Sari la conținut

REPORTAJ. În lumea taberelor de romi din Franța. De la cocioabe din carton la plasma de pe mașina de spălat

În Saint Denis, oraşul cu cel mai mare număr de imigranţi români, echipa Digi24 a dat peste oameni care trăiesc într-o sărăcie lucie. La aşezarea nomadă a romilor ajungi cu greu. Speriaţi de infracţionalitatea din zonă şi de nesiguranţă, nici măcar taximetriştii nu vor să te ducă. La prima vedere, nu ţi-ai imagina că aici trăiesc 150 de oameni. Tabăra este împrejmuită de munţi de fier vechi si de cărucioare de supermarket răsturnate cu roţile în sus. Abia după ce reuşeşti să treci de aceste obstacole zăreşti cu adevărat oamenii care locuiesc acolo. Tabăra este o adunătură de cocioabe, niciuna mai mare de 4-5 metri pătraţi în care stă înghesuită cel puţin o familie.

Nicio locuinţă nu seamănă cu cealaltă. FIecare şi-a amenajat casa cum a putut - din cartoane, tablă sau bucăţi de lemn. În spatele uşilor ce stau să cadă din balamale se văd podeaua din pământ acoperită cu câteva bucăţi de cauciuc, paturi improvizate, farfurii cu mâncare stricată, ligheane cu apă murdară, haine aruncate. Pereţii sunt murdari, iar firele de curent improvizate atârnă neizolate. Printre cocioabe, femeile plimbă ligheane ruginite în care spală hainele. De cum intri în încăperi te loveşte un miros puternic. Nici nu ar avea cum altfel, gunoiul e aruncat la întâmplare. Tâmplăria e mâncată de umezeală, iar geamurile sunt murdare si sparte.

În faţa unei coşmelii proptită într-un lemn, câteva femei formează un fel de comitet de primire. Copiii îi înconjoară imediat pe reporteri. Peste 20 de micuţi se uită curioşi.

Sunt de toate vârstele, de la câteva luni până la majorat. Cei mai mulţi sunt desculţi sau încăltaţi cu pantofi cu câteva numere mai mari, moşteniţi de la frații mai mari. Mulţi dintre ei au fost născuţi aici. Maria, de exemplu, a ales să nască în Franţa pentru că a primit asistenţă medicală gratuită.

„Am născut aici, la spitalul La Fontaine. M-au primit la spital, am fost căutată, în România nu aş fi fost! Doctorii au avut grijă de mine”, spune ea.

Din mulţimea de copii, Teodora e singura care merge la şcoală. Părinţii îi învaţă pe cei mici că şcoala şi educaţia nu le vor asigura viitorul şi îi îndrumă spre cerşit.

Şansele de a-şi depăşi condiţia în care se află sunt aproape nule. Copiii abia știu câteva expresii în franceză.

Durere, disperare, mizerie şi speranță, toate le găsești în suburbia Parisului. Gheorghe are aproape 60 de ani și a venit să cerşească în Franţa. Ca să fie sigur că veniturile vor fi considerabile, a luat-o şi pe soţie. Spune că ajunge să câștige cam 20 de euro pe zi.

Romii recunosc că şi aici, ca şi în ţară, principala sursă de venit e colectarea fierului sau cerșitul. În coşuri de supermarket sau în dube, romii duc la centrele de colectare tot ce găsesc din metal în gunoaiele francezilor.

„Le multumim francezilor că ne dau câte 50 de bani! Le luăm mâncare copiiilor! Trăim mai bine ca în România. Stăm aici în barăci”, spune un imigrant.

Pe o maşină de spălat, în mijlocul taberei stă o plasmă. Dovada civilizaţiei, spun locatarii ilegali. În fiecare duminică, românii din Saint Denis merg la slujbă.

Într-o încăpere improvizată, cu scaune aşezate meticulos ca la cinema, romii stau aliniaţi. Slujba este una atipică. Pe ritmuri de manele, cu acordeonul într-o mână şi biblia în cealaltă, oamenii se roagă celui de sus.

În afară de aceste aşezări ilegale, există şi locuri în care romi stau legal. Mai exact, autorităţile franceze au vrut să îi aibă sub supraveghere astfel că le-au făcut rost de o bucată de pământ, le-au adus câteva rulote şi le-au pus un paznic. Nimeni nu are voie să treacă de gardul înalt, care înconjoară locuinţele, legat cu un lanţ greu şi cu lacăt. Paznicul stă ca un adevărat străjer.

„Vreţi să îmi pierd locul de muncă? Şeful meu mi-a spus că accesul e interzis. O să îmi faceţi mie probleme!”, spune portarul.

Oamenii se simt ca la închisoare. Dar strâng din dinţi, au fost mai norocoşi ca semenii lor. Statul le oferă ajutor social, asistenţă medicală şi îi ajută să îşi înscrie copiii la şcoală.

„ Au vrut să ne trimită acasă, să ne dea 300 de euro ca să refuzăm proiectul. Cum să refuz? Ce fac eu cu 300 de euro? 300 de euro îi fac aici în patru zile. Vreau să fac şi eu avere copiiilor mei. Iar Franţa dacă ne dă ajutor îi mulţumim o mie de ani!”, spune un locatar.

În toată Franţa sunt aproape 400 de tabere în care locuiesc mai mult de 15.000 mii de romi. Doar 4.000 dintre aceştia sunt în legalitate şi au autorizaţie de muncă. Mai mult de jumătate dintre ei trăiesc la periferia Parisului, mai ales în zona Seine Saint Denise, unde sunt 32 de tabere. Urmează regiunile Nord-Pas-de-Calais, Pays de la Loire, Provence-Alpes-Cote d'Azur şi Rhone-Alpes. Dintre cele aproape 400 de tabere ilegale, trei sferturi sunt amplasate pe terenuri publice.