Sari la conținut

Din|interior. Marele jaf comunist. Dosarul „Patrimoniu”

Valter Roman, Leonte Tismăneanu, liderul partidului comunist Emil Bodnăraş sau prim-ministrul Chivu Stoica sunt doar cateva dintre numele care apar, în Dosarul „Patrimoniu”, printre cei care au primit bunuri necuvenite. Comuniştii nu aveau nimic împotriva traiului burghez, atât timp cât doar ei se puteau bucura de acest confort.

21 august 1968, ziua în care Ceauşescu a dat lovitura. De la balconul Comitetului Central, a condamnat vehement invazia Cehoslovaciei de către sovietici. A câştigat în acest fel simpatia Occidentului şi, mai ales, încrederea românilor.

În acelaşi timp, din ordinul său, Securitatea a demarat două anchete: Patrimoniul, în anul 1968 şi Îmbogăţirea, în 1969. Ambele operaţiuni aveau un singur scop: să înlăture apropiaţii lui Gheorghiu Dej de la putere şi să permită instalarea în funcţii-cheie a tovarăşilor fideli lui Ceauşescu. Pretextul folosit de Securitate pentru a elimina vechea gardă a fost verificarea averilor.

„A fost o manevră de manipulare prin care el a vrut să scape de Drăghici, bunul lui prieten de dinainte care, în calitatea lui de ministru de interne acumulase foarte multe informaţii şi era un om foarte periculos. A vrut să îl compromită şi în acelaşi timp voia să facă o demonstraţie prin care Ceauşescu se voia să aibă o reprezentare de justiţiar şi nu a lovit doar în Drăghici, a lovit şi în Dej, pe care l-a făcut vinovat de moartea lui Pătrăşcanu”, explică istoricul Lavinia Betea.

Operaţiunea „Patrimoniul” era parte dintr-un plan mai amplu de ruptură cu epoca lui Dej. Concluziile anchetei se ştiau înainte de demararea sa: reprezentanţii proletariatului victorios au dat iama în casele exploatatorilor şi şi-au însuşit, ilegal, bunurile confiscate de la elita României, în urma proceselor de tip stalinist. Într-o prima fază, prada confiscată de comunişti a fost depozitată la Ministerul de Interne.

„Aceste bunuri au fost confiscate de persoane fără pregătire culturală, istorică, artistică. S-au făcut liste minime de inventariere cu descriere aproape hilară, spunem noi şi dăm un exemplu: tablou cu ramă din bronz care reprezintă un drum sau doi copaci. Toate aceste obiecte, deşi s-au făcut nişte liste, au fost la un moment dat colectate în nişte încăperi improprii, multe dintre ele s-au degradat. Cei care au avut acces la această repartizare au fost tot marii oameni politici ai vremii respective”, spune Elena Gherman, istoric CNSAS.

„În 1949, Dej şi toată echipa lui au hotărît că partidul nu prea mai era potrivit în schema lui cu marile schimbări pe care le aveau de făcut în ţară. La scurt timp se dă acel decret 92, în 1950, prin care se confiscau casele celor mai importante figuri politice interbelice sau postbelice şi aici putem vorbi despre Mihai Antonescu, sediul fostei legaţii americane, Tătărăscu, care le fusese tovarăş până în 1946 - 1947. Deci toate figurile politice, inclusiv Gh. Brătianu, casa lui a fost rechiziţionată, chiar dacă nu era a lui, ci a soţiei lui, Elena Brătianu. Ele au fost în bună parte renovate, reparate şi au fost cedate acestor personaje de vârf ale partidului”, precizează Liviu Țăranu, istoric CNSAS.

Oamenii de cultură, seduși de tovarăși

Tovarăşii partidului unic aveau nevoie să se legitimeze în ochii poporului. Iar pentru acest lucru au sedus importanţi oameni de cultură. Academicianul Athanase Joja, filosof şi logician român, membru al Academiei din anul 1955 şi ulterior preşedinte al acesteia, a primit, cu titlu gratuit, covoare, tablouri, seturi de argintărie în valoare totală de peste 35.000 de lei.

Academicianul Parhon, primul preşedinte al Marii Adunări Naţionale, şi poetul Tudor Arghezi au primit mobilă şi tablouri din ordinul direct al ministrului de interne Alexandru Drăghici.

Drăghici în persoană şi-a însuşit un pat stil florentin cu saltea de lână, evaluat la 1.800 de lei, la care se adaugă garnitură completă de scaune, bufet, servantă, toaletă în valoare totală de peste 15.000 de lei.

În 1956, prim-ministrul Chivu Stoica a semnat o hotărîre a Consiliului de miniştri prin care toţi cei care au primit bunuri în custodie puteau deveni proprietarii lor. Practic, a legalizat furtul de bunuri în România.

Generalul Constantin Doncea, renumit colecţionar de artă al epocii, că şi generalul Florian Danalache, "tiranul de la Capitală", apropiaţi ai lui Alexandru Drăghici au primit mobilă florentină, tablouri şi covoare. Doncea, care a avut funcţii importante în timpul regimului comunist, a reuşit să îşi păstreze intactă colecţia de artă.

Mai mult, a amenajat o casă memorială în comună natală, Cocu. În anul 2014, la Bucureşti s-a organizat cea mai mare licitaţie a colecţiei unui lider comunist. Aproape 20 de capodopere semnate Luchian, Pallady, Baba, Andreescu, clasate în patrimoniu naţional au fost scoase la vânzare de către urmaşii generalului Doncea.

Doncea nu a fost singurul comunist pasionat de cultură. Valter Roman, activist comunist, ofiţer în războiul civil din Spania, era un apropiat al lui Gheorghiu Dej. El a primit mai multe tablouri şi statuete.

Leonte Tismăneanu, tatăl profesorului Vladimir Tismăneanu, figurează că proprietar a două tablouri cu autor necunoscut, reprezentând o bătălie, dar şi a unui peisaj semnat Rodica Maniu. Vladimir Tismăneanu îşi aminteşte că doi securişti au venit acasă, în căutarea acestor tablouri.

„Au luat acel tablou, nu pot să apreciez dacă era vorba şi despre un al doilea, în orice caz nu au luat altceva. Dar cred că scopul nu era tabloul. Acel tablou nu avea absolut nici o valoare, era practic pictură de gang”, spune Vladimir Tismăneanu.

Leonte Tismăneanu a luptat în războiul din Spania în anul 1938. În 1948, după câţiva ani petrecuţi în lagărele din URSS, s-a întors împreună cu familia în Bucureşti. A locuit câţiva ani într-o casă din stradă Eminescu, zona Piaţa Română, după care s-a mutat într-un apartament în zona Primăverii, destinată elitei partidului unic.

„Înaintea noastră fusese acolo Armata Roşie. Ăia au plecat după care ai mei cred că au vorbit la gospodăria de partid. Casa însă era proprietatea unei doamne, din vechea burghezie, în nici un caz ai mei nu au dat pe cineva afară din casă. Asta ştiu, am verificat, nu m-ar fi amuzat deloc să ştiu că cineva a ajuns pe drumuri din cauza familiei mele. Şi că dovadă, prima mea profesoară de franceză, dna Grădişteanu venea la tatăl meu o dată pe luna şi primea chiria, 150 de lei, care nu era o sumă foarte mică. Probabil că nu puteai să te muţi fără aprobarea gospodariei. Gospodăria probabil că avea şi o serie de apartamente şi case în dotarea gospodăriei, dar care nu fuseseră confiscate. Proprietarii doar le părăsiseră. În cazul acesta, le părăsiseră pentru a li se da ofiţerilor sovietici”, susține Vladimir Tismăneanu.

La sfârşitul anilor 1950, Leonte Tismăneanu a intrat în conflict cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a fost exclus din partid.

„În mod cert nu ne-am îmbogăţit. Pot să vă spun că nu există, toţi mă întreabă dacă există măcar un apartament sau o cameră care să fie proprietatea mea sau a cuiva din failia mea. Nici familia Boico, Cristinei Luca, nici familia mea nu are absolut nimic. Şi nu e pentru că le-am vândut după revoluţie. Cineva mi-a spus că am făcut parte din nomenklatura. În 1958 s-a terminat. În momentul excluderii tatălui meu din partid, noi am ieşit complet”, spune Vladimir Tismăneanu.

Bodnăraș, proprietar de iaht

În dosarul Patrimoniul, apar numele a 30 de tovarăşi ai partidului, acuzaţi că şi-au însuşit averile burghezilor. Cu toate acestea, Securitatea a uitat să-i menţioneze pe prim-ministrul Chivu Stoica sau pe liderul comunist Emil Bodnăraş, care locuia în inima cartierului Primăverii, actuală Casă a Americii Latine şi care era probabil singurul proprietar de iaht din ţară noastră, la vremea respectivă. De ce?

„Bodnăraş se bucura de o autoritate chiar şi în rândul aparatului de partid din mai tânăra generaţie. Matei Socor în momentul respectiv era irelevant. Matei Socor fusese preşedintele Uniunii Compozitorilor . Matei Socor era un tip emasculat politic atunci. Dar Valter Roman are putere. Este membru al Comitetului Central, este directorul Editurii Politice şi este o placă turnantă, este o legătură importantă pentru Ceauşescu cu partidele comuniste din Europa Occidentală, în special cu partidul comunist spaniol. Soţia lui era de origine spaniolă, copiii au crescut, Carmen, Petre au crescut cu abuela în casă. Deci asta se petrece în 1968. Dar la congresul al X-lea vine un grup de ilegalişti care ajung pe scenă, totul era perfect regizat, adică dramaturgia congreselor partidului merită un studiu de sine stătător şi cum se pregăteau aceste manifestaţii mamut şi funcţiile congresului. Şi vine un grup de ilegalişti, delegaţia congresului care aduc un omagiu Secretatului General al Liniei Partidului, al unităţii de nezdruncinat în jurul Secretarului General. Cine rosteşte mesajul de salut a ilegaliştilor? Valter Roman. Deci semnalul fusese auzit!”, povestește Vladimir Tismăneanu.

Susţinut din interiorul partidului unic, tânărul lider Nicolae Ceauşescu a reuşit să se debaraseze, într-un timp scurt, de comuniştii pe care îi consideră rivali.

S-a apelat şi la această formulă de a-i înainta în funciti, dar în funcţii onorifice. Multora le-a aprobat cerere de ieşire la pensie. Li s-a spus că ar fi foarte bine dc s-ar retrage şi ar depune o cerere de pensionare care s-ar soluţiona foarte avantajos. Acest nucleu al foştilor ilegalişti era foarte important şi periculos. Prin legăturile pe care le aveau în partidele comuniste din ţările din blocul sovietic”, spune istoricul Liviu Țăranu.

Avram Bunaciu, un supravieţuitor

Doina Bunaciu este fiica unui intelectual comunist care a supravieţuit tuturor epurărilor politice. Avocat de succes în perioada interbelică, prieten cu ministrul Lucreţiu Pătrăşcanu, a devenit rapid un personaj-cheie al sistemului. Acuzator public în procesul mareşalului Antonescu, este considerat unul dintre părinţii primei constituţii comuniste. Căderea lui Pătrăşcanu însă, în loc să îl doboare, l-a promovat. A devenit ministru al justiţiei.

„Când îl vezi pe Pătrăşcanu arestat şi tu îi preiei poziţia şi vin şi îţi sunt puse sub nas hărţii, tot felul de hotărâri...el a semnat acea hotărâre prin care a fost desfiinţată confesiunea greco-catolică, el fiind greco-catolic”, precizează Liviu Țăranu.

„Asta este un lucru pe care nu l-am înţeles nicodată. Impresia mea era că nu se putea opune, poate că putea să se opună, dar asta nu ar fi schimbat nimic. L-ar fi schimbat pe el din post, dar în rest nu ar fi schimbat nimic”, spune Doina Bunaciu, fiica lui Avram Bunaciu.

Doina Bunaciu este stabilită în Elveţia. Lucrează că fizician şi încearcă şi astăzi să înţeleagă comportamentului tatălui său.

„Impresia mea a fost că nu se simţea deloc bine între ei, dar că nu a găsit poartă de ieşire. Nu ştia cum să plece dintre ei. Şi asta îl auzeam spunând: nu vreau trânteli! Îi era frică că dacă spune ceva va fi trântit, se va face cum se făceau atunci comisii, critici, ne-ar fi trimis pe toţi pe stradă şi asta nu putea să o accepte. Tată nu a fost un erou, sunt convinsă. Nu a fost un om care să se ducă în faţă mitralierelor şi să spună: voila, trageţi! Şi i se poate reproşa lucrul ăsta. I se poate sau nu, nu ştiu!”, spune Doina Bunaciu.

„Am intrat în nomenklatura în momentul în care ne-am mutat în aşa-zisul cartier al Primăverii. Atunci nu se numea aşa, era bulevardul Jdanov şi noi eram pe prima stradă la stânga, pe strada Herăstrău. Când, în 1949, tată era încă pe aceste posturi dificile de la Justiţie, ţin minte că părinţii mi-au spus: trebuie să ne mutăm pentru că aici unde suntem nu se poate asigura securitatea tatălui dumneavoastră, deci trebuie să ne mutăm în alt loc. Şi ne-au mutat în acea casă în care nu era nimic şi a rămas goală mulţi ani, pentru că mobilele pe care le aveam în apartament nu puteau să o umple”, adaugă Doina Bunaciu.

Atâta vreme cât erau în poziţia oficială, beneficiau de aceste privilegii: locuinţa, alimentaţie, odihnă, asistenţă medicală. O bună parte din ele era asigurată din bugetul partidului. Alimentaţia era asigurată din fermele poprii gestionate de această secţie a partidului care se numea gospodăria de partid. Gospodăria asta de partid avea ferme tocmai în aceste zone. Şi locuinţele de protocol din Bucureşti, dar şi acele locuri de cazare din ţară, toate erau asigurate cu personal specializat, cu pesonal bine verificat, cu cadre de nădejde. Inclusiv fermele agricole erau încadrate cu personal verificat foarte atent: să fie devotate partidului, să nu comporte discuţii din care să fie scăpate diferite aspecte ale vieţii de partid. Ferească sfântu' să fi avut tendinţe de mahalagism, erau excluşi din start din aceste zone. Şi riscau chiar şi un an de supraveghere după această excludere”, explică Liviu Țăranu.

Ce spune fiica lui Alexandru Bârlădeanu

Irina Bârlădeanu este actriţă şi fiica lui Alexandru Bârlădeanu, unul dintre ideologii PCR, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între anii 1955 şi 1965. În anul 1989, a fost unul din semnatarii scrisorii celor şase, prin care a condamnat politică regimului Ceauşescu. După 1990, a îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte al Academiei Române şi senator al FSN.

Colecţionar de artă, Securitatea îl menţionează pe Alexandru Bârlădeanu în dosarul „Patrimoniul”, alături de Valter Roman, Manea Mănescu, Silviu Brucan sau Alexandru Drăghici.

În anul 1956, Bârlădeanu a primit suma de 200.000 de franci elveţieni, cu aprobarea ministrului Drăghici şi fără a se specifică destinaţia banilor. Fiica fostului lider comunist susţine că nu a auzit până acum de această anchetă.

„Eu nu am auzit. E prima oară când aud chestia asta, de la dvs. Să mă iertaţi, dat cine a inventat chestia asta? Eu nu am auzit de aşa ceva de la nimeni, dintre cei care erau... dar probabil că aşa o fi fost. Eu aşa am trăit, cu mobilă stil şi tablouri pe pereţi. Cumpărate. De la diverse persoane. Chiar eu am fost cu tata la văduva domnului Ţuculescu, a vrut să cumpere un tablou de la ea şi n-a putut să-l cumpere pentru că era prea scump”, spune Irina Bârlădeanu.

În anul 1968, Bârlădeanu a intrat în conflict cu Elena Ceauşescu. Forţat să demisioneze, a fost marginalizat, iar „Scrisoarea celor şase” citită la Europa Liberă l-a trimis în domiciliu obligatoriu într-un apartament din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă. Colecţia de artă a devenit pentru fostul vicepreședinte al Consiliului de Miniştri o sursă de venit, deloc de neglijat.

„Colecţia lui s-a risipit când a murit. Soţia lui a lăsat foarte mult copiilor surorii ei care trăiau la Paris şi care au venit aici. Pe urmă alte lucruri s-au vândut. Tatăl meu nu a lăsat nici un testament şi noi am împărţit-o de bunăvoie între noi, aşa cum spune legea”, afirmă Irina Bârlădeanu.

Capricii plătite din banii Securității

Paradoxal, în timp ce Nicolae Ceauşescu tună şi fulgeră împotriva îmbogăţiţilor din partidul comunist, Securitatea plătea din fonduri proprii capriciile tovarăşei Elena Ceauşescu, în materie de artă.

„În cazul Elenei Ceausecu, la început au fost darurile pe care ea le primea însoţindu-l pe Ceauşescu în străinătate. La început nu au fost prea multe daruri. Când călătorea în străinătate, ea sau alţii care s-au găsit să îi impulsioneze acaesta dorinţă, şi când spun acest lucru mă gândesc la Pacepa, îi aduceau negustori care îi făceau nişte expoziţii la reşedinţa unde erau cazaţi. Ea spunea: mi-ar trebui asta şi asta şi asta, cât costă. Iar ea, prefăcându-se că e gata să plătească...de unde să plătească nu se spune, iar ea spunea: sunt prea scumpe! Şi atunci venea Pacepa, era un fel de regie şi spunea: au fost atâta de încântaţi aceşti oameni de gustul dvs., de felul de a va târgui, încât vi le dau la jumătate de preţ plătindu-le cu bani din fondurile Securităţii. Elena Ceauşescu acumulase după aceste inventare un veritabil tezaur”, spune Lavinia Betea.

În decembrie 1989 copiii lui Nicolae Ceauşescu au fost arestaţi. Procurorii au confiscat toate bunurile lor de valoare. Urmaşii dictatorului au revendicat şi primit ulterior marea majoritate a tablourilor confiscate atunci.

Ceauşescu nu a fost singurul lider care şi-a îndreptat atenţia asupra averilor dobândite de tovarăşi. După destrămarea URSS, succesorul lui Gorbaciov, Boris Elţîn, a denunţat privilegiile nomenclaturii.

Apelul lui Boris Elţîn nu a reuşit să câştige prea mulţi simpatizanţi.

În România, regimul comunist a fost duplicitar de la început până la sfârşit. A decimat elita României, iar pe urmaşii săi i-a scos din casele părinţilor doar că să se instaleze tovarăşii roşii. Comuniştii şi-au schimbat domiciliul, au preferat pijamalele şi papucii burghezilor, dar năravul lor a rămas la fel până în 1989.