Sari la conținut

Cine sunt oamenii care vor cetățenie română

În fiecare an, sute de persoane din toate colţurile lumii vin la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie ca să depună jurământul de credinţă pentru noua lor patrie. Este ultimul examen pe care trebuie să-l mai treacă pentru a se putea numi, în sfârşit, români. Ce trebuie să facă o persoană pentru a deveni român cu acte? Aflaţi poveştile străinilor îndrăgostiţi de România dintr-un reportaj Din|Interior.

27 aprilie 2017, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. 55 de persoane de pe 5 continente depun jurământul de credinţă faţă de noua lor patrie, România. Este ultimul examen pe care mai trebuie să-l treacă pentru a se putea numi, în sfârşit, români.

Andrei Tinu, preşedinte Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie: „Aveţi emoţii? Ar trebui s-aveţi, pentru că astăzi este o zi importantă pentru dumneavoastră, la fel cum este şi pentru noi. După ce veţi spune acest legământ, veţi primi certificatul de cetăţenie, care este dovada că de astăzi sunteţi şi dumneavoastră cetăţeni români.”

Abdul Malak Warwar aşteaptă acest moment de 14 ani. Deocamdată, este doar cetăţean irakian. Dar asta se va schimba în doar câteva minute. Înainte de a primi certificatul de român, mai are însă de trecut un test, chiar şi aşa, doar din auditoriu. Este proba solemnă de retorică autohtonă.

Marian Cojoc, istoric: „Cum veţi împăca altfel spus acea sete identitară ce v-a determinat într-o anume epocă istorică să evoluaţi într-un spaţiu anume cu această nouă postură extrem de importantă şi onorantă pentru noi, ca naţie, de a avea, altfel spus, iată, o nouă, să zicem, aşezare a unor oameni cu, cred eu, mai mult decât ceea ce înseamnă un simplu drum sau interes de a trece dintr-o ţară într-o altă ţară. Maurice Duverger, într-o interesantă lucrare apărută la începutul anilor '90 la noi, intitulată „Europa..."

Abdul Malak Warwar, cetăţean irakian şi român: „Sunt emoţii mari. Pentru mine, e o schimbare mare în viaţa mea şi de aia am emoţii.”

Marian Cojoc, istoric: „Casa dumneavoastră este acum, însă, România. România cu un singur „r", ca să nu mă înţelegeţi greşit, că aş graseia, nu că nu m-ar onora, că şi marele Iorga graseia şi alte personalităţi.”

Abdul Malak Warwar, cetăţean irakian şi român: „Da, sunt român. Român cu actele. Dar m-am simţit acasă de când am venit. În 2003, am venit la facultate, la Cluj, şi pe urmă am terminat facultatea, m-am întors aici, la Bucureşti, cu familia, cu frate.

Reporter: „De ce ai plecat din Irak?”

Abdul Malak Warwar: „Era începutul războiului, în 2003, era un haos mare. Era război între Irak şi între America şi vreau o viaţă liniştită, stabilită, am ales să plec şi am ajuns în România. Şi aici am zis: e ţara frumoasă, e linişte. E tot ce vrei. Adică, cred că aici pot să-mi construiesc o viaţă liniştită, frumoasă, şi chiar asta am făcut.”

Abdul Malak Warwar este unul dintre cei peste 100 de străini care au jurat credinţă României numai în anul 2017. În fiecare an, însă, câteva sute de oameni din toată lumea pleacă de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie mândri că au devenit români.

Ce trebuie să faci ca să devii român

Andrei Tinu, preşedinte Autoritatea Naţională pentru Cetăţeni: „În primul rând, ca să devină cetăţean român, un străin trebuie să-şi dorească acest lucru. După ce-şi doreşte, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii prevăzute de Legea 21, legea cetăţeniei române, şi anume să fie născut pe teritoriul României sau, dacă nu este născut, să domicilieze de cel puţin 8 ani de zile, această perioadă poate fi diminuată în anumite situaţii, trebuie să manifeste o loialitate faţă de statul român, trebuie să îndeplinească o serie de condiţii privind mijloacele de trai, cunoştinţe de cultură şi civilizaţie românească şi, bineînţeles, să ştie imnul şi Constituţia României.”

Abdul Malak Warwar, cetăţean irakian şi român: „Am învăţat aproape nouă luni, am învăţat istorie, constituţie, geografie, cultură. Dar mi-a plăcut. La istorie am învăţat că război între romani şi între daci, Decebal, Traian, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân.. şi mi-a plăcut. A fost greu, dar mi-a plăcut. De exemplu, la examen, a venit mie o întrebare pe care am învăţat-o eu: ce s-a întâmplat la Rovine? Bătălia între Mircea cel Bătrân şi turcii şi a fost 1395. Adică mi-a plăcut ce-am învăţat.”

Abdul Malak este astăzi un antreprenor cu mult entuziasm. Nu ştia prea multe lucruri despre România înainte de a ajunge aici. Vedea însă că, în Irak, viaţa este din ce în ce mai grea şi a hotărât că trebuie să plece, să lase totul în urmă. A descoperit că este mult mai legat de noua comunitate decât ar fi crezut.

Abdul Malak Warwar: „De exemplu, ascultam o muzică în fiecare zi, la 8.00 dimineaţa, este la radio aproape o jumătate de oră şi, când am venit la România, când am învăţat cultura, am ştiut că este Gheorghe Zamfir. Şi noi ascultam aprope cinci ani, şase ani, în fiecare dimineaţă este la radio. Şi că ştiu că Micul Paris, Bucureştiul, şi primul oraş care s-a luminat cu petrolul.”

Reporter: „Ce ţi-a pus probleme, ce-a fost mai dificil?”

Abdul Malak Warwar: „Mai dificil a fost pentru mine şi n-am rezolvat proba cu a, ă, â.”

Reporter: „Diacriticele!”

Abdul Malak Warwar: „Ştii.. cu căciulă, fără căciulă.. că noi n-avem litera asta în limba arabă.”

Aproape 110.000 de cetăţeni ai lumii au rezidenţa în România în acest moment, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Imigrări. Cu timpul, o mică parte dintre ei ajung să iubească această ţară ca şi când s-ar fi născut aici. Ca şi când ar fi şi ei... români. Ceva îi face pe oamenii aceştia să se stabilească la nord de Dunăre şi să nu-şi mai dorească să plece. Iar când îşi dau seama că România le-a intrat pe sub piele, toţi îşi pun în minte un singur lucru: să devină români cu acte.

Alina Ilac, consultant imigrări şi probleme de dobândire a cetăţeniei: „Oamenii ăştia iubesc România într-un mod în care poate noi nu-l înţelegem. Pentru oamenii ăştia, în general, România înseamnă viaţă, înseamnă o şansă. România înseamnă o ţară în care ei au o viaţă mult mai bună decât ar fi avut-o în ţara lor. România este o ţară care încă se dezvoltă. Noi ne dezvoltăm. Încercăm să fugim noi, ca români, şi încercăm să facem ceva mai bine pentru noi, dar nu ne dăm seama că alţii, pe măsură ce noi fugim, alţii încearcă să vină.”

Alina Ilac este consultant de imigrări şi probleme de dobândire a cetăţeniei. În 10 ani de activitate, a ajutat aproape 600 de străini din 35 de ţări să devină români.

Alina Ilac, consultant imigrări şi probleme de dobândire a cetăţeniei: „Mă ocup de actele lor pentru dobândirea cetăţeniei române. Ulterior le urmăresc dosarul şi cea mai importantă parte a activităţii mele constă în cursuri. Practic, îi învăţ pe străini toate cele necesare ca să poată dobândi cetăţenia română. Sunt cursuri de istorie, geografie, cultură românească şi constituţie română, pentru că, dacă ei îşi doresc să devină cetăţeni români, unul din ultimii paşi este participarea la un interviu în care să-şi dovedească aceste cunoştinţe. Ei trebuie să ştie să scrie, trebuie să ştie să citească, trebuie să cunoască imnul şi, nu în ultimul rând, trebuie să răspundă la un număr de 12 întrebări: 3 întrebări de istorie, 3 întrebări de geografie, 3 întrebări de cultură şi 3 întrebări legate de Constituţia României.”

Lecţii de cetăţean român

Alina Ilac traduce pe limba străinilor lecţii care amintesc de gimnaziu, iar atmosfera de la cursuri este asemănătoare. Se dictează şi se scrie după dictare. Oameni în toată firea se ruşinează precum şcolarii atunci când îşi văd caietele corectate cu roşu.

Unii dintre ei încă nu înţeleg de ce, în Bucureşti, Bulevardul Burebista se întersectează cu Decebal. Dar vor înţelege.

Dacă istoria rămâne cea mai frumoasă poveste, mai complicate sunt însă expresiile româneşti.

- Face capul calendar

- Vorbeşte mult. Face capul calendar înseamnă că vorbeşte mult. Face la creier.

- Cine are soţia româncă ştie.

- Nu neapărat, nu neapărat. Dacă nu stă lângă ea, nu ştie.

- Ce înseamnă cuvântul românesc decapitare?

- Adică tăiat capul.

- Doi domnitori români care au murit decapitaţi?

- Viteazul şi Brâncoveanu.

- Viteazul şi mai cum?

- Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu.

- OK.

- Cu trei fii împreună.

- Patru!

- Patru...

Români de import

Sirianul Abdulkarem Al Zoabi este cel mai proaspăt absolvent al cursurilor Alinei Ilac. Înainte de interviul pentru cetăţenie, are însă nevoie de o ultimă recapitulare. Nu îngraşă porcul în Ajun, cum se spune la noi. A învăţat bine, a fost student conştiincios.

- Bună ziua, cum sunteţi astăzi, sunteţi pregătit?

- Ei, încet-încet, pregătit.

- Spuneţi-mi câţi regi a avut România!

- Trei regi. Patru, scuze. A fost Carol I, Ferdinand, Carol II şi, după aia, Mihai.

- Spuneţi-mi care este suprafaţa României.

- 238.391 kilometri pătrat.

- Spuneţi-mi ce fluviu trece prin România!

- Este Dunărea. 1.075 de kilometri.

- Pe unde intră Dunărea în România?

- Buziaş.

- Ba...

- Baziaş, da, scuze, Baziaş.

A doua zi, în sala de aşteptare de la Autoritatea pentru Cetăţenie, Abdulkarem Al Zoabi nici nu mai încearcă să ascundă fatalismul mioritic deprins în cei 25 de ani de când este în ţară. Este resemnat: şi dacă nu va trece testul, măcar a încercat. Totuşi, încă o recapitulare: imnul, Constituţia.

Interviul pentru cetăţenie se ţine cu uşa închisă. În doar câteva ore, Abdulkarem Al Zoabi va afla însă dacă poate sau nu să depună jurământul de credinţă faţă de România.

Mândru că e, în sfârşit, român

- Al Zoabi... Ce e aici?

- Pozitiv. E bine.

- Adică?

- Aţi luat.

- Da?

- Da.

- Uuu!! Gata, gata, mulţumesc! Am luat, adică? Ha, ce bine! Mulţumim la Dumnezeu! Adica bucuria mare, bucuria mare. E ceva mare pentru mine asta. Încrederea. Şi trebuie să fiu un om faţă de ţara asta. Mulţumesc... Alo, Husam! Gata, am câştigat!

Răspunsul primit astăzi este ca o vestă de salvare pentru Abdulkarem Al Zoabi.

Abdulkarem Al Zoabi, cetăţean sirian şi român: „N-am voie să stau în Siria din cauză că eu n-am fost de acord cu politica lor. Şi am plecat din ţară. Mai bine stau afară decât să stau lângă ei şi să intru-un puşcărie. Siria, ai văzut, e stricată. Nebunia care este în ţara mea au făcut-o ruşii cu iranienii, cu armata de la ruşi, armata de la iranieni, lângă criminalul ăsta de preşedinte (n.r. Bashar al Assad) care... face numai rău. Uite, acum avem jumătate de milion de persoane care au murit în Siria. Avem refugiaţi din ţară cam 10 milioane. Pentru ce?”

Aşa arăta în urmă cu aproape doi ani ţara lui Abdulkarem Al Zoabi... şi nu s-au schimbat prea multe de atunci. Imaginile sunt surprinse chiar de către fiu său, în mijlocul rebelilor din Armata Siriană Liberă. Tânărul cineast Wissam Al Zoabi s-a întors în ţară cu răni serioase în urma unui atac al forţelor guvernamentale cu arme chimice bazate pe clor. El se află însă printre cei norocoşi.

Abdulkarem Al Zoabi, cetăţean sirian şi român: „Au murit mulţi. A murit mult din familia mea. Mult.”

- „Ce s-a întâmplat? Cum au murit?”

- „De exemplu, in familia mea, la casa unchiului meu şi cu copii lui, cam 10 persoane, dimineaţa la ora 7.00 a venit un avion şi a dat cu racheta. Dimineaţa, ei dormeau toţi. Şi au murit toţi. Toată familia. Şi mai este şi unchiul meu. Au venit la unchiul meu şi au dat foc la el acasă. Şi cu băiatul lui. Au intrat la el... are 70 de ani. Au intrat la el şi i-au dat foc. Din ce cauză? El zice: „Vreau libertate!". Şi cu băieţi care sunt din familia lui acolo... Nu vreau să spun. Dacă spun, până mâine dimineaţă nu termin. Sunt multe probleme.”

Pe holurile Autorităţii pentu Cetăţenie, drama unui străin poate întâlni însă speranţa altuia. Timp de 12 ani, canadianul Lorne Bird a fost directorului Şcolii Americane din Bucureşti. Anul acesta, a renunţat la funcţie pentru a-şi termina lucrarea de doctorat. Bird a împlinit recent cinci luni de când este şi cetăţean român.

Canadianul îndrăgostit de România

Lorne Bird, cetăţean canadian şi român: „Acum zece ani, m-am căsătorit cu o persoană din România, iar acum şapte ani soţia mea şi cu mine am adoptat o fetiţă. Dar, pentru că eu sunt canadian, nu pot să adopt fetiţa mea din punct de vedere legal. Şi sunt tatăl ei, dar vreau să fiu tatăl ei oficial. Şi vreau să fiu român. Casa mea e aici. Noi am cumpărat un apartament şi în Bucureşti e casa mea.”

Lorne Bird, cetăţean canadian şi român: „Nu cred că e mai bine în Canada. E diferit. În Bucureşti sunt oamenii buni, este o cultură bună, o cultură mai înaltă decât în Canda. Există operă aici, sunt muzee de artă, cred că sunt atâtea lucruri aici pe care poate românii nu le apreciază. Şi cred că cea mai mare problemă a României este că cetăţenii români nu se simt mândri de ţara noastră. E foarte bun aici. În Canada e diferit. Nu este mai bine sau mai rău. E diferit.”

Din India în „India Europei"

După 23 de ani petrecuţi în România şi după mai multe afaceri, de la comerţ la imobiliare, Goel Rakesh, cetăţean indian şi român, a păstrat doar un magazin de pantofi şi unul de cosmetice. Şi el crede că ţara sa adoptivă merită mai mult respect.

Goel Rakesh, cetăţean indian şi român: „Când am studiat cultura, geografia şi am rămas mirat cât de deştept e românul. Foarte deştepte lucruri au inventat românii. De exemplu, pixul a fost inventat de români, avionul, foarte mute astfel de lucruri. Eu am rămas mirat şi cu mândria că sunt român. România este foarte frumoasă. Eu zic că este la fel de frumoasă ca Elveţia. E plin de frumuseţi naturale.”

Legăturile istorice cu indienii lui Raj Kapoor

Dar cel mai mult îi plac aici oamenii. Simte că-i leagă ceva, ca şi când ar locui într-o Indie a Europei.

Goel Rakesh, cetăţean indian şi român: „Am văzut că oamenii din România a avut foarte mare respect pentru India. Aici ei toţi au văzut filme de Raj Kapur şi ei toţi simt cultura indiană. Pe timpul de Ceauşescu, au fost aici atâtea filme indiene şi din cauza asta am ales România. Ai dat la ei o înţelegere şi le-a plăcut India, cultura lor, familia şi au văzut ceva sincer.”

