în închisoare. Că la Ocnele Mari a mai fost și în cele din urmă la Sighet. Sighetul a fost un centru de exterminare pentru foștii demnitari, generali, episcopi greco-catolici. Acolo i-au lichidat pe mai toți, astfel încât în 1955 închisoarea s-a închis din lipsa de material uman”, spune Mihai Dinu.

Casele care au aparținut familiei sunt acum sedii de firme sau de instituții publice. Una dintre ele, situată în piața Spaniei din București, locul unde s-a născut nepotul ministrului, profesorul Mihai Dinu, a fost vândută cu o chitanță de mână și un preț modic familiei tenorului Ion Dacian. Urmașii lui Manoilescu au avut de suferit până în decembrie 1989, singura lor vină fiind legătura de rudenie cu politicianul.

Actul semnat de Mihail Manoilescu la Viena, în august 1940, avea să producă schimbări profunde la 500 de km distanță, la Bădăcin, acolo unde locuia familia Maniu. Iuliu Maniu, deputat în Parlamentul de la Budapesta, a fost un personaj cheie în procesul Unirii Ardealului cu Vechiul Regat. Cinci ani de ocupație maghiară în Bădăcin nu s-au comparat cu urmele lăsate de comuniști asupra satului. Arhiva cu actele Fundației Astra Română, corespondența lui Simion Bărnuțiu, unchiul lui Iuliu Maniu, decorațiile și Marele Colan aurit al ordinului Ferdinand, toate aflate în casa lui Maniu din satul natal, au fost adăpostite în palatul episcopal de la Blaj.

Nenorocirea a făcut că au intrat rușii acolo. Au făcut praf tot, tot. Au desfăcut lăzile, au furat decorațiile, avea, de pildă, Maniu Marele Colan, primit de la Regele Ferdinand. L-au furat și l-au vândut. După niște vreme, trei-patru luni de zile, niște prieteni de-ai nostri din Blaj ne-au spus că țigăncile vindeau semințe în corespondența lui Simion Bărnuțiu”, spune Flavia Bălescu, sora lui Corneliu Coposu.

Prim-ministru în câteva rânduri și președintele Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu locuia cea mai mare parte a anului la Bădăcin. Când ajungea în București era găzduit de prietenul lui, Aurel Leucuția, de medicul Ion Jovin sau ocupa un apartament modest din Str. Sfinților. În restul timpului, stătea în micul sat de lângă Șimleu, unde voia să înființeze un centru cultural dedicat tinerilor.

Iuliu Maniu, supranumit Sfinxul de la Bădăcin, om politic remarcabil, este încă viu în amintirea consătenilor lui.

Când venea în Bădăcin se oprea cu trăsura lângă unitatea militară și venea pe jos. De-acolo venea prin Dealul Țarinii, prin via lui și după aia cobora în sat. Și lumea îl vedea pe stradă, în sat: vine Iuliu Maniu, vine Iuliu Maniu. Cu pacheul cu bomboane la fiecare. El, pentru oameni, o fost deosebit. Deosebit de așezat și cu capul, și cu sufletul! Și un creștin adevărat!”, spune Ioan Pop, localnic din Bădăcin.

„La Bădăcin nu erau covoare persane, nici mobile de mare preț. Era o casă simplă. De altfel, Iuliu Maniu nu a fost un om bogat. Averea sa era în jur de 15 ha de teren pe care erau cultivate viță de vie și pomi fructiferi”, spune Cristian Borz, preot greco-catolic din Bădăcin.

Acum însă, după 72 de ani, casa a ajuns o ruină din grija regimului care l-a aruncat în închisoare. Iuliu Maniu a fost arestat în vara anului 1947. A murit cinci ani mai târziu, la Sighet. În ziua de 5 februarie, 1953, comandantul închisorii a sunat la București. A spus doar atât: „S-a stins lumina în celula 9!”

„Primul lucru pe care i l-au făcut ticaloșește, i-au scos proteza ca să nu mai poată mânca turtoiul ăla și practic a murit de foame”, spune Flavia Bălescu.

În acest timp, la Bădăcin, sora lui Maniu, Cornelia, călugăriță franciscană botezată Cecilia, a fost alungată din casă. În urma ei, regimul a transformat casa în depozit de chimicale. Apoi a devenit sediul unei gospodării agricole de stat, pentru ca în anul 1982 sa fie cedată de către Consiliul Județean Centrului pentru copii cu handicap sever. Iar situația a rămas neschimbată până acum.

Deși noi am insistat ca măcar doar partea pe care se află casa și mormintele să putem să intrăm în posesia ei şi să le putem conserva cumva, să le putem îngriji, nici astăzi nu reuşim să fim proprietari. Casa se degradează pe zi ce trece. Plouă pe dinăuntru, acoperişul este deteriorat, s-au făcut modificări în structura solului. Sunt infiltraţii de apă care vin de jos în sus sau de sus în jos prin acoperiş. Tavanul este spart. Noi am schimbat vrea 500 de țigle pentru a mai conserva ce se putea, dar din păcate se sparg altele. Casa necesită o intervenţie cât mai rapidă, altfel ea se va dărîma”, spune Cristian Borz.

Preotul din Bădăcin a reușit, cu sprijinul episcopiei greco-catolice, să finalizeze un plan de restaurare. Cheltuielile totale se ridică la aproape 350.000 de euro. Însă, paradoxal, nu lipsa banilor a amânat renovarea clădirii, ci actul de proprietate asupra terenului și a casei. Ambasada SUA sau a Norvegiei, dispuse să ofere bani pentru refacere, nu au putut aproba finanțarea din această cauză, iar casa se transformă pe zi ce trece într-o ruină.

București. În Bulevardul Dacia, la numărul 19, se afla ceea ce în perioada interbelică era o raritate: sanatoriul doctorului Jovin. Specialist oncolog, doctorul Jovin era țăran simplu, dintr-un sat de lângă Arad, care a ajuns asistentul lui Marie Curie. Nimic din cariera lui spectaculoasă nu a oprit oamenii Securității să-l aresteze și să-i arunce familia în stradă.

„Există o scrisoare semnată de Marie Curie prin care cere eliberarea din închisoare a bunicului meu. Spune că i-a fost elev, încearcă să evidenţieze calităţile lui sau cunoștintele lui academice şi spune că ar fi o ruşine pentru guvern să continue să îl ţină închis”, spune Miruna Jovin, nepoata lui Ion Jovin.

Iuliu Maniu era internat în sanatoriul doctorului Jovin în ziua când a fost arestat. Îi lega o prietenie care începuse în ajunul Marii Uniri, liderul țărănist botezandu-l pe unicul fiu al doctorului. Jovin a fost arestat și trimis 7 ani la Canal iar după eliberare a fost urmărit pas cu pas. Ultima notă informativă din dosarul lui datează din 20 decembrie 1989. La câteva zile de la izbucnirea revoluției de la Timișoara, securiștii consemnau o discuție telefonică pe care medicul o purtase cu fiica lui, stabilită în Franța.

Bunciul meu are 25 de dosare la CNSAS. Şi din ele reiese că începând cu 1975 a fost urmărit în dispozitiv de 24 de ore. Practic trei oameni, 8 ore urmăreau absolut tot ce vorbeau ei”, spune Miruna Jovin.

Nepoata lui Ion Jovin avea aproape 12 ani când i-a murit bunicul. Atunci a aflat drama prin care a trecut doctorul.

„La puţin timp după ce am aflat povestea bunica mea a şi încercat să îşi recupereze casă. Şi prima dată a primit refuz. Deci nu i s-a retrocedat casa. Or, sincer. După ce că ai fost umilit o dată, ai mai fost umilit încă o dată”, spune ea.

Casa a fost recuperată în cele din urmă și se află în proprietatea fratilor ei mai mari. Miruna s-a căsătorit și are doi copii. Și-a păstrat numele din respect pentru bunicul ei. În plus, și-a făcut o datorie de onoare din a spune povestea lui.

