Sari la conținut

BUSINESS CLUB. Factura învățământului slab e plătită de angajator

Potrivit unui studiu Creative Minds Hub, citat de Ziarul Financiar, banii încep să se scurgă rapid din conturile angajatorului din momentul în care şi-a dat seama că trebuie să aducă un om nou. Trebuie să îşi promoveze postul, online sau ţintit, la târgurile de joburi, iar apoi să înceapă recrutările. Dar procesul e lung, greoi şi ţine blocate multe resurse.

Dacă în urmă cu 7-8 ani circulă ideea că firma trebuie să aleagă pe cineva în maximum două săptămâni, acum în companiile mari, timpul s-a lungit la trei săptămâni şi chiar cinci, în cazul slujbelor mai complexe precum cele din IT. Trierea se face şi cu teste de aptitudini, psihologice sau de inteligenţă, toate mâncătoare de timp şi bani, şi totuşi, după selecţie, cheltuielile suplimentare tot nu se opresc.

Pe lângă salariul noului angajat, compania plăteşte pentru pregătirea lui. Iar în România, instruirea extensivă e la ordinea zilei, fiindcă 8 din 10 (80%) dintre absolvenţi ajung să activeze în cu totul alt domeniu decât cel studiat. Asta înseamnă că un angajat cu experienţă trebuie să joace rolul de mentor pe o bună perioadă de timp, timp în care și noul angajat, și vechiul angajat produc mai puţin pentru companie. Povara sistemului de învăţământ ajunge practic pe umerii angajatorului care vrea, nu vrea trebuie să-l mai şcolarizeze încă o dată pe respectivul tânăr.

Marele risc, venit tocmai din haosul anilor de şcoală, e ca angajatorul să eşueze în a-i descoperi vocaţia. Poate afla după un an că acesta nu avansează sau că nu mai e interesat de domeniu, ceea ce înseamnă că toată investiţia de până în acel moment a fost pentru nimic. Agonia se poate prelungi. Unii tineri sunt mutaţi din departament în departament, unde au parte iar şi iar de noi mentori, noi explicaţii, doar-doar şi-ar găsi locul în companie. Unii reuşesc şi devin un activ de valoare pentru companie. Alţii nu. Iar angajatorul reuşeşte cu greu să distingă între cel cu potenţial pentru domeniu şi cel care şi-a greşit vocaţia.

În CV, toţi tinerii par cam la fel. Majoritatea au studiat cam aceleaşi lucruri în şcoală, majoritatea nu au făcut practică şi majoritatea nu au avut ocazia să înveţe muncind. Diferenţierea e minimă, fiindcă şcolile în sine nu au libertatea să se diferenţieze. Ziduri birocratice trebuie sparte pentru a introduce în programă o materie practică sau a aduce la cursuri un profesionist în domeniu. Iar după şcoala făcută la normă, impactul asupra angajatorului trimite unde de şoc în întreagă economie. 55% dintre firmele din ţară spun că nivelul de calificare al forţei de muncă e o frână în calea dezvoltării. Iar povestea începe cu tânărul mecanic de la service-ul auto şi se termină cu medicul tânăr care a intrat şi a ieşit de pe băncile şcolii.