Efectul Brexit: un britanic vrea să fie român

Istoricul britanic Mark Percival are, de aproape trei decenii, o relaţie aparte cu România. Teza sa de doctorat descrie relaţiile dintre Bucureşti şi Londra, are amintiri din Epoca de Aur, iar acum lucrează în Bucureşti, unde s-a stabilit în anul 2002. Anul trecut, a depus dosarul pentru cetăţenie, iar acum aşteaptă să fie chemat la interviu. Între timp, învaţă istorie şi georgrafie de pe manuale de gimnaziu şi se minunează ca un elev pe măsură ce descoperă poveştile şi frumuseţile naturale din România. Până anul trecut, însă, nici măcar nu se gândise să oficializeze această relaţie.

Mark Percival, cetăţean britanic: „Momentul cheie e ieşirea Marii Britanii din UE, deci pe 24 iunie am început să adun actele. De fapt, dimineaţa, când am auzit ştirile, am intrat pe site-ul Autorităţii pentru Cetăţenie: Bun, ok, ce acte îmi trebuie. Şi am început, practic, de atunci. Există pentru mulţi identitatea asta europeană şi simţeam că, odată cu Brexit s-a rupt o parte din mine. Doamne, deci eu nu sunt doar britanic, pe insulă, eu sunt european. Şi, evident, Marea Britanie şi cultura britanică fac parte din identitatea mea. Dar şi partea europeană, şi partea română, evident. Dacă am stat aproape 15 ani în România, evident, şi o parte din mine este şi român.”

Dintre toate lucrurile pe care le-a cunoscut aici, cel mai mult îl împresionează spiritul civic al românilor. Ar putea fi un exemplu şi pentru britanici, crede istoricul.

Mark Percival, cetăţean britanic: „Eu sunt optimist despre România. Ce am observat, fiindcă am stat aşa de mult în România, am remarcat recent: am auzit mult mai puţin în ultima vreme „Asta e, n-ai ce să faci". Nu se aude aşa des.”

Am fost atunci când toată lumea a scos telefonul şi lanterna. Am făcut parte din steag, când s-a făcut steagul, eu am fost în partea albastră. Şi era ceva extraordinar!

Mark Percival a fost martorul neimplicat al schimbării la faţă a României. De asta i se pare important civismul redescoperit al românilor, pentru că are cu ce să-l compare.

Mark Percival, cetăţean britanic: „Am venit prima oară în România în 1988. Şi ţin minte de sloganele de peste tot, pe gări, pe gara de la Braşov, pe gara de la Sighişoara: „Trăiască PCR în frunte cu secretarul său, Nicolae Ceauşescu". Asta era peste tot. Ţin minte că veneam de la Constanţa, în tren, şi au venit.. erau nişte copii, tineri de liceu, adolescenţi, probabil între 11 şi 16 ani diferenţă, copii de liceu. Şi erau foarte curioşi. Şi vorbeau bine în engleză şi unul m-a întrebat dacă ştiu cine este liderul Partidului Comunist. Şi i-am spus: „Da, ştiu, Nicolae Ceauşescu". Şi m-a întrebat dacă-mi place. Am spus „Nu.", şi toţi au stribat „Uraa!". Şi era foarte curios, deci oameni voiau să arate că erau împotriva regimului, dar apoi, repede, au vrut să schimbe subiectul.”

Unitatea românilor, indiferent de vremuri, i se pare însă cea mai mare calitate a celor pe care deja îi consideră conaţionali.

Mark Percival, cetăţean britanic: „Când am învăţat, am învăţat pentru testul pentru interviu istorie, m-am gândit când am luat de la început până la capăt: Doamne, prin ce a trecut acest popor! De la turci, de la comunism. Şi, totuşi, au supravieţuit cumva. Este un cântec care-mi place din Piaţa Universităţii din '90, Se numeşte „Pesemne" şi sunt nişte versuri superbe: „Pe noi pesemne ne păzeşte cineva,/ Căci ar fi trebuit de mult să nu mai fim,/ Dar, uite, totuşi, suntem pe Pământ/ Şi mai putem să bem câte-un pahar cu vin".”