Sari la conținut
News Alert

Din|interior. Munca la negru, un pas mai aproape de sclavie. Din cauza sărăciei, mulți români își riscă sănătatea şi, uneori, viaţa

Bucureşti, iulie, 2014. O zi de inspecţie pe un mare şantier din Bucureşti. În doar o oră, angajații de lnspecția Muncii descoperă zeci de nereguli.

Dupa prăbuşirea comunismului, munca la negru a devenit un fenomen care păgubeşte statul român cu peste 4 miliarde de euro în fiecare an. În plus, românii care acceptă să lucreze fără nicio acoperire legală se expun la riscuri enorme. În unele cazuri extreme, devin victime ale traficanţilor de persoane. În ultimii ani, zeci de cazuri de sclavie modernă au fost descoperite de autorităţi, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Potrivit statisticilor, în fiecare zi, peste 1,5 milioane de români se duc la muncă, fără forme legale.

„Domeniile cele mai des întâlnite sunt construcţiile, pe perioada când sunt construcţii, serviciile, firmele de pază, confecţiile, parte din agricultură (...) Alimentaţie publică, nu trebuie să uităm restaurantele, vorbim de perioada de vară”, spune Gabriela Radu, director adjunct Inspecţia Muncii.

Dimensiunile fenomenului se văd cel mai bine în domeniul construcţiilor. Inspecţiile de muncă au devenit o rutină pe şantiere. De multe ori, însă, angajaţii la negru încearcă să inducă în eroare inspectorii: spun că este prima lor zi de lucru sau, pur şi simplu, că nu ştiu să scrie când li se cere să completeze o fişă de identificare.

-Contract de muncă? Nu ne-a zis...

-Şi de când munciţi aici?

-Am o lună...

-Şi când aţi venit nu vi s-a făcut contract, nimic?

-Am semnat acolo la... Am semnat şi atâta... Pentru protecţia muncii...

-Atât.

-Da.

-Şi cât vă dă salariu?

-700. Sunt salahor.

-700 pe contract.

-Da.

-Şi restul?

-Restul, aşa...

-La negru...

Într-un răspuns transmis emisiunii "Din|interior", Ministerul Muncii recunoaşte că „este greu să vorbim de eliminarea” muncii la negru în România. Deşi, numai anul trecut, Inspecţia Muncii a făcut 100.000 de controale, a sancţionat mai mult de 34.000 de angajatori cu sume care se ridică la 110 milioane de lei. Este însă doar o frântură din munca "la negru" în România.

„Ca să ne comparăm cu alte ţări, este comparabilă cu ţări din zona Balcanilor, Bulgaria, de exemplu, cu ţări din zona mediteraneană, unde în mod tradiţional, economia informală este prin tradiţie mai mare. În schimb, comparându-ne cu ţările nordice acolo ei zic că economia informală este controlată mult mai bine şi procentul este mult mai mic”, spune acad. Lucian Liviu Albu, economist.

„Dacă plecăm de la 1 milion de oameni, să spunem, care hai să admitem că lucrează la negru, atunci ajungem undeva la un 50 de euro care să spunem, în medie, care nu-şi plătesc taxele, înseamnă 50 de milioane de euro pe lună, aproximativ jumătate de miliard de euro pe an, aceşti bani sunt încasaţi de asigurările sociale din acest tip de muncă la negru. Repet, e un calcul extrem de sumar, dar e un calcul orientativ”, explică Constantin Rudnitchi, analist economic.

România, pe locul 3 la „salarii în plic”

Potrivit unui eurobarometru lansat în luna martie, România se află pe locul trei, alături de Grecia şi Slovenia, în topul ţărilor unde cetăţenii au recunoscut că au primit salarii "în plic". De ce este însă periculos să munceşti la negru?

„Nu beneficiază de asigurări sociale de niciun fel, nici sănătate, nici de şomaj, nici de pensie, i se poate întâmpla un accident de muncă şi nu poate beneficia de toate prevederile legii de accidente de muncă şi boli profesionale”, spune Gabriela Radu, director adjunct Inspecţia Muncii.

„O problemă pe care o ridică munca la negru este fragilitatea, pentru că se expun în primul rând situaţiei în care pot fi concediaţi oricând fără a fi primit bani pe luna în curs sau pe alte luni. Eşti expus practic unui sistem din care nu mai ai nicio ieşire”, spune Bogdan Iancu, antropolog, lector SNSPA.

De cealaltă parte, reprezentanţii patronatelor sunt de părere că munca la negru este un fenomen alimentat în special de taxele prea mari.

„Tentaţia de a risca să nu plăteşti dările, să angajezi la negru, să amâni, să nu facturezi deloc, tentaţia e foarte mare. Când ai un TVA de un sfert din cifra de afaceri (...) păi tentaţia e mare. Că e mult, cifra e mare! Îţi mai vine şi taxa de salariu, (...) E enormă! (...) Şi peste toate astea vine şi se pune faptul că îţi plăteşti dările, eşti la zi şi constaţi că pentru dările pe care le-ai plătit n-ai servicii. De ce plătesc eu dările? N-am drumuri, n-am siguranţă pe şosele, (...) angajez un angajat cu toate actele, ăla nu ştie să lucreze (...). Toate lucrurile astea te pun în situaţia de om care îşi riscă banii într-o afacere să-ţi spui "Bun, merită să fiu 100% corect?", Da, ar merita. Dar te uiţi mereu prin toate părţile, îţi apare tentaţia. Şi dacă nu-ţi apare tentaţia, îţi apare sfidarea concurentului care nu are prea multă conştiinţă”, declară Adrian Izvoranu, reprezentant confederaţie de patronate.

Printre cei mai vulnerabili sunt zilierii din agricultură. Din luna iunie a acestui an, nouă formă a "Legii zilierului", adoptată în 2011, prevede drepturi şi obligaţii clare pentru astfel de muncitori.

„Zilierii sunt luaţi în evidenţă de către orice beneficiar pe baza unui registru, tipărit de imprimeria naţională, distribuit de ITM. Registrul trebuie completat în fiecare dimineaţă (...) Zilierii sunt remuneraţi cu o sumă care să nu fie mai mică decât salariul minim pe economie orar, durata muncii lor poate fi până la 12 ore, durata activităţii unui zilier la un beneficiar nu poate depăşi 90 de zile pe an. Neînfiinţarea registrului zilierilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 6000 de lei. Zilierilor li se reţine impozitul de 16% şi acesta este virat de către beneficiarul de lucrări Ministerului Finanţelor Publice”, explică Ionel Petrea, inspector şef ITM Galaţi.

Târgul „de sclavi” din Matca

Comuna Matca, judeţul Galaţi. O zonă recunoscută pentru producţia de legume de seră. De când se ştiu, localnicii au folosit zilieri la muncă. A existat chiar si un adevărat "târg de sclavi". Astăzi, deşi "legea zilierului" impune reguli clare angajatorului, situaţia nu este bine privită de catre fermieri.

„O să fie multe revolte! Ba mai mult de atât, nu se ia numai de băieţii de la Matca, din toată ţara!”, spune un fermier.

„Nu-i bine, nu-i bine! Atâta timp cât el vine şi îşi caută de muncă pentru el, nu pentru mine (...) Şi pe deasupra eu ca angajator am obligaţia să-i asigur lui toate, plus bani, plus impozitul plătit... Tre să mai doarmă şi cu nevastă-mea şi asta trebuie... Să-i creez tot confortul!”, spune un alt fermier.

De cealaltă parte se află muncitorii. Pe câmpurile din Călăraşi, legea zilierului dă naștere unor adevărate dezbateri. Oamenii recunosc însă că tot la negru lucrează.

-Care sunt drepturile zilierului?

-Dreptul să munceşti... Aia e. Şi altceva nimic.

 

-De câţi ani munciţi la negru?

-Eeei, de la Revoluţie!

-De când s-a spart Ceauşescu.

-De la Revoluţie munciţi la negru încontinuu...

-Da, da...

-Fără drepturi, fără...

-Fără nimic...

 

-Noi n-o să avem chiar nimic!

-Nici carte de muncă n-am avut niciodată.

-Niciodată.

-Şi nu vrei să ai?

-Păi, vrei, dar dacă te duci îşi face contract de ăla pe o lună de zile, două luni de zile şi pe ăla apoi ţi-l reînnoieşte mereu.

-Să scape el de impozitul către stat şi muncitorul tot rămâne prost!

