Disputa radarelor semnalizate. Ce spun șoferii

Data publicării:
sofer

Semnal de alarmă tras de poliţiştii rutieri. Agenţii spun că legea care îi obligă să semnalizeze radarele cu cel puţin 500 de metri înainte va creşte considerabil numărul accidentelor cu victime. Poliţiştii i-au trimis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, prin care îi cer să nu îşi pună semnătura pe această lege recent votată de Parlament.

 

Polițiștii vor fi obligați să folosească pistolul-radar la cel mult 10 metri distanță de mașină. În plus, aparatul radar va fi montat obligatoriu pe o autospecială inscripționată și semnalizat cu cel puțin 500 de metri înainte. 

Oamenii legii se tem că şoferii vor apăsa şi mai tare acceleraţia dacă legea intră în vigoare.

„Vom deveni ţinte vii pe şosea. Astăzi (vineri – n.r.), un coleg poliţist de la Târgovişte a fost omorât în jurul orei 7. Cauze: viteză şi depăşire. Circula regulamentar. Mergea către serviciu”, a declarat pentru Digi24 Dumitru Coarnă, peședintele SNPPC.
„Prin aceste indicatoare, practic conducătorii auto vor fi încurajați să încalce viteză după ce vor trece de radarul care va fi staționat”, este de părere și Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol.

„Vorbeaţi de Grecia. Aţi văzut că toate statele din jurul României încep să adopte anumite măsuri mai punitive pentru respectarea legislaţiei rutiere? Dar ei de ce fac chestia asta şi România relaxează? Nu credeţi că e ceva în neregulă?”, a spus la Digi24 Lucian Diniță, fost director al Direcției Rutiere.

Deputatul care a propus legea are o cu totul altă părere.

Pe ei nu-i interesează viaţa oamenilor. Am văzut ce au scris acolo. Dacă i-ar interesa, şi-ar pune problema de ce mor 2.000 de oameni la ora actuală în accidente. Pe ei îi doare foarte tare că-şi pierd şpaga. Aceeaşi mentalitate de miliţian, adică de ei nu se poate atinge absolut nimeni. Ei vor să fie în continuare aroganţi cu şoferii”, spune Florin Roman, inițiatorul legii.

Aceeaşi dispută este şi între şoferi.

„E o prostie. Trebuie sa nu fie semnalizate, pentru că dacă ar fi semnalizate, ne-am face de cap”, spune un șofer.

„E control preventiv, nu sunt haiduci. Politiștii vor să fie haiduci, noi vrem să fim respectați. Nu mi se pare normal”, este de părere un altul.

Ministrul de interne le atrage atenţia şoferilor că nu vor scăpa de amenzi.

„Vă asigur că Poliţia Rutieră îşi va face în continuare datoria. Să nu se gândească nimeni că nu vom mai avea radare pe drum sau că oricine poate să facă orice în trafic”, a declarat Carmen Dan.

Anul trecut, pe şoselele de la noi au murit 1.951 de oameni, cei mai mulţi din cauza vitezei excesive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri