Datorie-record pentru PSD: 34 de milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
Teanc de bani, lei_digi24_august 2015 (2)

Datoriile partidelor cresc de la an la an, iar creditorii bat la uşă. Fără bani, formaţiunile politice apelează la instanţe pentru a scăpa de blocarea conturilor sau pentru a eşalona restanţele. PSD a acumulat datorii-record şi a fost obligat să negocieze cu cei care au venit să-şi recupereze sumele restante. PMP a avut 2 ani contul central blocat tot din cauza faptului că este rău platnic. Nici liberalii sau cei de la ALDE nu stau mai bine financiar.

Situaţia financiară a PSD a ajuns atât de gravă încât subiectul urmează să fie discutat la viitoarea şedinţă a Comitetului Executiv. Partidul Social Democrat a ajuns să înregistreze cele mai mari datorii din ultimii ani: aproape 34 de milioane de lei. De la centru se arată cu degetul spre filiale.

Mircea Drăghici, trezorier PSD: O să cer în Comitetul Executiv ca aceste organizaţii să vină la rândul lor, aşa cum am procedat la Bucureşti, cu un desfăşurător, o strategie de stingere a acestor creanţe pentru că am iniţiat legea prin care contribuţiile pentru campaniile electorale sunt restituite şi din acest punct de vedere nu îmi explic de ce continuăm la nivel de teritoriu să acumulăm datorii

După procesele cu creditorii, PSD s-a pus la masa negocierilor.

Mircea Drăghici, trezorier PSD: Tocmai am semnat tranzacţii de eşalonare, săptămâna trecută a fost una dintre ele, săptămâna aceasta al doilea creditor important, aceşti urşi grizzly cum le spunem noi în interiorul partidului care vin cu datorii rostogolite istoric din trecut

Nici principalul partid de opoziţie nu stă mai bine. La finalul lui 2015, PNL anunţa datorii de peste 25 de milioane de lei. Bilanţul pentru anul 2016 nu a fost depus încă de liberali. Ludovic Orban vrea să schimbe Statutul partidului astfel încât orice cheltuială mai mare de 10.000 de lei să fie făcută doar cu aprobare de la centru.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: Situaţia e în felul următor: toate datoriile pe care s-a negociat reeşalonare şi pe care s-au stabilit ratele de plată sunt plătite în mod curent de când am preluat preşedinţia.

Nici contul central al partidului nu e lipsit de probleme.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: Dar sunt două executări silite care sunt pe cont şi, practic, se pot extrage din cont banii care intră în temeiul acestor executări silite.

Partidul lui Traian Băsescu a avut doi ani contul central blocat, inclusiv la alegerile parlamentare. Totul din cauza datoriilor acumulate în perioada campaniilor din 2014, aproape patru milioane de lei. Liderii actuali spun că în teritoriu şefii de organizaţii au angajat plăţi fără să aibă cu ce le achita.

Reporter: Cât timp a avut PMP conturile blocate? A existat o perioadă lungă de timp, aproape doi ani de zile.

Eugen Tomac, preşedinte executiv PMP: Da, am avut contul central blocat tocmai pentru că au existat datorii

Deşi este un partid nou, formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu are de asemenea datorii. Peste 2,3 milioane de lei ar trebui să plece din conturile ALDE către creditori anul acesta.

Şi UDMR are de achitat peste 2,9 milioane de lei anul acesta pentru a-şi stinge datoriile acumulate.

Pe lista partidelor cu datorii se află şi Uniunea Salvaţi Bucureştiul. În scurta sa existenţă are datorii declarate pe site-ul Ministerului de Finanţe de aproape 850.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri