Sari la conținut

Ca în fiecare an, multe școli sunt nepregătite pentru începerea cursurilor

Liceul „Ion Barbu” din Capitală este un imens şantier. Întreaga clădire e în renovare. Muncitorii lucrează la tencuiala exterioară, pun parchetul în clase şi schimbă ultimele geamuri. Preventiv, mai mulţi părinţi au venit în inspecţie: „Vrem să vedem şi noi pentru mâine care sunt clasele”. Și-au dat repede seama în ce condiţii vor începe copiii şcoala.

„Cursurile şi astea o să fie afectate. Gălăgie, zgomot, mizerie. Cel puţin ce am văzut aici, pe geam, în holul secretariatului şi bănuiesc că aşa o fi şi pe sus. Nu ştiu în clase cum e”, spune un părinte.

Cu mai puţin de 24 de ore înainte de începerea noului an şcolar, Liceul Ion Barbu e acoperit cu folie. Muncitorii descarcă abia acum tabla pe care trebuie să o monteze până luni dimineaţa.

Constructorul spune că lucrările au început cu două săptămâni întârziere, pentru că liceul a fost centru de examen la bacalaureat. În ciuda volumului mare de muncă rămas, dă asigurări că totul va fi gata la timp.

La o altă şcoală din Capitală, părinţii au fost chemaţi să termine munca, în urma angajaţilor firmei de construcţii. Unul dintre ei a filmat holurile Liceului „Alexandru Ioan Cuza” şi spune că părinţii sunt cei care au spălat pe jos, au făcut curăţenie şi au pus băncile în clase.

Acolo unde nu au venit părinţii, profesorii au fost chemaţi pentru ultimele pregătiri. La Școala 195 din sectorul 3 îşi anunţase prezenţa însuşi ministrul Educaţiei. Aşa că totul trebuia să arate ca la carte!

„Sunt cadru didactic şi am venit să lucrez la clasă. Aranjăm fiecare sală. Decoraţiuni pe pereţi, pregătim nişte surprize pentru copilaşi”, spune o profesoară.

În Capitală sunt şi unele şcoli care vor rămâne închise luni. Printre ele este şi Şcoala „Eugen Barbu”, din sectorul 1. Clădirea e aproape gata pe exterior, dar elevii nu intră încă în clase. Şcoala este inclusă într-un program de reabilitare finanţat de Banca Europeană de Investiţii.

Mai sunt cam 13-14 (unități de învătământ – n.r.) care trebuiesc recepţionate şi unde avem lucrările în continuare de finalizat. O singură problemă deosebită există cu Şcoala ”Eugen Barbu”, care nu va funcţiona în localul său, ci la Şcoala „Sf. Nicolae”, în sectorul 1. E o problemă delicată pentru că lucrarea durează de ani de zile”, spune Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

În programul demarat în 2008 au fost incluse peste 100 de şcoli din Capitală.