Bonuri de benzină ca mită pentru un profesor universitar

Data actualizării: Data publicării:
spaga

Un profesor de la Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești a fost trimis în judecată pentru luare de mită și evaziune fiscală, fiind acuzat că a pretins și primit de la studenții săi bonuri valorice de benzină în schimbul promovării examenelor.

 

spaga

Profesorul, cercetat sub control judiciar, este acuzat de săvârșirea a 32 de infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de evaziune fiscală.

Inculpatul G.I.D., în perioada ianuarie 2015 — martie 2016, a pretins și a primit, în 32 de rânduri, de la masteranzi și studenți ai Universității Petrol Gaze Ploiești un număr total de 128 bonuri valorice de carburant cu valoare nominală de 50 și 100 lei, în valoare totală de 8.300 lei, achiziționate de aceștia de la o stație de distribuție carburanți situată în Ploiești și emise pe numele unei societăți comerciale administrate de cadrul didactic, în scopul promovării examenelor susținute cu acesta sau al coordonării lucrărilor de disertație sau licență”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.

Potrivit anchetatorilor, cadrul universitar ar fi primit de la un masterand și un ceas de mână, deoarece studentul, cetățean străin fiind, nu știa de unde poate achiziționa bonuri valorice.

Cu ocazia remiterii bonurilor valorice de carburant, inculpatul solicita masteranzilor/studenților inclusiv factura fiscală și bonul fiscal de achiziție a acestora și, ulterior, a înregistrat în contabilitatea firmei sale 4 dintre aceste facturi fiscale în scopul deducerii ilegale a TVA-ului, creând prejudiciu bugetului consolidat al statului”, mai arată achetatorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri