Declaraţia de avere a şefei DNA: Conturi deschise în 2016 şi salariu de peste 13.000 de lei

Data publicării:
KOVESI

Declaraţia de avere a şefei DNA a fost publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. Interesant este că toate economiile Laurei Codruţa Kovesi sunt depuse în conturi deschise în primele 4 luni şi jumătate ale acestui an. Conform declaraţiei, procurorul şef al DNA a avut anul trecut un salariu lunar net de 13.200 de lei.

KOVESI

Laura Codruţa Kovesi declară că nu deţine terenuri, autoturisme bijuterii şi nici obiecte de artă. Are un apartament de aproape 55 de metri pătraţi, cumpărat în 2007.

Declaraţia este datată 17 mai 2016. De la începutul anului şi până la această dată, şefa DNA a deschis patru conturi, toate la aceeaşi bancă. Are acolo un depozit de peste 7.500 de euro, un cont de rate de 900 de euro şi două conturi curente în care are, în total, 15.500 de lei. În acelaţi timp, în declaraţie este trecut şi un credit de 45.000 de euro, luat în 2008 pentru cumpărarea locuinţei şi care are scadenţa în 2033.

În ceea ce priveşte veniturile obţinute în ultimul an fiscal, procurorul şef al DNA declară salarii de 159.327 lei. Adică peste 13.200 de lei lunar. Şi-a completat veniturile cu 4.000 de euro participând, ca expert, la programe anticorupţie pentru Albania, Muntenegru şi Republica Moldova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri