Cele mai neserioase societăți de asigurare auto

Data publicării:
masina accident avarie asigurare GettyImages-493811841

Firmele de asigurare City Insurance şi Asirom au înregistrat, în prima jumătate a anului trecut, cele mai mari întârzieri la plăţile în dosarele de daună şi au cel mai mare procent de dosare în care plăţile au fost efectuate peste termenul legal de 10 zile, de peste 80% în cazul primei companii.

masina accident avarie asigurare GettyImages-493811841

Piaţa RCA este în prezent zguduită de falimente şi de alte probleme înregistrate de principalii jucători de pe piaţă, potrivit unei analize a plăţilor RCA în primele şase luni din 2016, publicate luni de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), informează News.ro.

Companiile Astra şi Carpatica Asig au intrat în faliment, iar City Insurance şi Euroins au intrat în proceduri speciale impuse de către ASF.

În urma intrării în procedură de faliment a Carpatica Asig, în iulie 2016, pe piaţa RCA au rămas doar opt jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom- Vienna Insurance Group, Omniasig - Vienna Insurance Group, Groupama şi Uniqa.

Potrivit analizei ASF - care include datele aferente companiei Carpatica, încă activă pe piaţă în acea perioadă -, în perioada ianuarie - iunie 2016, societăţile de asigurare au avizat 135.709 dosare de daună pentru poliţe de asigurare obligatorie auto RCA, dintre care 86,6% pentru daune materiale, 2,6% pentru vătămări corporale/decese şi 10,8% dosare de regres - în care firma de asigurare plăteşte pe CASCO o reparaţie, iar apoi îşi recuperează banii de pe asigurarea RCA a şoferului vinovat.

Din numărul total de dosare avizate, 111.751, adică 82,35%, au fost plătite, 22.171 dosare (16,3%) nu au fost finalizate, iar 1.787 de dosare (1,6%) au fost respinse. 

Din dosarele plătite, 110.724 au fost plătite integral, iar 1.027 parţial. 

Din numărul total de dosare avizate, pentru 20,7% (28.130 dosare) au fost efectuate investigaţii.

Campioană la acest capitol este compania Asirom, care a efectuat investigaţii pentru 98,3% dintre dosarele de daună primite pe poliţe RCA, restul firmelor înregistrând investigaţii pentru cel mult 7,4% din dosare. 

"Din totalul dosarelor avizate la nivelul pieţei RCA, 70,74% dintre dosare au fost avizate de către persoane fizice, iar 29,26% au fost avizate de către persoane juridice", a precizat ASF.

În ceea ce priveşte termenul de plată a daunelor, City Insurance a înregistrat cea mai mare durată medie de plată a daunelor, cu 69,37 zile, situaţia înrăutăţindu-se semnificativ faţă de semestrul II 2015, când durata medie era de 50,5 zile. Durata legală de plată este de 10 zile.

În topul întârzierilor urmează Asirom, cu o durată medie de 40,1 zile în primul semestru din 2016, faţă de 22,6 zile în semestrul precedent, şi Euroins, cu 11,58 zile.

Cel mai bine la acest capitol stau Omniasig - companie controlată de Vienna Insurance Group, ca şi Asirom -, cu 3,15  zile durata medie de plată, Uniqa Asigurări, cu 6,08 zile, şi Generali, cu 6,27 zile.

În ceea ce priveşte ponderea dosarelor cu întârzieri, cele mai grave situaţii au fost înregistrate la City Insurance, unde 84,3% din dosare au avut întârziere la plată în prima jumătate a anului trecut (faţă de 80,6% în semetrul II 2015), Asirom (71,1%) şi Euroins (40,8%), potrivit ASF. 

La polul opus, cele mai bune performanţe au fost înregistrate de Omniasig, cu doar 1,5% dintre dosare cu întârzieri la plată, Uniqa Asigurări (11,1%) şi Generali (14,4%).

Asirom este compania care a înregistrat numărul maxim de zile de depăşire a termenului legal de plată 10 zile, cu 549 zile, compania fiind urmată de City Insurance, cu 275 zile. 

Referitor la durata medie de soluţionare a dosarelor de daună, care este de maximum trei luni în cazul în care există contestaţii,  City Insurance a depăşit acest termen în 63,7% dinn cazuri, iar Asirom în 27,4% din cazuri, celelalte companii înregistrând întârzieri mult mai mici. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri