Sari la conținut

ROMÂNIA DIN PLIC. Pensionați pe caz de mită

Cel puţin şase oameni ar putea fi obligaţi să returneze pensiile de boală obţinute în urma banilor, parfumurilor şi mâncării dăruite unei doctoriţe din Lugoj.

Chiar săptămâna aceasta, procurorii timişeni au descoperit că un medic de la Casa de Pensii elibera dosare de pensionare pe caz de invaliditate sau boală unor oameni perfect sănătoşi, contra unor atenţii.

Anchetatorii spun că în perioada în care ofițerii de informații au monitorizat cabinetul din Lugoj, cel puțin șase persoane i-ar fi dat mită medicului ca să fie pensionate pe caz de boală.

Mihaela Pop, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș: „Au fost ridicate bunuri și sume de bani. în cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de mită în formă continuată de către un medic”.

Bogdan Blidariu, șeful Casei de Pensii Lugoj: „Fiecare persoană care este beneficiară de pensie probabil că va fi revizuită din punct de vedere medical, în sensul că va fi verificată de o comisie medicală, din care, bineînțeles, că nu o să mai facă parte domnișoara doctor”.

Medicul anchetat lucra la Casa de Pensii din Lugoj de aproape zece ani.

În luna iunie a anului trecut, mai multe echipaje de poliție de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, însoțite de mascați, au percheziționat birourile Comisiei de Expertizare Medicală a Capacității de Muncă, de unde au ridicat documente și toți banii pe care i-au găsit.

732 de oameni ar fi dat mită pentru cinci medici şi cinci asistente din Oradea, care ar fi avut chiar tarife fixe pentru dosarele de pensii de boală pe care trebuiau să le prelungească.

Preţurile ar fi variat între 100 şi 400 de lei pentru revizuirea anuală a dosarului şi între 200 şi 400 de euro pentru prima decizie de pensionare. 30% din fiecare sumă ar fi revenit asistentei, restul ar fi fost împărţită între cei cinci medici din comisie.

Cabinetele medicilor şi asistentelor erau adevărate peşteri ale lui Aladdin. Poliţiştii au găsit la descinderi peste 2 milioane de lei, aproape 230.000de euro, 165.000 de dolari, 89.000 de forinţi şi 10.000 de franci elveţieni. Medicii şi asistentele erau proprietarii a 43 de case şi apartamente, 16 maşini, 25 de terenuri şi deţineau acţiuni de 300.000 de euro. DNA Oradea lucrează acum la rechizitoriul în acest caz, pentru a-i trimite în judecată pe cei 10, aflaţi acum sub control judiciar.

Tot în iunie 2015, activitatea Serviciului de Expertiză Meidicală din Brăila a fost complet paralizată. Medicii de aici erau acuzaţi că ar fi primit mită pentru a întocmi dosare false de handicap. În total, 60.

Ana Boală, şefa serviciului, era chiar în capul listei suspecţilor. Ea a fost prinsă în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce lua mită, în biroul său.

Timp de şase luni Serviciul de Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Brăila a funcţionat cu un singur medic. Rezolvarea acestei situaţii a fost surprinzătoare: două dintre cele trei doctoriţe cercetate în dosarul de corupţie s-au întors la muncă.

Sorin Enache, directorul Casei de Pensii Brăila: „În perioada aia lucrurile au stat foarte rău pentru că funcţionau 4 cabinete şi dintr-o dată a ajuns să funcţioneze numai unul. Iar activitatea celor patru s-a rezumat numai la munca unui singur medic. Nu mai puteam să rezistăm la avalanşa de solicitări. Vă daţi seama că aveau 60-70 de revizuiri zilnice! Revizuiri zilnice, enorm!

Două dintre cele trei doctoriţe arestate au trecut sub control judiciar, iar în prezent sunt la a treia prelungire. Au făcut două acţiuni în instanţa, una dintre ele vizând şi întoarcerea la locul de muncă, în ciuda încercării Casei de Pensii Brăila de a le suspenda din funcţie. Judecătorul le-a permis să revină la muncă, cu o singură condiţie: să nu se apropie şi să nu vorbească cu martorii din dosar.

Spitalul municipal Drăgăşani a rămas fără unul dintre medicii psihiatri, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au decis să-l trimită în judecată şi să-i interzisă practicarea meseriei cel puţin până la o decizie definitivă a instanţei.

Adriana Popescu, procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea: „S-au dispus la data de 23 decembrie 2015 trimiterea în judecată a inculpaţilor Orădan Cristina Florina sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, fiind şi sub măsura preventivă a controlului judiciar”.

Împreună cu doctorul respectiv, mai sunt investigaţi doi psihologi din Râmnicu Vâlcea şi nouă pacienţi.