Era, trecând peste orice, o prietenie. Bunicul meu, activ politic, cu adevărat, nu era. Era un medic, un om societăţii de atunci dar mai mult de atât nu. Trebuie să ştim povestea din spatele acestui lucru. Trebuie să știm pentru că altfel, dacă nu ştim, riscăm să repetăm greşeala, să ajungem din nou în situaţia aia. Iar singura modalitate să evităm asta este să fim informaţi”, spune Miruna Jovin.

„Poetul Ion Pillat a avut norocul să moară. Altfel probabil ar fi sfârșit și el în închisoare. Este mare lucru să mori la timp”, spune Monica Pillat, nepoata lui Ion Pillat.

Monica Pillat este singura fiică a filosofului Dinu Pillat. La iniţiativa sa, în cadrul muzeului Liviu Rebreanu din Bucureşti, a amenajat o cameră-muzeu, dedicată bunicului şi tatălui sau. Asta deoarece comuniştii au confiscat toate casele familiei Pillat. Monica Pillat îşi aminteşte că au fost obligaţi să se mute într-o căsuţa din zona Rahovei.

Era un cartier vechi al Bucureştiului, cu o poezie şi un farmec al grădinilor, al caselor bătrâneşti. Eu am copilărit pe această stradă şi sunt încă rănită de dispariţia acelei case. Aproape nu există săptămână, noaptea să nu visez că mă întorc în acea casă. Tatăl meu a rămas o vreme şomer, după aceea a fost angajat la cooperativa de praf de sânge, era... lucra ca pontator la această fabrică şi chiar a fost fericit că şi-a găsit un serviciu pentru că practic era muritor de foame atunci. Bunicile mele nu aveau nici o pensie, mama lucra ca desenatoare tehnică, pe un salariu infim”, spune Monica Pillat.

În acest timp, la Miorcani, în judeţul Botoşani, în conacul lui Ion Pillat, regimul comunist organiza simpozioane şi petreceri de partid. Culmea, interesul PCR pentru acest loc a salvat clădirea de la distrugere. Mai mult decât atât, în anii 80 familia a primit permisiunea de a organiza un mic muzeu, care a fost distrus.

Înainte de 1989 am făcut acolo, în casa administratorului, un mic muzeu. Am adus fotografii, cărţi, mobile, covoare, perdele, tablouri şi în 2001 a fost prădată această așezare muzeală din cauza faptului că nu era păzită, nu era ocrotită în nici un fel. Au fost smulse perdelele, luate covoarele într-o noapte, tablouile, cărţile împrăştiate pe câmp, au fost găsite unele volume şi pe malul râului”, spune Monica Pillat.

Comuniştii au declanşat o anchetă de ochii lumii. Nici până astăzi nu a fost găsit un vinovat, iar interesul autorităţilor locale pentru conac a dispărut între timp. În încercarea de a salva ce se mai putea, Monica Pillat, împreună cu mama ei, Cornelia, a donat terenul şi clădirea mitropoliei Moldovei. Noul proprietar însă nu a început lucrările iar conacul a rămas în paragină. Nenumăratele apeluri ale familiei nu au reuşit să impresioneze fetele bisericeşti. Şansa că la un moment dată să existe un muzeu dedicat lui Ion Pillat nu mai există. Conacul stă să cadă, casele din Bucureşti nu mai aparţin familiei. Nici măcar în apartamentul din Drumul Taberei, unde a locuit Dinu Pillat până s-a stins, nu poate fi dedicat memoriei scriitorului.

„Am vorbit cu administratora gândindu-mă că după moartea mea şi a soţului meu să rămână casă muzeu. Și a spus că nu se poate. A spus că într-un bloc de locatari nu se poate să circule tot timpul persoane străine să viziteze... e un bloc obișnuit”, spune ea.

Dinu Pillat, Mihail Manoilescu sau Iuliu Maniu sunt câţiva din oamenii care au intrat în istorie pentru faptele şi ideile lor, despre care învăţăm astăzi din manuale. Au fost lichidaţi de un regim politic criminal, iar acum, în democraţie, memoria lor este respectată doar pe hârtie.