DIN|INTERIOR. În lumea pasionaților de jocuri de societate moderne

Data publicării:
board game

Jocurile de societate moderne, cunoscute și ca „board-games”, din engleză, sunt un fenomen social în creştere în România. În marile oraşe s-au deschis zeci de săli dedicate exclusiv acestui tip de divertisment. Seară de seară, în astfel de localuri, spiritele şi imaginaţia se aprind la partide între prieteni.

În Occident, fenomenul „board-games” adună mii de fani la conferinţe, expoziţii sau campionate. Există peste 60.000 de jocuri unicat, gândite şi semnate de designeri. Multe au devenit piese de colecţie, iar unele dintre ele au intrat în cultura „pop”. Mişcarea câştigă tot mai mult teren şi în România. În anul 2013, potrivit unei statistici făcute de comercianţii de board-games, au fost vândute 3.000 de astfel de jocuri. Cum sunt văzute de către adulţi?

„Cred că toată lumea s-a jucat "Bunul gospodar" şi chestii de genul ăsta în Epoca de Aur, că erau cam singurele chestii disponibile pe atunci”, spune Mihnea Rădulescu, patron de cafenea-sală de jocuri.

„Sunt jocuri pe tablă, de masă, (...) gen Monopoly care au piese, zaruri, presupun interacţiune şi, efectiv, dezvoltă aptitudini. Apoi sunt jocurile "role playing game", adică intri în pielea unui personaj şi există un jucător numit "dungeon master" care alcătuieşte o poveste pentru jucători. Pe lângă board-game-uri, cele cu tablă, mai sunt card-game-uri - cele cu carduri”, explică Ioana Mocanu, patronul unei săli de jocuri de societate.

În topul vânzărilor de board-games este un joc german, Coloniștii din Catan, adaptat în limba română. Jucătorii trebuie să dezvolte, pe planşa de joc, oraşe şi civilizaţii în miniatură, după anumite reguli. A prins atât de bine, încât se organizează inclusiv campionate la nivel naţional. Andrei Nica, un inginer de mediu din București, este, de câţiva ani, în top 10 jucători de Catan din ţară. „Concursurile de Catan au devenit o tradiţie a jocului, pentru că sunt puţine jocuri care pot fi organizate în cadrul unor concursuri, chiar şi naţionale. Şi avantajul acestui joc este că primii doi plasaţi merg la campionatul internaţional de Catan, sau campionatul european de Catan”, spune el.

Un alt joc care a început să adune din ce în ce mai mulţi adepţi se numeşte "Magic - the Gathering". Participanţii strâng mai multe tipuri de cărţi, care reprezintă personaje sau creaturi fantastice cu puteri magice. Cu ajutorul acestora, adevărate „războaie” au loc la mesele de joc.

„Sunt goblini, minotauri, tot felul de alte creaturi din lumea fantasy. El când scoate o creatură pe masă, eu să-i anihilez lui creatura. Trebuie să te gândeşti tot timpul, ca şi la şah, ce va face adversarul tău, ca să ştii ce vei face tu”, spune Laurenţiu Pachis, jucător de Magic - the Gathering.

Cel mai cunoscut joc de societate care şi-a făcut loc în România este însă „Dungeons and Dragons” - sau „D and D”, după cum îl numesc cunoscătorii. Acesta este la modă în SUA încă din anul 1974. A devenit o referinţă "pop-cult", fiind menţionat în filme sau desene animate. În tara noastră, jocul a apărut abia acum câţiva ani.

Puţini înţeleg la o primă vedere regulile din „Dungeons and Dragons". Şi asta pentru că este un joc bazat pe multă improvizaţie. Adunaţi în jurul unei mese, participanţii îşi imaginează că trăiesc într-un univers fantastic. Totul este controlat de un alt participant, care are rolul de "stăpân" al jocului, denumit "dungeon master".

„Practic, fiecare dintre participanţi are un personaj, pe care şi l-a creat, cu diverse abilităţi, cu o anumită istorie în spate, fiecare poate să-şi facă o istorie. (...) Dungeon masterul, cel care coordonează toată povestea, le pune în faţă o aventură. Ei se întâlnesc pe drum, pe o uliţă, pe unde creează dungeon master-ul locaţia, ei se întâlnesc acolo şi pleacă într-o aventură. Să omoare un monstru, să descopere o comoară, să facă diverse questuri, misiuni. Şi totul pe baza unor reguli, oarecum prestabilite, la care dungeon masterul vine cu completări ale lui”, explică Cosmin Toma, patronul unei săli de jocuri de societate.

