BONTON. O româncă, în topul celor mai buni profesori din lume

Data publicării:
prajea

 La Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu-Severin, la iniţiativa elevilor. Copiii vin la cursuri cu zâmbetul pe buze datorită profesoarei de matematică Manuela Prajea.

Manuela Prajea, profesoară de matematică: „Copiii iubesc întâi omul, ei întâlnesc întâi omul, și apoi de dragul omului învață, nu de dragul disciplinei în sine”.

Andrei Moraru, elev: „Pentru mulți oameni, matematica nu este chiar cea mai interesantă materie, poate fi uneori chiar plictisitoare. Dar doamna reușește cumva să o facă mai interesantă. Mai distractivă. Mai interactivă. Printr-o mulțime de jocuri și actitivăți interactive care ne fac nu numai să înțelegem mai bine matematica, dar și să ne îndrăgostim de ea”.

Iulia Mitrache, elevă: „Îmi place în mod deosebit de doamna profesor întrucât face fiecare ora de matematica sa fie o bucurie”.

Manuela Prajea este pasionată de cifre de-o viaţă. Şi-a descoperit vocaţia de a fi profesor când era în şcoala generală.

Manuela Prajea: „Mi-amintesc că lucram singură la matematică și învățam foarte mult din culegeri, nu aveam atunci atâtea surse de inspirație. Și aș fi vrut să știu mai mult, aș fi vrut să am ajutor. Și mi-am spus că dacă vreodată ajung profesoară, mi-am jurat că o să-mi ajut elevii foarte mult să devină olimpici. Nu numai să-i ajut, o să vreau să le insuflu dragostea pentru olimpiadă și o să le fiu alături în orice fac ca să progreseze mai repede și să își dezvolte, să își atingă limitele, să își dezvolte potențialul...”.

Şi s-a ţinut de cuvânt. În cariera sa de peste 25 de ani, Manuela Prajea şi-a ajutat elevii să obţină 64 de premii internaţionale, 133 de premii naţionale şi peste 430 de premii judeţene. Şi-a dat seama repede că are nevoie de o abordare diferită de cea a profesorului clasic, tradiţional. A decis să îşi trateze elevii ca pe nişte adulţi, a pariat pe respectul faţă de cei mici şi a câştigat.

Manuela Prajea: „Cred ca este important să venim, noi în învățământ, în educație, sa venim în fața elevilor cu modele. Pentru că suntem primii care intram în viața lor dupa familie, dupa părinți. Profesorii sunt primul impact”.

Manuela Prajea vrea să le dezvolte elevilor gândirea. Stilul obişnuit de predare, bazat pe învăţarea pe de rost, i se pare ineficient: „Sigur ca este o problema a sistemului. Până la urma trebuie să terminăm și cu această paradigmă de care spuneați: predăm, învățăm, reproducem și uităm. Pentru ca ajungem, dupa 8 ani de zile, ca acești copii pe care îi trimitem în viață și în societate să fie deja obosiți de chestiuni pe care le învață la toate disciplinele, lecții interminabile, chestiuni pe care le memorează”.

Mai multe despre metodele de predare ale profesoarei Manuela Prajea, în fișierul video atașat.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...