Sari la conținut
News Alert

Secretele milionarilor interbelici| Nicolae Malaxa şi Max Auşnit

Idei care au născut averi de milioane de dolari, dar şi acuzaţii de complot, concurenţă mai mult sau mai puţin loială. Pe scurt, aşa s-ar putea descrie lupta pentru putere. Protagoniştii? Cei mai bogaţi români din perioada interbelică. Magnaţii de atunci au lăsat în urma lor adevărate imperii, dar și modele de antreprenoriat.

Oamenii din vremea aceea aveau substanță, plecau de la ceva, veneau din medii, nu neapărat defavorizate, dar nu erau ei înșiși deja bogați. Veneau din niște familii, să spunem, ori sărace, ori decente, dar au reușit să ajungă de la nivelul ăsta de decență la nivel de lux, de extravaganță prin propriile lor forțe, făcând ceva, creând locuri de muncă. (...) Au creat ceva, au creat plus valoare. Nu aveau în niciun caz stilul de viață ostentativ al actualilor milionari”, subliniază istoricul Dan Falcan.

Nicolae Malaxa și Max Aușnit au fost doi dintre cei mai bogați oameni de afaceri din perioada interbelică.

Averile se făceau, în mod cert, mult mai corect decât astăzi, ca să facem o comparație... Greu nu era, în măsura în care aveai abilitățile respective, ca în orice întreprindere îți trebuie talent și dorință de a face respectivul lucru, în schimb mediul economic, social, juridic era propice pentru efectuarea unor astfel de afaceri”, spune Dan Falcan.

Nicolae Malaxa. „Pentru el, angajații erau ca și propria familie”

Nicolae Malaxa s-a născut la Huși în anul 1884 într-o familie de aromâni și a studiat ingineria în Germania. În 1921 a cumparat câteva terenuri în afara Bucureștiului, iar câţiva ani mai târziu, a construit doua dintre cele mai importante uzine ale acelor vremuri: cea de locomotive și cea de țevi petroliere, respectiv Uzinele Malaxa, devenite ulterior 23 August, iar apoi Faur și Republica.

Sistemul prin care le-a condus a fost unul extrem de modern, în primul rând a știut să apeleze la tot ce avea mai valoros România în materie de ingineri. În 1928, Malaxa reușește să trimită pe poarta fabricii prima locomotivă românească, locomotiva Malaxa. În 1936 scoate prima locomotivă diesel românească și era un motiv de mare mândrie, după 1930 România n-a mai importat locomotive. Iar locomotivele Malaxa nu numai că acopereau intern, dar se vindeau foarte bine și la export”, spune Dan Falcan.

„Erau, să zic, două fabrici-fanion, erau embleme ale unei industrii naționale, dar din păcate, operau într-un regim neconcurențial, nu aveau mulți concurenți la vremea respectivă și din cauza asta au rămas ca fiind niște branduri naționale”, explică Valentin Ionescu, fost ministru al privatizării.

Chiar dacă, în acea epocă, nu exista un departament de resurse umane care să fie atent la nevoile angajaţilor, Malaxa se ocupa personal de această problemă.

„Pentru el, angajații erau ca și propria familie. Avea grijă ca toți angajații lui să aibă salarii mari, salariile la Malaxa erau mult mai mari decât la restul întreprinderilor, avea grijă să dea prime de Crăciun, de Paște, să-i îmbrace pe copiii angajaților, a creat cantină pentru angajați, spital pentru angajați, le-a creat angajaților săi toate condițiile ca aceștia să fie mulțumiți, să n-aibă alte griji decât munca în întreprindere și să îi fidelizeze”, menționează istoricul Dan Falcan.

Malaxa și Aușnit, rivali în afaceri, dar abonați la contractele cu statul

În anul 1923, Max Aușnit, evreu la origine, ajungea directorul Uzinelor de Fier și Domeniilor Reșița. Astfel, Malaxa și „regele oțelului" deveneau rivali în afaceri.

Au avut ceea ce spunem astăzi, privilegiul unei relații cu statul, pe care alții nu îl aveau și care astăzi n-ar mai fi posibilă. Nu era o competiție deschisă, nu era o competiție egală, așa s-au dezvoltat. Comenzile de stat se dădeau prin lege și în felul acesta, marii industriași români au făcut rost de capital să se dezvolte. Este adevărat, diferența dintre cei de atunci și cei de acum este că banul a fost folosit pentru producție, acuma banul se risipește”, spune Valentin Ionescu.

Tradiţia contractelor cu statul nu se respectă de ieri, de azi, ci de aproape un secol. Dovada? Privilegiile pe care cei doi industriaşi le-au obţinut chiar prin intermediul regelui Carol al II-lea.

În 7 iunie 1931, Malaxa împreună cu Aușnit s-au dus la rege cu o geantă cu 100 de milioane de lei, o sumă enormă pentru vremea aia și i-au oferit-o spunându-i: majestate, industria românească vă e recunoscătoare pentru felul în care o sprijiniți și o promovați și noi v-am adus aici niște bani, 100 de milioane pentru sprijinirea operelor de caritate, pe care știm că le faceți. Și Malaxa, și Aușnit aveau grijă să satisfacă anumite cerințe, nu numai ale lui Carol al II-lea, cât în principal ale Elenei Lupescu, amanta lui Carol, sau alții care aveau o influență asupra regelui, iar modalitatea cea mai practică prin care Malaxa îi era recunoscător majestății sale era faptul că pierdea la poker”, relatează istoricul Dan Falcan.

Carol al II-lea a cumpărat în 1930 o casă boierească, pentru a o oferi amantei sale, Elena Lupescu. Tot aici se jucau și partidele de poker între Malaxa, Aușnit și rege. Se spune că industriașii nu se întreceau doar în afaceri, ci și în a pierde sume considerabile de bani în favoarea majestății.

Dan Falcan, istoric: „Interesant este că la un moment dat, Max Aușnit i-a și spus mareșalului palatului, Ernest Urdăreanu, și el participant la aceste partide de poker, i-a spus: Măi Urdărene, de ce nu ne spune direct regele de ce sumă de bani are nevoie că stăm aici toată noaptea în fum?

Corupția exista, dar aș spune că spre deosebire de ziua de astăzi, până să se ajungă la corupție, omul ăsta făcuse ceva prin propriile puteri”.

Epilog

Concurența dintre cei doi oameni de afaceri a durat până în anul 1939, atunci când Aușnit a intrat în dizgrația lui Carol al II-lea.

„În 1939 deja relațiile României se îndreptau spre Germania. Și atunci Carol al II-lea a modificat politica externă a României de pe datele ei vechi, alianța cu Franța s-a reorientat către o alianță cu Gemania lui Hitler. Or, în aceste condiții, prietenia lui cu un industriaș evreu dădea prost”, explică Dan Falcan.

„Au găsit un motiv și l-au dat în judecată, un proces aranjat, a fost condamnat, a fost chiar la închisoare la Jilava, pentru 9 luni, un an, până ce Carol a fugit din țară. După asta, Antonescu l-a lăsat să se ducă într-un sanatoriu și pe urmă sub arest de casă, la casa lui în București. După un timp, a devenit evident că dacă nu iese din țară, n-o să iasă niciodată. Și a venit în America, eu care am făcut armata acolo, am devenit cetățean repede și am putut să-l aduc în America pe viza mea de emigrare”, povestește Steven Aușnit, fiul industriașului Max Aușnit.

Max Aușnit a trăit în Statele Unite până la sfârșitul vieții sale, în 1957. Iar, Steven, fiul său, astăzi în vârstă de 91 de ani, a reușit să recupereze mare parte din averea tatălui. I-a moștenit însă și talentul în afaceri.

„În America am început cu altă afacere, care este un fel de zip and plastic și care cu cu timpul s-a dus în ambalaj și a devenit o afacere destul de mare și o industrie foarte mare. Industria pe care am început-o cu o bucată mică de plastic, acuma poate e de două miliarde de dolari”, spune Steven Aușnit.

Nu se poate spune același lucru și despre afacerile lui Malaxa. Pentru că sprijinise Mişcarea Legionară, industriașului i-au fost confiscate proprietățile de către mareșalul Ion Antonescu.

„La naționalizare, în 1948, comuniștii l-au păstrat ca și consultant tehnic al întreprinderii care i-a aparținut, Uzinele 23 August, dar el și-a dat seama că zilele lui sunt numărate, fiindcă reprezenta tiparul exploatatorului nemilos din perioada interbelică și lucrurile se vedea că vor fi negre pentru el, așa încât în timp ce era plecat într-o delegație la Viena a rămas în străinătate. S-a stabilit în Statele Unite, a fost sprijinit foarte mult de Richard Nixon, viitorul președinte al Statelor Unite, americanii n-au vrut să-i dea drept de rezidență permanentă, Nixon s-a zbătut mult în Congres, n-a reușit, dar lucrurile au trenat până în 1965 când el a murit, la New Jersey”, povestește Dan Falcan.

Fiica sa, Irina Malaxa, s-a căsătorit cu George Emil Palade, primul român caruia i-a fost decernat Premiul Nobel. Cei doi au avut doi fii, care au reușit, după 90, să recupereze o mare parte din averea bunicului lor.

„Mi se pare că la Fondul Proprietatea li s-a și dat acțiuni de ordinul a 350 de milioane de dolari, care să acopere valoarea întreprinderilor avute de bunicul lor”, spune Dan Falcan.

Astăzi au mai rămas puţine semne ale existenţei celor doi milionari interbelici. Printre ele, sediul Institutului Cultural Român, care era locuința lui Malaxa, și fosta reședință a lui Aușnit din bulevardul Aviatorilor numarul 1. Moştenirea lor nu poate fi evaluată însă doar în case, bani sau acţiuni.

„Trebuie să învățăm de la ei două lucruri, și anume că au muncit foarte mult să ajungă în primul rând antreprenori, chiar dacă ulterior poate au fost și favorizați de stat, dar erau adevărați antreprenori, aveau o educație la bază pe care astăzi mulți n-o au... Astea două lucruri, munca și educația. Astea două le aveau, restul poate contează mai puțin”, spune Valentin Ionescu, fost ministru al privatizării.

„Odată cu trecerea timpului parcă în toată zgura asta, activitatea și viața unor oameni dispare și rămâne ce a fost bun. Or și Malaxa, și Aușnit au fost niște oameni întreprinzători și aș concluziona prin ceea ce a spus Malaxa la un moment dat: Am vrut să dovedesc lumii că România nu e doar o țară de plugari și păstori și că avem și vocație industrială, avem vocație de întreprinzători. Asta au reușit Malaxa și cu Aușnit și asta rămâne și ca un îndemn pentru viitor, românii au această capacitate”, spune istoricul Dan Falcan.