Ce scrie presa internațională despre moartea Regelui Mihai

Data actualizării: Data publicării:
king

Casa Regală a anunţat, marţi, că Regele Mihai a încetat din viaţă la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.

„Fostul rege al României a murit în Eleveția la vârsta 96 de ani”, titrează Euronews.

The New York Times dedică un material amplu personalității Regelui Mihai, subliniind că „la 22 de ani a avut îndrăzneala de a-l aresta pe mareșalul Ion Antonescu, o marioentă a lui Hitler”.

„A trăit o viață care s-a confruntat cu toate răsturnările politice majore de pe continent în secolul trecut”, notează The Washington Post. 

BBC reamintește o declarație făcută de Regele Mihai în 2011 pentru postul britanic, referindu-se la momentul abdicării din decembrie 1947: „Dacă nu semnați acest document, va trebui să tragem sau să ucidem 1.000 de oameni care sunt deja în închisoare”.

Business Insider face referire la momentul retragerii din viața publică, în 2016, după ce Regele Mihai a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

Citiți și: Regele Mihai a murit

Trupul neînsuflețit al regelui va fi adus în țară cu o aeronavă a Ministerului Apărării, a confirmat la Digi24 ministrul Mihai Fifor. El a explicat că există un protocol între MApN și Casa Regală a României, iar ministerul se va implica în organizarea funeraliilor, după ce va avea o discuție cu reprezentanții familiei regale.

Regele Mihai va fi dus la Castelul Peleș și va fi depus în Holul de Onoare. Ulterior, va fi transportat la Palatul Regal din Calea Victoriei, unde va rămâne pentru două zile în Sala Tronului.

Citiți și: DECES REGE. Cele mai importante momente care au marcat monarhia din România

Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Programul exact al funeraliilor va fi anunțat miercuri.

Începând de miercuri, pentru 40 de zile, vor fi deschise cărți de condoleanțe la Castelul Peleș, la Palatul Regal și la Palatul Elisabeta. Condoleanțele pot fi transmise online și la adresa http://familiaregala.ro/mesaje. Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă începând de miercuri la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri