Sari la conținut
News Alert

Reportaj Digi24 | Industria îngrășămintelor chimice, în colaps

De-a lungul ultimilor 19 ani, Ioan Niculae a cumpărat, pe rând, şapte din cele 11 combinate producătoare de îngrăşăminte chimice sau materii prime pentru acest tip de produs înfiinţate în în România în timpul comunismului. A menţinut producţia doar la şase dintre ele. O vreme lucrurile au mers bine. Ce se producea în combinate ajungea la export şi la fermierii români.

La începutul anilor 2000, Ioan Niculae a socotit că dă prea mult pe gazele naturale şi a încercat să negocieze cu Guvernul un preţ mai bun. Negocierile „tradiţionale” au eşuat, iar omul de afaceri a răspuns cu un argument de forţă: închiderea combinatelor. L-a folosit în mai multe rânduri: prima dată în 2008, apoi în 2011. Din decembrie 2013, aceeaşi strategie!

Primul pe lista închiderilor a fost Amurco Bacau. Fabrica şi-a întrerupt producţia în luna decembrie 2013. În 2014, a intrat în faliment. Din cei 1.600 de salariaţi pe care îi avea la privatizare, în 1996, Amurco mai avea, în 2013, 650. Combinatul producea, în medie, 200.000 de tone de îngrăşăminte chimice anual, din care 20 la sută mergea la export.

Să nu uităm că agricultura românească ca să fie cât de cât profitabilă are nevoie de această substanță activă, de îngrășămintele chimice. Momentan nu mai e deloc activitate la tot nivelul Interagro”, spune Gheorghe David, lider de sindicat Amurco Bacău.

Povestea de la Amurco Bacau s-a repetat la Săvinești, în Neamț. Aici lucrau, până în 1990, 3.500 de oameni. În 2009, când, după lungi perioade de întrerupere ori retehnologizare, s-a reluat producţia, combinatul mai avea 700 de angajaţi. Chiar şi aşa, fabrica producea zilnic 2.200 de tone de îngrăşăminte chimice. Utilajele au fost oprite pe 1 aprilie 2014 şi, trei luni mai târziu, combinatul a intrat în insolvenţă.

„După privatizare, acționar a fost Niculae, care și-a bătut joc de oameni până la urmă că nu a dat salariile la timp, producția a ieșit pe poartă nu știam unde se ducea, după aia la urmă spunea că sunt datorii la energie, la consumuri, că nu e rentabilă, o dată a mers un an de zile, dar restul, câteva luni pe an”, povestește Ioan Tofan, fost angajat.

În 2007, Ioan Niculae a cumpărat şi combinatul chimic de la Făgăraş. Nitroporos mai avea atunci câteva sute de angajaţi. Şapte ani mai târziu, Niculae decide să oprească producţia şi să ceară insolvenţa. Din combinatul care producea lunar 30 de mii de tone de îngrăşăminte nu au mai rămas decât utilajele părăsite şi câţiva paznici care se luptă cu hoţii de fier vechi.

„Capacităţile erau destul de mari, discutăm undeva la 30-40.000 de tone de îngrăşământ lunar, lucrând la capacitate. Deci vă daţi seama că dacă am fi produs la capacitate noi singuri nu am fi putut asigura necesarul. La Făgăraş era cel mai bun azotat de amoniu îngrăşământ, având o substanţă activă, undeva la 32%”, spune Lucian Cupu - lider de sindicat Nitroporos Făgăraş.

Nici celelalte trei combinate aflate în proprietatea lui Niculae nu funcţionează. Combinatul de la Slobozia şi-a întrerupt producţia. Cel de la Turnu Măgurele, asemenea.

Doar două combinate mai produc îngrăşăminte chimice în acest moment. Cel din Târgu Mureş, Azomureş, acoperă însă doar o treime din necesarul anual de doua milioane de tone. Acesta este, din 2012, în proprietatea unei firme elveţiane, Ameropa, a cărei mare provocare este să modernizeze tehnologia, astfel încât, până la 1 ianuarie, toate instalaţiile combinatului să respecte normele de mediu impuse de legislaţia europeană. Retehnologizarea costă 230 de milioane de euro.

Am început în luna septembrie prin oprirea unei fabrici de amoniac, a urmat apoi oprirea fabricii de uree, şi vor urma rând pe rând oprirea anumitor secţii, dar, cum spuneam, până la sfârşitul lunii noiembrie lucrurile se reglează. În mod normal noi producem anual 1,3-1,4 milioane de tone de îngrăşăminte pentru agricultură, din această cantitate aproximativ 70% rămâne în piaţa românească”, spune Ovidiu Maior, purtător de cuvânt AZOMUREŞ.

În acest an, la 1 decembrie, autorizaţia de mediu a Azomureş expiră. De obţinerea uneia noi depinde soarta a 2.600 de angajaţi. Iar presiuni pentru închiderea combinatului se fac încă de pe-acum, spune premierul.

„Avem niște ONG-uri care vor să închidă Azomureş. De ce? Ca să importăm îngrășămintele din alte țări. Nu spunem de unde. Încercăm de fiecare dată prin Ministerul Mediului, prin autoritățile respective să aplicăm pe deoparte standarde europene, pe de altă parte să nu cădem exact în ceea ce se dorește. Și anume să nu mai producem nimic în România, nici energie, îngrășăminte, nici nimic. Să le importăm pe toate. E o bătălie zi de zi”, a declarat Victor Ponta, premierul României.

Cât despre Combinatul Chimic de la Năvodari, unde pe vremuri produceau îngrășăminte chimice aproape 2.000 de oameni - acesta s-a transformat într-o făbricuţă cu 80 de angajați.

Odată cu închiderea celor mai multe combinate producătoare de îngrăşăminte chimice, fermierii au fost nevoiţi să găseasca alți furnizori. Braşoveanul Mihai Tatu cultivă sfeclă, soia, porumb şi grâu pe aproape 800 de hectare de teren. Are nevoie de 400 de tone de îngrăşământ pe an, pe care le foloseşte atât toamna, după recoltă, cât şi primăvara, înainte de cultivarea solului.

„Acesta este un îngrăşământ pentru culturile de toamnă, are în componenţă fosfor 31%, calciu, că în zona noastră terenurile sunt foarte acide şi trebuie să lucrăm cu calciu ca să neutralizăm solul”, spune Mihai Tatu, fermier.

Pe lângă acest îngrăşământ, pentru care a plătit 700 de lei pe tonă, omul are nevoie anual şi de o cantitate considerabilă de azotat de amoniu. Până acum doi ani, îl cumpăra de la Făgăraş, cu 500 de lei tona. Apoi a adus substanţa de la Năvodari, cu 600 de lei tona, preţ la care se adaugă şi costurile de transport: 40 de lei pe fiecare mie de kilograme. Aşa se face că în 2014 şi în 2015 a plătit 320 de mii de lei, doar pentru îngrăşăminte, cu 30 de mii de lei mai mult decât în anii anteriori.

Pentru că în ţară se produce atât de puţin, soluţia o reprezintă importurile. Fermierii se plâng însă că plătesc de două ori mai mult pe îngrăşăminte decât înainte de închiderea combinatelor. Şi-n plus, nici nu ştiu ce cumpără, când le iau din străinătate.

Nu le putem controla calitativ, nu avem un laborator unde să putem face analiza produsului sau îngrășământului respectiv pe care noi îl folosim, și de multe ori avem probleme cu culturile. Cele de import sunt la dublu preţ, altele sunt chiar la triplu, depinde de calitate, de ce au în componenţă”, spune Ioan Furdui, fermier.

Singurii care se declară mulţumiţi de sacii cu îngrăşăminte pe care scrie „import” sunt fermierii din zonele de graniţă.

Victor Cruceru, preşedintele Federaţiei Agricultorilor „Fermierul” spune că „au venit îngrăşămintele din Bulgaria având costurile de cost mai rentabile pentru ei şi în acelaşi timp din punct de vedere al calităţii fiind comparabile, nu se pune problema decât de a alege preţul”.

Închiderea combinatelor i-a afectat și pe marii producători de gaze, precum Romgaz și Petrom. Au pierdut un client căruia îi livrau zilnic între cinci și opt milioane de metri cubi pe zi, spune preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Un procent mare din consumul zilnic total al ţării, care ajunge la la 26 de milioane de metri cubi. Însă, dacă marilor companii le scade profitul, ţara are, paradoxal, de câştigat. Când producţia de gaze nu mai merge către marii consumatori, sunt rezerve destule încât să nu mai depindem de gazele de import.

Îmbunătățirea situaţiei în perioada de iarnă. Atunci avem gaze mai multe, deci din acest punct de vedere, siguranţa în alimentare se îmbunătăţeşte. În schimb, atunci când vorbim de gestionarea reţelelor de transport, acolo unde tarifele care se calculează, se fac în funcţie de volumul distribuit, atunci când acesta scade, tarifele cresc pentru a compensa pierderile pe care le au transportatorii”, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Există însă și tabăra celor care nu cred că există o criză a îngrăşămintelor chimice. Din ea face parte şi ministrul Agriculturii, care spune că fabricile au mai fost închise şi-n trecut, iar agricultorii ştiu ce-au de făcut. Apelează la stocuri sau se reorientează.

Ca român mi-aş dori să avem fabrici şi să importăm cât mai puţin, dar fermierul nu cred că va avea de suferit pentru că oricum vor avea îngrăşăminte din import sau din producţia naţională”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

În timp ce fermierii caută încă îngrăşăminte ieftine şi de bună calitate, iar angajaţii marilor combinate se luptă cu şomajul, patronul InterAgro s-a reprofilat. S-a apucat de scris. După numai câteva luni de detenţie, a lansat patru carţi din domeniul agriculturii şi al chimiei. Una la 29 de zile, au calculat procurorii. „Bioetanolul, combustibilul viitorului” şi „Valorificarea energetică a biomasei” sunt doar două dintre titlurile care îi poartă semnătura.

Magistraţii de la Judecătoria Găeşti au decis eliberarea lui condiţionată, însă decizia lor nu e definitivă.

Ioan Niculae a fost condamnat, la începutul lunii aprilie, la doi ani şi jumătate de închisoare în dosarul „Mită pentru PSD”, în care a fost găsit vinovat pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Mircea Geoană pentru prezidenţiale. Alături de Adriean Videanu, Ioan Niculae este cercetat în dosarul „Gaze ieftine”, în care anchetatorii au stabilit un prejudiciu de 62 de milioane de euro. Procurorii spun că cei doi au prejudiciat împreună statul după ce Adriean Videanu, în calitate de ministru al Economiei ar fi aprobat subvenţionarea cantităţilor de gaze cumpărate de omul de afaceri Ioan Niculae pentru firma sa, Interagro.