Bărbat împușcat mortal la o partidă de vânătoare de porci mistreți

Data publicării:
puscoci pusca de vanatoare

Un bărbat care participa, sâmbătă, la o partidă de vânătoare organizată legal pe raza localității Lăpușul Românesc a fost împușcat mortal, din greșeală, de unul dintre colegii săi, informează Agerpres.

"Accidentul mortal a avut loc la o partidă de vânătoare de mistreți desfășurată în vecinătatea localității Lăpușul Românesc. Bărbatul în vârstă de 63 de ani, Gheorghe Buda, se afla împreună cu alte persoane într-o acțiune autorizată. Trupul acestuia a fost transportat la spital în vederea efectuării necropsiei" a spus Florentina Meteș.

Surse din cadrul anchetei au mai precizat că bărbatul care a stat ascuns într-o tufă ar fi fost împușcat de unul dintre colegii săi de vânătoare, Ioan Turcu, comandantul Unității de Jandarmi din orașul Târgu Lăpuș. Acesta ar fi tras un foc de armă în direcția tufișurilor când a sesizat o mișcare ușoară, crezând că acolo ar fi porci mistreți.

Accidentul a fost semnalat la numărul unic 112, iar echipajul al serviciului Județean de Ambulanță sosit la locul tragediei a constatat decesul bărbatului. Partida de vânătoare pe fondul de vânătoare din Lăpușul Românesc era autorizată, iar bărbatul accidentat mortal deținea arma în condiții legale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș a mai precizat că un procuror aflat la locul accidentului sprijină polițiștii în continuarea cercetării cazului.

Victima, Gheorghe Buda, era proprietarul unei firme de construcții implicate în ridicarea unor lăcașe de cult din județ, printre acestea aflându-se și Catedrala Episcopală Sf. Treime din municipiul Baia Mare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...