Au existat însă şi cazuri extreme. În toamna anului 2012, autorităţile au concluzionat că 144 de zilieri din mai multe sate din zona Moldovei au devenit, la propriu, sclavi pe o plantaţie din Covasna. Oamenii acceptaseră să muncească la negru, la cules de cartofi. Au căzut victime unui grup de exploatatori. Pentru trafic de persoane, instanţa a condamnat definitiv la închisoare, trei bărbaţi din judeţul Bacău. Rechizitoriul procurorilor consemnează condiţiile în care lucrau muncitorii.

„Nu existau paturi sau perne pentru a dormi în condiţii cât de cât normale, pereţii erau scorojiţi, mucegăiţi, cu igrasie, iar aerul era irespirabil. În beciul respectiv, noaptea ieşeau gândaci, şobolani şi şopârle astfel încât părţile vătămate se odihneau greu. Părţile vătămate nu aveau voie să se ridice din poziţia în care culegeau cartofi (pe brânci) şi nici să vorbească între ei. Una dintre victime "plângând, i-a spus agresorului că este bolnavă şi vrea să plece acasă, iar acesta s-a repezit asupra ei şi a împins-o peste nişte lemne"”, spun procurorii.

„Erau hrăniţi cu o supă chioară de cartofi şi pâine. Munceau de la 12 la 14 ore pe zi. Au fost loviţi, erau în permanenţă ameninţaţi de către inculpaţi. Iniţial li s-a promis că vor fi plătiţi la câteva zile. Ulterior, inculpaţii le-au spus că vor primi plata la sfârşit de lună. Şi după ce au lucrat, unii 3 săptămâni, alţii 2, alţii o lună, nu li s-a mai dat niciun ban. Oamenii s-au întors acasă şi au contactat procurorii, poliţiştii şi s-a demarat această anchetă”, declară Iulia Diaconu, procuror Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi.

Exploatare, dar pe bani

25 dintre oamenii exploataţi s-au întors acasă în satul Slobozia, judeţul Vaslui, unde trăiesc într-o sărăcie lucie. Nu au vrut decât să muncească, să câștige o pâine.

„În genunchi mă punea, mi se luaseră două rânduri de piele. Mâncare: două cutii de mazăre, 50 de kile de apă, aşa făcea mâncare acolo. Luai şi muiai pâinea ceea. Dacă nu mâncai, ţi-l punea pe tine, ţi-l punea în cap. Trebuia să-l mâncăm forţaţi. Băga şi scotea şi făcea şi înjura de numai numai! "Hai, hai", parcă eram deţinuţi, nici deţinuţii nu era aşa! Dinapoiul nostru stătea, cu băţul în mână. Noi munceam, stăteam şi ne chinuiam prin spini pe-acolo!”, povestește unul dintre ei.

La aproape doi ani de când au scăpat de sclavie, oamenii spun că marea lor durere nu este că au fost umiliţi şi agresaţi. Ci că nu au fost plătiţi pentru munca depusă.

„Trebuia să ne dea banii domle! Să ne dea munca noastră. Dacă ne dădea munca noastră, nu avea nimic”, spune un muncitor.

Munca la negru duce la traficul de persoane

Autorităţile sunt de părere că, la nivel naţional, nu se poate vorbi de un fenomen al sclaviei moderne. În ceea ce priveşte însă românii care pleacă la muncă în străinătate, lucrurile stau altfel. Specialiştii au stabilit o legătură clară între munca la negru în străinătate şi traficul de persoane.

„România rămâne în continuare la nivel european ca şi ţară sursă pentru victimele traficului de persoane, deoarece mulţi dintre cetăţenii noştri sunt încă în situaţii de vulnerabilitate”, declară Romulus Ungureanu.

În ultimii ani, ofiţerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism au descoperit mai multe reţele transfrontaliere de trafic de persoane. Un astfel de caz s-a petrecut, în anul 2007, în Cehia. Cinci ani mai târziu, trei cetăţeni români au fost condamnaţi la închisoare pentru că au trimis 100 de ţărani din Botoşani, la muncă, peste hotare. Au fost cazaţi în condiţii inimaginabile. Au fost vânduţi, pe sume cuprinse între 60 şi 100 de euro, unor cetăţeni ucraineni.

„Oamenii au fost ameninţaţi cu puşti, cu pistoale, au fost bătuţi, bătuţi foarte tare. Întotdeauna, în 99% din cazurile pe care le-am instrumentat noi, părţile vătămate provin din familii foarte sărace”, mai spune Iulia Diaconu, procuror.

„Când mă dezbrăcam de tricou seara să mă schimb ţâşnea sângele”

În comuna Gorbăneşti, judeţul Botoşani, 13 săteni au căzut victime reţelei de traficanţi de persoane. Pe Costică Chiriac l-a convins să plece propria soră. A avut încredere, aşa că a luat-o cu el şi pe fiica sa, în vârstă de 16 ani pe atunci.

„Ne-au dat la construcţii, ne-au pus acolo la construcţii. Care acolo a fost iar bătaie de joc.(...) Ne puneau ca să cărăm fier de 12, până la etajul 10... Încă aveam pe umeri, eram numai rană tot. Spuneau "Românul trebuie să robotai!. Mai rău ca sclavul! Dacă vedeaţi atunci spatele meu cum era... Când mă dezbrăcam de tricou seara să mă schimb ţâşnea sângele ca şi cum ai tăia un pui”, povestește Costică Chiriac, victimă a Pe Pe Ioan Căliniuc, un alt sătean din Gorbăneşti, traficanţii l-au găsit tocmai la marginea unei păduri, unde are o gospodărie izolată.

„Pe mine m-au băgat jos la tăiat, tăiam cu flexul plăci din astea pentru terasamente. De dimineaţa până seara. 12 ore”, își amintește el.

Înainte să plece din România, oamenilor li s-au promis salarii de 1.000 de euro, cazare şi masă. După ce au fost vânduţi, însă, traficanţii le-au reţinut actele, nu le-au plătit munca şi i-au păzit cu arma ca să nu fugă.

Botoşănenii au reuşit să fugă. Costica Chiriac și fiica sa au ajuns în România, cu autocarul, după ce s-au ascuns nopţi întregi ca să nu-i găsească exploatatorii. Ioan Căliniuc, însă, a venit pe jos tocmai din Cehia.

„Am mers trei săptămâni şi patru zile. Până am ajuns la unguri, am ajuns la unguri, pe urmă, gata, m-am dus la gară”, povestește Ioan Căliniuc.

„Am ajuns în Oradea la ora 12 noaptea. Am pupat toate pietrele! Am făcut cruce până-n ziuă! Şi m-am rugat că am ajuns pe pământ românesc”, spune Costică Chiriac.

Cele două victime spun că totul a pornit de fapt de la sărăcie. Şi că nu s-ar mai duce la muncă în străinătate.

Femeia care i-a recrutat pe cei doi bărbaţi locuieşte în aceeaşi comună. Elena Iftime este sora lui Costică Chiriac. Instanţa a găsit-o nevinovată, deşi victimele din sat o consideră şi pe ea responsabilă. Contactată de reporterii emisiunii "Din|interior", femeia susţine că nu ştia unde i-a trimis pe oamenii din comună şi că a fost convinsă de un alt sătean, aflat în prezent în Marea Britanie, că totul este legal.

„În calitate de pârâtă că aş fi dus oameni eu în Cehia, dar nu este adevărat! Aici în sat, Boca Cornel, fostul ginere de-al meu, s-a dus în Botoşani cu un acordeon de vândut. Şi acolo, în faţa bazarului s-a întâlnit cu nişte oameni care au fost implicaţi, unul Marius şi nu mai ştiu cum. El îi cu mustaţă roşie. Eu puneam cartofii în fundul grădinii, în ţarină, aici la noi. Şi a întrebat dacă merg oamenii la lucru. (Aţi luat bani, pentru oamenii ăştia?) N-am luat de o îngheţată, mata înţelegi? (...) Eu să nu-mi mai văd copiii sănătoşi, dacă mi-au dat măcar o îngheţată, mata înţelegi? Eu n-am nimic pe suflet sau pe conştiinţă! Dacă fratele meu crede că am făcut aşa ceva să se gândească bine că are copil şi el. N-am făcut aşa ceva. Dacă era ca cum spun ei că aş fi făcut eu aşa ceva, eu eram arestată de atunci”, spune Elena Iftime, acuzată de trafic de persoane.

Specialiştii cred că astfel de cazuri de sclavie modernă sunt influenţate direct de gradul de sărăcie din zona de unde provin victimele.

„Ca şi factori sau premize care induc aceste vulnerabilităţi pentru infracţiunea de trafic de persoane, în scopul exploatării prin muncă, putem discuta în primul rând de calitatea vieţii la modul general: de ce oamenii se află în poziţia de a-şi căuta un loc de muncă în străinătate”, declară Romulus Ungureanu, director Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP).

„Pragul de disperare în căutarea unui loc de muncă a ajuns atât de ridicat, încât condiţiile pe care le accepţi pot să fie în vecinătate sclaviei”, argumentează Bogdan Iancu, antropolog, lector SNSPA.

Drepturi încălcate cu tot cu contract

Uneori, însă, drepturile românilor sunt încălcate chiar si dacă au semnat, în ţară, un contract de muncă. Florin Grigore era un sudor de 32 de ani din localitatea Lacu-Sărat, Brăila care a plecat anul trecut la muncă pe un mare şantier naval din Germania. Semnase cu firma subcontractoare un contract pentru salariul minim din România. Deşi câştiga, în funcţie de cât muncea, peste 1.500 de euro în Germania, primea banii în "plic", pentru 12 ore pe zi de muncă. Era cazat la grămadă cu alţi 30 de muncitori, într-o casă deţinută de angajator.

„Ca şi program de lucru, din ce mi-a zis chiar el, avem şi discuţii pe Facebook, a prins zile cu două schimburi, de la unul la altul. Sau venea acasă, dormea o oră, două, trei şi poc înapoi la şantier. 16.30-Florică, chiar am avut o discuţie cu el, telefonică, de ziua lui... "Ce, Gelu, că-s terminat!" (...) "Mă ustură ochii, mă simt obosit". (...) "Ce vrei, bă, am venit aici să fac vechime? Am venit pentru bani!"”, spune Gelu Grigore, fratele victimei unui caz de sclavie.

Pe 13 iulie 2013, Florin Grigore s-a întors obosit după o tură de noapte prelungită şi s-a culcat. Un incendiu produs la instalaţia electrică a izbucnit în încăperea alăturată. Atunci s-a întâmplat tragedia. Florin şi un alt român au ars de vii. Gelu Grigore, fratele lui Florin, încă mai caută răspunsuri, încă mai vrea să știe de ce a murit fratele său.

„M-am dus acolo cu nişte întrebări, către cineva, şi nimeni n-a avut răspuns. În sensul că, spre exemplu, această casă aparţine cuiva... Proprietarul sau chiriaşul nu trebuia să-i dea un statut la casa asta? Nu ştiu dacă e legal. La noi în casa asta de 130 de metri pătraţi unde locuim, nu ştiu dacă putem locui 20 de persoane legal. (...) Darămite 32 de persoane. (Poliţia n-a pus întrebări, pompierii n-au pus întrebări?) Păi, casa aia a fost transformată într-o bombă”, mai spune el.

În urma tragediei petrecute, situaţia muncitoriol români de pe şantierul naval s-a schimbat radical.

Economia informală se ridică la 20% din PIB-ul UE

Nu este doar o problema românească. Economia informală se ridică la 20% din PIB-ul Uniunii Europene. Din acest motiv, Comisia Europeană ia în considerare înfiinţarea unei platforme comune de legi care să combată formele de muncă la negru din toate ţările membre.

„Suntem în UE şi trebuie să vă spun că şi Uniunea se preocupă foarte mult de munca la negru, se lucrează la o platformă pentru munca la negru în cadrul UE, care să dea nişte reguli practici generale la nivelul Ue să fie aplicate de fiecare ţară, pentru a putea combate acest fenomen al muncii nedeclarate”, spune Gabriela Radu, director adjunct Inspecţia Muncii.

„Singura soluţie este să punem totuşi statul în drepturile lui, să funcţioneze, să ne plătim dările cum trebuie, dar e o treabă care trebuie să se întâmple simultan”, consideră Adrian Izvoranu, reprezentant patronate.

„Trebuiesc legi mai aspre, dar până la limita încălcării drepturile omului. Pentru că UE, în afară de urmărirea economiei informale, urmăreşte şi respectarea drepturilor omului. Şi atunci nu se poate de păşi această graniţă”, spune Lucian Albu, economist.

Un sondaj IRES, realizat în luna mai pentru Digi24, arăta că 43% dintre români cred că le-ar fi "foarte greu" să-şi găsească un nou job, dacă vor fi nevoiţi să o facă. Locul de muncă a devenit un motiv de mare îngrijorare, care îi împinge pe mulţi să accepte să lucreze în orice condiţii. Chiar dacă de multe ori riscă totul: sănătatea şi, uneori, viaţa.