Sari la conținut

Coșmarul prin care trece de 2 ani doctorița româncă din Finlanda, căreia autoritățile i-au luat copiii

După ce cazul familiei Bodnariu, căreia autoritățile norvegiene i-au luat copiii, bănuind că părinții obișnuiesc să le aplice corecții fizice, un nou caz asemănător are în centru o doctoriță româncă stabilită în Finlanda.

Camelia Smicală, un cadru medical din Piatra Neamț, locuiește în Finlanda, însă în urmă cu doi ani, statul finlandez i-au luat cei doi copii, Mihai și Maria, în vârstă de 11, respectiv 10 ani. Cazul româncei a stârnit furie, compasiune şi solidaritate în România, unde în luna iunie mai mulți bucureşteni au protestat în faţa ambasadei Finlandei din Capitală și au cerut autorităţilor de la Helsinki să analizeze atent situaţia copiilor doctoriţei Camelia Smicală.

În urmă cu doi ani, autorităţile finlandeze au decis să intre în forţă în locuinţa Cameliei Smicală din localitatea Tampere şi să-i smulgă din braţe copiii. Recent, se despărţise de soţul finlandez, pe care îl acuză că era abuziv, inclusiv cu cei mici. La rândul său, bărbatul o acuzase că vrea să fugă în România cu cei mici şi a cerut ajutorul inspectorilor sociali, cu toate că micuții au cetățenie română. Camelia mai are o fată mai mare, dintr-o căsnicie anterioară, care i-a rămas alături.

Femeia nu are dreptul să își viziteze copiii decât foarte rar și doar sub supraveghere. Mai mult, cei doi copii au fost separați și duși la instituții diferite.

"Astăzi i-am văzut pe copii. Nu știu cum ar putea cineva să înțeleagă ce sentimente mă încearcă de fiecare dată când îi văd intrând în încăperea aceea, aduși separat, după o schemă care să împiedice ca ei să se întâlnească, și mai ales să îi pot vedea simultan. O dată la trei săptămâni, timp de o oră și jumătate, încerc să le transmit toată dragostea de care sunt privați, să-i asigur că va fi bine, să-i înveselesc un pic, și să-i motivez să nu renunțe să spere că vom fi din nou împreună, acasă. O oră și jumătate am voie să mă bucur de copiii mei buni, deștepți și frumoși. Nu există un cuvânt care să definească ce simt când îi văd plecând. Nici nu mai știu de câte ori am murit până acum.

Mihai este slab, palid și foarte trist. Încercările lui de a părea vesel îmi rup inima. Mă tem că și încercările mele de a părea veselă au același efect asupra lui. Mi-a adus o nouă scrisoare pe care vrea să o trimit pe adresa ONU. Copilul meu citește despre drepturile omului...o situație normală pentru un copil fericit în Finlanda. Personalul de la cămin nu a omis să raporteze în timp util celor de la social despre apelul scris de Mihai, drept pentru care, la câteva minute, o așistentă socială a năvălit în încăpere și l-a somat să predea scrisoarea. Fără explicații, pe un ton de comandă. Copilul meu, care are doar 11 ani, nu s-a lăsat intimidat și a avut puterea să se opună. A avut tăria să-i spună că nu vrea ca scrisoarea lui să fie citită de alte persoane decât cele cărora le este adresată. Cum vi se pare faptul că o eminență a serviciului social se deplasează pentru câteva rănduri scrise de un copil?

Maria s-a concentrat asupra hăinuțelor pe care i le-am cumpărat. Nu știu când le va purta. Cele cumpărate ultima dată sunt incă în pungă, așa cum le-am dus, iar Maria le va primi doar după ce personalul va avea timp să verifice dacă nu conțin obiecte interzise sau cine știe, vreun plan de evadare. Am cumpărat pentru copiii mei hăinuțe călduroase, pentru că aici este frig- dar nu știu când le vor primi.

Amândoi au învățat să se autocenzureze și evită să vorbească despre anumite lucruri. Simt că le este frică și că înainte de a deschide gura, se gândesc deja la posibile repercusiuni.

Copiii meu știu exact că li se face o nedreptate, știu exact că au fost furați, și nimic din ce ar mai decide socialul nu i-ar mai mira. Nu au nici cea mai mică urmă de respect pentru entitățile care îi țin cu forța la închisoare, însă sunt conștienți de faptul că ,,măsurile de protecție" pot suferi oricând noi modificări”, a scris femeia.

Cazul urmează să fie reanalizat în luna octombrie, după ce și statul român a încercat să intervină pe cale diplomatică, prin intermediul ambasadorului României în Finlanda, dar și prin ministrul pentru românii de pretutindeni.