DECES REGE. Alteța Sa Regală Margareta, principesa moștenitoare

Data actualizării: Data publicării:
principesa margareta interviu dighi24

Fostul rege al României, Mihai I, a murit, marți, la vârsta de 96 de ani. Principesa Margareta este moștenitoarea tronului regal al României, în calitatea sa de primă fiică a Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana ai Romaniei. Ea s-a născut în exil, după ce Regele Mihai a fost obligat să abdice în 1947.

regele mihai tata principesa margareta mica
Foto: Regele Mihai ținând-o în brațe pe Principesa Margareta

Principesa Margareta a României se naște la Lausanne, în Elveția, pe 26 martie 1949.  A copilărit în Elveția, Marea Britanie, Danemarca și Italia și Elveția.

În 30 decembrie 1997, Alteţa Sa Regală a fost desemnată de către Majestatea Sa Regele să-i succeadă în toate drepturile şi prerogativele. În 30 decembrie 2007, a fost desemnată Moștenitor la Șefia Casei Regale a României și Custode al Coroanei României.

ASR Principesa Moștenitoare a Romaniei este căsătorită cu ASR Principele Radu al României, din anul 1996. Ca titulatură, din 10 mai 2011, ea nu mai este Prinţesă de Hohenzollern.

Educaţie şi carieră:

  • Margareta merge la şcoală în Italia, Elveţia, apoi în Marea Britanie, la un internat. Întoarsă în Elveţia la 14 ani, urmează Liceul Francez.

  • Se înscrie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, unde obţine, în 1974, licenţa (M.A.) în Sociologie, Ştiinte Politice şi Drept Public Internaţional.

  • Între 1974 şi 1983 lucrează ca cercetător în cadrul mai multor universităţi britanice, specializându-se în sociologie medicală şi sănătate publică.

  • Lucrează apoi pentru agenţii din cadrul Naţiunilor Unite, în special OMS şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA). Proiectele sociale în domeniul sănătaţii publice în care se implică o poartă în toate colţurile lumii, din Africa până în America Latină.

  • După 12 ani petrecuţi în Scoţia, în 1983 se mută în Italia, la Roma unde câştigă un post în cadrul Naţiunilor Unite. Lucrează mai întâi în cadrul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) unde se ocupă de probleme legate de dezvoltarea rurală.

  • Trei ani mai târziu se alătură Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) unde se ocupă de relaţia cu organizaţiile neguvernamentale şi oferă asistenţă în strângerea de fonduri pentru programele IFAD.

Înapoi în România

  • În august 1989, când devenea evident că ceva avea să se schimbe în sfârşit în Europa de Est, Principesa Margareta părăseşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a se dărui cauzei României, lucrând alături de tatăl său.

  • În săptămânile care au urmat evenimentelor din decembrie 1989, Alteţa Sa Regală a vizitat, pentru prima oară, România: sosește în țară pe 18 ianuarie 1990.

  • În acelaşi an înfiinţează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale. În 2015, Fundația a împlinit 25 de ani de experiență, cu zeci de mii de oameni ajutaţi şi peste 11 milioane de euro investiţi în România.

  • În 1997 şi în 2002, Principesa Moştenitoare a fost alături de Rege în turneele pe care Majestatea Sa le-a întreprins în numeroase ţări din Europa, pentru a susţine integrarea României în NATO.

Căsătoria:

Crown Princess and Prince Radu of Romania wedding 1996 (4)
Nunta regala, 21septembrie1996 Foto ©Alain-Morvan
  • În 1994, într-unul din orfelinatele pe care le vizitează, Principesa Margareta îl cunoaşte pe actorul Radu Duda, astăzi Principele Radu al României, care coordona la vremea aceea un proiect de terapie prin artă desfăşurat de Ion Caramitru cu sprijinul Fundaţiei Principesa Margareta a României.

  • Cei doi se căsătoresc în 1996, petrec primii ani de căsătorie în România, Elveţia şi alte ţări europene în care călătoresc pentru a susţine proiectele Fundaţiei, cauza României în planul relaţiilor diplomatice internaţionale sau cu prilejul turneelor artistice ale Principelui.

  • Din 2001 Principesa Margareta şi Principele Radu ai României locuiesc la Palatul Elisabeta în Bucureşti şi îşi desfăşoară angajamentele publice în capitală, în ţară şi în străinătate.

Activitate/Funcții

  • Principesa Moștenitoare este președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România.

  • Principesa Margareta este Preşedintele Fundaţiei Principesa Margareta a României, al Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin şi al Fundaţiei Regale de Management al Ospitalităţii.

  • Este Preşedinte de Onoare al Fundaţiei Atletismului Românesc.

  • Principesa a acordat Înaltul Patronaj Societăţii Enescu din Londra – o iniţiativă a Institutului Cultural Român, Festivalului Turdafest organizat de Fundaţia Familiei Raţiu.

  • Împreună cu Principele Radu patronează Concursul Naţional Basmele Reginei Maria şi Festivalul Internaţional EUROPAfest.

  • Este Patronul spiritual al Centrului de Specializare în reabilitarea Patrimoniului Construit, iar din 2005 Şcoala nr. 114 din Bucureşti îi poartă numele. 

Decorații/titluri

Principesa Moștenitoare este decorată cu:

  • Marea Cruce a Ordinului Carol I (1996)

  • Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2011)

  • Marea Cruce a Ordinului de Malta (2003)

  • Cavaler al “Legiunii de Onoare” a Republicii Franceze (2009)

  • Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei (2012).

  • Principesa Moștenitoare este Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara și al Universității din Pitești.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri