Sari la conținut

REPORTAJ | “M-am drogat foarte mult timp împreună cu mama. Ea îmi făcea mie, eu îi făceam ei. Cu seringa”


Peste două milioane de locuitori în zona urbană a Bucureştiului şi mai bine de un milion din împrejurimi. În total, trei milioane şi jumătate de oameni care au acces la toate avantajele pe care le oferă Capitala. Mai bine de 90% din consumul de droguri din toată ţara este concentrat în Bucureşti.

„Bărbat, 18 - 20 de ani, prinde gustul drogurilor în liceu şi, la vârsta studenţiei, este deja consumator. Aşa arată portretul-robot al narcomanului român. În vestul Europei, tot bărbaţii consumă mai mult, dar vârsta lor a scăzut până la 16 - 18 ani”, se arată pe site-ul theportrait.com.

Orice ţară are câte un Rai al drogurilor: Al nostru este Centrul Istoric

„(Centrul Istoric, n.r.) A devenit polul distracţiei, în special de sărbători sau în perioada weekendurilor”, spune un ofiţer de la crimă organizată.

În Centrul Vechi, durează cel mult 15 minute şi ai marfa în mână. Cu doar două condiţii: să ceri cui trebuie şi să plăteşti.

Dealerii ştiu deja că aici au desfacerea asigurată, mai ales pentru cannabis. Estimativ, numărul consumatorilor a crescut de la 230.000 la 340.000 de consumatori, după ce magazinele cu etnobotanice au fost scoase în afara legii, în 2011. Oferta a ţinut şi ea pasul, cu surse din Maroc, Olanda sau Spania sau chiar locale. Încă timid, micii cultivatori folosesc o instalaţie specială şi îngrăşământ, din care ajung să recolteze două - trei kilograme o dată.

În Centrul Vechi, cine nu fumează, consumă, în special ecstasy şi amfetamine. În schimb, la Gara de Nord şi în zonele marginale ale Capitalei, îi găsim pe cei care trăiesc doar cu gândul la viitoarea doză pe care şi-o vor injecta tremurând. Sunt dependenţii de heroină.

O tânără - căreia îi putem spune Ana sau Maria sau oricum - primeşte metadonă. În fond, poate fi povestea oricăruia dintre sufletele pierdute în lumea drogurilor. Metadona îi păcăleşte mintea şi corpul să nu mai ceară heroina pe care mama ei a învăţat-o să o ia.

Tânăra consuma droguri, la 15 ani, împreună cu mama ei.Da. Da. Ne-am drogat foarte mult timp împreună. Ea îmi făcea mie, eu îi făceam ei. Cu seringa. Şi trebuia să fac tot posibilul să i-o fac bine pentru că, dacă nu, făcea foarte urât. Ţipa, mă înjura pentru că îi era rău”, povesteşte ea.

„Heroina stă în corpul nostru opt, zece ore, după ce a dispărut, nu mai este cuplată cu receptorii, starea de sevraj, care este opusul stării de bine. Ai lăcrimare, diaree, disconfort profund. Actele anti sociale pe care le fac drogaţii le fac în stările alea de rău. Din punctul lor de vedere, tu eşti un portofel în care are banii pentru următoarea lui doză”, spune Adrian Abagiu, medic specialist în boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Bucureşti.

Iar distanţa până la următoarea doză este foarte mică. Cristi a ajuns pentru prima oară după gratii după ce jefuise un bătrân.

Uite că m-am drogat de trei ori de când m-am eliberat, în 27 martie, şi până astăzi. Azi dimineaţă m-a sunat cineva şi mi-a dat patru linii şi le-am făcut şi mi-a luat răul”, mărturiseşte el.

România, ţară de tranzit şi de consum

Cristi este unul dintre cei care s-au apucat de droguri la jumătatea anilor '90, pe vremea când acestea doar tranzitau România. Abia dacă găsea câte ceva de cumpărat aici. Acum există deja o piaţă. Şi mai există ceea ce cunoscătorii numesc "Ruta Balcanilor". Drumul heroinei porneşte din Turcia, traversează Bulgaria, România şi Albania şi se opreşte în sudul, centrul sau vestul Europei. Cocaina nu prea trece pe la noi. Ecstasy, în schimb, porneşte din Olanda spre tot continentul. Inclusiv spre Bucureşti, Cluj, Galaţi şi Iaşi. Piaţa românească este estimată la 250 de milioane de euro anual.

Studenții sunt mai predispuși la alcool şi droguri.

Numărul ședințelor a crescut, internările și urgențele au crescut de asemenea. Acum câțiva ani, media de vârstă era de 15-24 de ani, acum media de vârstă a scăzut spre 13-14 ani”, spune Sebastian Marcu, şeful Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) din Cluj.

În ultimii trei ani, numărul elevilor şi al studenţilor care s-au drogat măcar o dată în ultima lună s-a dublat. În total, 600.000 de români se declară consumatori. Cei mai mulţi încep cu substanţe psihoactive, popularele "etnobotanice". O recunoaşte chiar Daniel Horodniceanu, noul şef al DIICOT, la vremea interviului procuror la Iaşi.

„E o piaţă în continuă creştere. Trebuie transmis un semnal de alarmă pentru creştere consumului în special la tineri”, spunea, la acea vreme, Daniel Horodniceanu, acum procuror șef la DIICOT.

România, raiul etnobotanicelor

Dacă etnobotanicele nu se mai vând în magazine, ca până în 2011, nu înseamnă că au dispărut.

63 de tineri din Galaţi au cumpărat „otravă la plic”, iar medicii abia i-au ţinut în viaţă. Au făcut greşeala să cumpere de pe internet substanţe halucinogene prezentate drept etnobotanice.

În primele trei luni ale anului, 154 de tineri au ajuns în secţia de urgenţe de la Galaţi, iar alţi 40 - la Iaşi. Situaţia se repetă în toate marile oraşe, spre disperarea medicilor care nu ştiu cu ce se luptă. Diagnosticul e acelaşi: intoxicaţie cu elemente necunoscute.

Din nefericire, partea guvernamentală nu a înţeles un lucru. România nu a avut probleme majore cu magazinele terestre cu etnobotanice. România, la un moment dat, avea 7% din piaţa europeană pe comenzile pe online”, spune Gigel Lazăr, preşedintele Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România.

„Deci am ajuns la 440 - 450 de come grave toxice prin aceste substante de abuz şi prin droguri în sine. Bucureştiul avea anul trecut 431 astfel de magazine de online în care livrarea, la fel ca la pizza, dura de la 15 până la 30 de minute”, spune profesor doctor Coriolan Ulmeanu, şeful secţiei de toxicologie de la Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Aşa se explică de ce un tânăr dintr-o sută a consumat halucinogene măcar o dată în ultimele 30 de zile. Iar profitul unui asemenea site vorbeşte de la sine: chiar şi 2.000 de lei pe zi.

Doi ani a durat închiderea tuturor magazinelor de visuri. Piaţa s-a mutat în mediul virtual, iar fenomenul pare acum scăpat de sub control.

Comunicarea pe internet este liberă, ştim destul de clar că mulţi mizează pe acest gen de comunicare. Probatoriul se administrează ceva mai dificil.

Politicile de prevenire, un eşec

De fapt, finalizarea unui dosar durează şi câţiva ani, timp în care distribuitorii inventează altceva. Anul trecut, agenţiile europene de luptă antidrog au completat de la 350 la 450 lista de substanţe toxice identificate în noile reţete ale morţii albe. La noi, statul este un simplu martor.

„Bani... nu mai vorbim despre bani. Ideea era că nici măcar antidoturile pentru drog nu sunt asigurate. Îi rogi pe rezidenţii aflaţi în stagiu să-ţi mobilizeze rudele care să facă donaţii”, explică profesor doctor Coriolan Ulmeanu.

Mama unui consumator povesteşte cum copilul ei şi-a pierdut serviciul şi o parte din prieteni din cauza consumului de stupefiante.

În 2004, Agenţia Naţională Antidrog, singura instituţie de stat cu rol preventiv, ignora importanţa familiei şi a influenţei externe. În zece ani, nu s-a schimbat mare lucru.

„Unde stăteam, toţi cei din jur se drogau. De la oameni mari până la copii”, spune un consumator.

„Ceva în familia aceea nu funcţionează bine şi atunci apare copilul care ori ingeră medicamente, ori fuge de la şcoală, ori se prostituează, apare ceva”, spune Elena Brănaru, psiholog în Centrul de Prevenire a Suicidului de la Spitalul Alexandru Obregia din Bucureşti.

Cu un buget instabil şi insuficient, Agenţia Naţională Antidrog face campanii a căror ţintă este, mai tot timpul, tânărul consumator.

În 2014, România a avut 70 de campanii locale discrete şi doar una naţională. Ele ar fi trebuit să dizolve ispita drogurilor pentru trei milioane şi jumătate de preşcolari, elevi de gimnaziu, liceeni şi studenţi. Oficial, mesajele au ajuns la aproape 300.000 de copii şi tineri. Narcomanii, însă, nu se uită la aşa ceva.

De la vârsta de 13 ani, 1999 – 2000, m-am abţinut foarte bine, dar mi-a fost foarte greu, mă gândeam continuu: dacă mi-e să mor de la droguri şi de la legale, să mor acum, în momentul ăsta”, spune un consumator.

Odată salvaţi după o supradoză şi externaţi, dependenţii nu mai au niciun sprijin. Unul din trei se întoarce la reanimare în stare gravă.

„Prevenţia la nivel naţional? Este absolut teoretică. Nimeni nu face absolut nimic. Nu a existat niciodată şi nu există un plan fluent de a aduna toţi oamenii implicaţi în zona respectivă”, spune doctorul Coriolan Ulmeanu.

„Tabloul este acesta: Avem un sistem de politici publice. Practic, entităţile publice au un rol bine definit. Ceea ce lipseşte sunt resursele şi mă refer la resurse umane şi, de asemenea, la resurse financiare”, spune Diana Şerban, psiholog şi reprezentantul Agenţiei Antidrog.

Agenţia a cheltuit pentru programe şi proiecte peste cinci milioane de lei. Aproape degeaba. Statul nu controlează fenomenul înainte de instalarea dependenţei, nu o face nici după.

Niciun loc liber la dezintoxicare

În 2011, Centrul European de Prevenire şi Control al Drogurilor chema România şi Grecia la raport, din cauza focarelor de HIV/SIDA apărute parcă peste noapte. În România, era efectul drogurilor injectate cu aceeaşi seringă, de către mai mulţi consumatori.

La Gara de Nord, o dată pe săptămână, o maşină de la Ambulanţă care aduce seringi parchează în acelaşi loc. Şi în câteva minute vin spre ea aceiaşi oameni, ca nişte umbre.

Dăm în jur de 20.000 de seringi pe săptămână. Nu lucrăm la capacitate maximă, nu avem echipa completă, nu avem seringile”, spune Dan Popescu, coordonator programe la Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS).

În cartierul Ferentari, la 12.00, clienţii intră şi ies din Centrul pentru Schimb de Seringi al Asociaţiei Carusel. Patruzeci, poate cincizeci, zilnic.

„Sunt oameni care au istoric de consum de şapte-opt ani de zile şi nu ştiu să se injecteze corect”, spune Bogdan Suciu, coordonator de programe la Asociaţia Carusel. Ştie, pentru că el însuşi a fost dependent. „Eu am fost unul dintre norocoşi pentru că am avut sprijin şi ambiţie”, mărturiseşte Bogdan.

Uneori este nevoie de mai mult. Cine vrea să se lase nu are loc la dezintoxicare. Abia dacă sunt 200 de paturi la 6.000 de cereri.

„Dacă este vorba de heroină şi este vorba de program de metadonă, în momentul de faţă nu facem internări, că nu avem locuri. Nu puteţi să îi daţi un termen, după cum nu pot nici eu”, spune reprezentantul unui centru de dezintoxicare.

Cu bani, aştepţi o lună programarea. Fără să îi ai, aştepţi chiar şi jumătate de an. Pe Ionuţ l-a motivat durerea. Fizică.

Fumam şi noaptea chiar. Adică mă trezeam din somn odată la o oră-două ore să fumez. Să pot să mă culc la loc. Ştiam că o să-mi revin, ştiam că nu a murit nimeni din cauza asta. Doar nu eram eu ăla”, povesteşte Ionuţ.