În lumea acestui joc, arbitrii „dungeon masters” se specializează, practic, de-a lungul timpului. Raul Ivlev este „dungeon master” de peste 13 ani. Zile întregi se gândește la diverse situații prin care vor trece jucătorii și face tot felul de scenarii. Este de meserie IT-ist, însă dedică acestei activităţi o mare parte din timpul sau liber.

„Eu sunt lumea pe care ei o văd. Monştrii cu care ei se bat, capcanele pe care ei le experimentează pe propria lor piele, dacă nu le văd sau dacă nu le dezarmează”, spune el.

Jocurile de societate sunt însă mai mult decât distracţie. Au devenit o industrie în toată regula. Se estimează că, la nivel mondial, doar „Dungeons and Dragons” a adus încasări de peste un miliard de dolari. Idei de afaceri au apărut şi printre români.

Ioana Mocanu şi Cosmin Toma sunt doi tineri din Bucureşti care, anul trecut, au deschis o sală de board-games.

„De când au apărut jocurile care încă sunt în top, gen "Coloniştii din Catan" sau "Carcassone", au apărut şi mult mai multe magazine în domeniu, locaţii unde poţi juca. Prinde fenomenul”, spune Ioana Mocanu.

Primul local dedicat jocurilor de societate din Bucureşti a fost, de fapt, o ceainărie. Mihnea Rădulescu şi prietenii săi căutau, acum câţiva ani, să închirieze o garsonieră, pe care să o transforme în club de joacă. A devenit între timp o adevărată afacere.

„A apărut oportunitatea de a prelua ceainăria. Era ceainărie-ceainărie. Şi am zis, hai să o facem cu jocuri, să vedem dacă merge, în paralel cu serviciul fiecăruia”, spune el.

Întrebat dacă e o afacere profitabilă, Mihnea Rădulescu răspunde râzând: „Profitabilă la modul că mănânci şi cam atât. Dar, după cum se vede, nu e fir de aur pe pereţi! Deci e mai mult dus aşa, poate cu pasiune”.

Pe lângă jocuri moderne, la ceainăria lui Mihnea încă mai poţi găsi jocurile copilăriei din perioada comunistă - „Bunul gospodar”, „Turism” sau „Nu te supăra, frate!”

Pentru oameni ca Mihnea, Cosmin şi Ioana, jocurile de societate moderne sunt o pasiune, dar şi o investiţie. Un joc costă între 30 şi peste 500 de lei, în funcţie de complexitatea şi designul său. În lumea pasionaţilor de board-games, preţul este însă ultima problemă. Există români care au strâns, în ultimii ani, sute de jocuri de colecţie acasă.

Costin Manolescu a lansat primul blog românesc dedicat exclusiv jocurilor de societate. A participat la cele mai mari convenţii din acest domeniu.

„Chiar am avut plăcerea de a ajunge la cel mai mare târg din Europa, de board-games, Spiel. Se desfăşoară în Essen. Este o întâlnire de genul Romexpo înmulţită cu 5-6 ori. Există mii de jocuri lansate anual, sute de designeri, te întâlneşti cu oamenii respectivi. Eşti cu jocul în mână şi te duci şi iei un autograf. Este un fenomen extrem. Vezi persoane de la 5-6-7-8 ani, până la persoane de 70, 80 de ani, pe parcursul a patru zile”, povestește el.

Costin nu s-a oprit doar la blog. În biblioteca lui nu sunt cărţi, ci peste 100 de jocuri. Multe dintre ele nu au fost scoase vreodată din cutie. Pe lângă ultimele apariţii, Costin colecţionează vechile jocuri ale copilăriei, cum ar fi „Animale pe continente” sau „Dacii şi romanii”.

„"Puerto Rico" este o ediţie aniversară. A fost lansat acum 11 ani, iar când au împlinit 10 ani, anul trecut, au scos o ediţie de colecţie, foarte frumos realizată. Au fost publicate 10.000 de bucăţi, din câte îmi aduc aminte. Şi n-or să-l mai producă niciodată. Estimativ, sunt în jur de 60.000 de jocuri catalogate(...) Nu prea ai când să joci atât de multe. Pot să spun că, mai nou, colecţionarea lor a devenit jocul suprem. Collecting is the game, cum se spune în engleză, legat de pasiunea asta”spune el.

