Sari la conținut

21 mai. Cum au devenit sfinți Împărații Constantin și Elena

Peste 1,7 milioane de români își sărbătoresc astăzi onomastica. Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox pe 21 mai.

Sfântul Constantin cel Mare s-a născut în anul 272, în cetatea Naissus (astăzi, Niș, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanțiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de "caesar".

Forma de conducere a Imperiului Roman era atunci tetrarhia, doi "augustuși" și doi "caesari", aceștia ajungând în cele din urmă să-și dispute puterea. Astfel, Constantin cel Mare, proclamat de armată împărat, a intrat în conflict cu fiul fostului împărat Maximian, Maxențiu, scrie Agerpres.

Lupta dintre Constantin și cezarul care stăpânea Roma, împreună cu ținuturile de Răsărit ale imperiului, Maxențiu (317-313), a fost câștigată de Constantin la Turin și Verona, urmând ca acesta să vină asupra Romei. Bătălia decisivă cu Maxențiu a fost dată la Podul Milvius, lângă Tibru, în octombrie 312.

În ziua premergătoare luptei, rugându-se "Dumnezeului tatălui său", Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă și o inscripție: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui), conform mărturiei lui Eusebiu de Cezareea, scriitor bisericesc. În noaptea în care a urmat împăratul și-a însemnat cu crucea toate steagurile armatei sale. Bătălia de-a doua zi a fost câștigată de Constantin care a intrat biruitor în Roma, iar Maxențiu s-a înecat în apele Tibrului. 

Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaștere oficială a creștinismului, prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se garanta libertatea credinței și a cultului.

Actul a fost emis cu acordul împăratului ce stăpânea peste partea de răsărit imperiului, Liciniu (308-321). În urma conflictului izbucnit între cei doi, Liciniu a încălcat acest acord și a dezlănțuit din nou persecuțiile. Constantin l-a învins în bătălia de la Crysopolis (18 septembrie 324) și l-a condamnat la moarte.

Din anul 324 Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziție pe care și-a menținut-o până la sfârșitul vieții (337).

În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, având o contribuție majoră în susținerea acestui efort înnoitor.

Reformele dispuse de împăratul Constantin cel Mare au inclus și ridicarea unei noi capitale, pe Bosfor. Cetatea s-a chemat Constantinopol și a fost inaugurată la 12 mai 330.

Între clădirile care au fost construite în acest oraș fabulos, din locul vechii cetăți Byzantion, s-a aflat și Biserica "Sfinții Apostoli", ridicată pe cel mai înalt deal al nou-înființatului oraș. Biserica avea planul în formă de cruce grecească (cu cele patru brațe egale) și era încununată cu o turla cu ferestre și patru fără ferestre, cele patru fiind așezate pe brațele crucii. 

În această biserică, care astăzi nu mai există, a fost înmormântat Constantin cel Mare. Împăratul a murit în Nicomidia, în anul 337, cu puțin înainte de terminarea construirii bisericii. În momentul în care lucrările de zidire s-au încheiat, trupul lui Constantin cel Mare a fost mutat în această biserică-necropolă de către fiul și succesorul său, Constantiu.

Mama sa, Sfânta Elena, a fost atașată foarte mult de valorile religiei creștine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei și s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta Elena s-a implicat direct în construcția a trei lăcașuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt și a Golgotei, Biserica Nașterii de la Betleem și Biserica Înălțării Domnului de pe Muntele Măslinilor.

Pentru marea contribuție la răspândirea și înflorirea creștinismului, Constantin și mama sa, Elena, au fost trecuți de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților și sunt socotiți "întocmai cu apostolii".