Cel mai mare colecţionar de jocuri de societate din România, cu peste 700 de jocuri adunate în ultimii patru ani, este Cristian Dîrţu, un om de afaceri din Iaşi. Mansarda casei sale este deja plină de jocuri.

„Era gluma că ne-am făcut casa ca să avem unde pune jocurile. Practic, totul a început de la nişte părinţi ai unei colege de-a fiului meu. Într-o zi venea fata la noi să se joace. Şi a adus un joc, se numea Carcassone. Am ajuns la 720 de jocuri în trei ani”, povestește el.

Cristian Dîrţu află lucruri noi jucându-se. Iar pentru cei doi copii ai săi, jocurile au devenit o formă de educaţie.

Pasionaţii de board-games sunt o comunitate aparte, crede colecţionarul. Orice necunoscut cu acelaşi hobby este binevenit în casa lui Cristian Dîrţu.

„Am un băiat din Suceava, care vine special în Iaşi să se joace cu mine. L-am cunoscut pe forum, cred că i-am vândut un joc sau mi-a vândut un joc, ceva de genul ăsta. Sunt întâlniri prin ţară în care cine are cum se duce şi se joacă. Numai asta, două-trei zile. Sunt oameni care s-au cunoscut pe forum, nu s-au văzut niciodată. (...) A fost o întâlnire în Ungaria, s-a dus toată lumea, cu cutii pline de jocuri, "Ce jucăm? Asta". Cu familie, cu copii, cu... Au stat două-trei zile, s-au jucat, au povestit la toată lumea ce frumos a fost acolo”, spune Cristian Dîrţu.

În Occident, inventatorii jocurilor de societate sunt adevărate vedete printre cunoscători. La întâlnirile din domeniu, dau autografe şi se bucură de celebritate. Există şi în România astfel de inventatori de jocuri. Mulţi însă au renunţat la pasiunea lor, ideile lor fiind ignorate.

Marius Olar, din Deva, a inventat peste o sută de jocuri. Unele de strategie, altele de logică. Trei dintre ele au fost înregistrate la Oficiul de Stat pentru Înregistrarea Mărcilor.

„Orice eveniment din natură poate fi făcut în joc. Să zicem: migrarea animalelor. În savană migrează animale dintr-o parte în alta. Zebre, antilope sau mai ştiu eu ce. Deja ai un start/sosire undeva. Ai nişte adversari, lei, hiene, care vânează antilope respective, nu?”, spune el.

Dintre cele trei jocuri brevetate, singurul prototip pe care îl mai are însă acasă este un joc de logică, numit „Kalem”. A mai obţinut brevete pentru un joc complex, inspirat de filmul „Călăuza”, de Andrei Tarkovski, şi pentru un altul, cu cărţi ilustrate. Niciunul nu a ajuns însă să fie produs în serie.

„Cam în fiecare săptămână încercam să vin cu câte unul nou, să vedem care merge. Şi aşa am ajuns până prin 99-2000, când s-a închis robinetul cu jocurile. Am început să mă ocup cu altceva.(...) Am fost şi dezamăgit, într-un fel, că legea zice: OSIM-ul trebuie să-ţi dea răspunsul în maximum trei ani. Şi abia în 2010 am primit răspuns la dosarele depuse în 96-97. Şi am zis că... n-are sens să mai fac ceva”, spune el.

Pasionaţii de jocuri nu privesc hobby-ul lor ca pe o copilărie. Pentru cei mai mulţi este, de fapt, modul lor de a se relaxa. Iar unele jocuri au devenit adevărate soluţii pentru a ieşi din situaţii de criză.

„Zilele trecute chiar mă uitam pe un site la un joc. Este un joc de împăcare a doi oameni certaţi. De obicei soţ şi soţie. Îi pui faţă în faţă, există o tablă (...) oamenii respectivi nu trebuie să vorbească unii cu alţii şi trebuie să rezolve probleme împreună. Şi încetul cu încetul, dacă amândoi ajung în centru, unde e o inimă mai roşie aşa, se împacă”, spune Cristian Dîrţu.

Pentru mulţi, zarurile si pionii rămân distracţia supremă, indiferent de vârstă. Este felul în care îşi amintesc că în viaţa serioasă, de adult, este mereu loc şi de puţină joacă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri