Cătălina Popa, profesoară: Un dascăl fericit poate să aibă elevi fericiţi. Ne e foarte greu să mimăm fericirea la catedră

Data publicării:
profesor

„O să avem un exerciţiu care o să implice tot un pic de muncă în echipă. O să vă rog să închideţi romanul Ultima noapte de dragoste.... Adică să creaţi un final închis pentru romanul Ultima noapte de dragoste...”, spune profesoara de Limba Română.

Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi, ora de Limba Română. Elevii îşi iau în serios rolul şi imaginează un final alternativ pentru romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

Printre bănci se plimbă profesoara Cătălina Popa. Orele sale sunt întotdeauna aparte, cu multe exerciţii de creativitate.

Cătălina Popa, profesoară de Limba Română: Provocarea nu este aceea de a-i convinge că şcoala este importantă, ci de a-i convinge că şcoala este utilă.

Cătălina Popa: Nu o să-i întrebe nimeni, niciodată, peste zece, 20, 30 de ani, care este perspectiva narativă din „Ion”. Să ne înţelegem. Dar se confruntă cu atâtea modele umane în cărţile pe care le citesc, cu atâtea situaţii pe care le descoperă şi vor învăţa să le gestioneze atunci când le vor întâlni în viaţa reală. Îşi dezvoltă foarte mult limbajul, discursul, felul de a gândi, încrederea în sine, creativitatea... şi trăiesc foarte multe vieţi, prin intermediul literaturii.

Elev: Eu sunt Ştefan Gheorghidiu din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” pentru că, indiferent de câţi oameni m-au dezamăgit şi de câte finaluri am avut parte, am ştiut mereu că totul e temporar, deci merită analizat până la capăt.

Cătălina Popa predă Limba Română de 12 ani. O face din pasiune, în acelaşi liceu în care a învăţat şi unde şi-a descoperit dragostea pentru literatură. A renunţat la o catedră la Universitatea din Iaşi şi la un post de traducător într-o bancă unde urma să fie plătită de şase ori mai bine pentru că voia să fie acasă şi să fie... dascăl.

Cătălina Popa, profesoară de Limba Română: Nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult. Asta pot să vă spun sigur. Nu mă aşteptam să mă simt bine, atât de bine, şi nu mă aşteptam ca elevii mei să mă primească atât de deschis.

Cătălina Popa este un profesor atipic, ştie asta. Stilul ei de predare a stârnit curiozitate încă de la începutul carierei sale. Îşi aminteşte şi acum cuvintele unei colege, după prima şedinţă cu părinţii:

Cătălina Popa: Mi-a spus: „Măi, sunt absolut încântaţi de ora de română, copiilor le place, părinţii sunt mulţumiţi, dar te-ar ruga dacă ai putea să le dai mai multe teme. Pentru că ei îşi termină tema la română în jumătate de oră, o oră, şi nu este normal! Trebuie să lucreze mai multe ore”. Şi le-am explicat: „Ba este foarte normal! Pentru că ei lucrează o oră la română, lucrează o oră şi ceva la matematică. Le mai rămân geografie, istorie, o planşă de făcut la desen, se mai duce cel puţin încă o oră, poate încă una. Copilul ăla trebuie să doarmă, trebuie să mănânce şi trebuie să se joace. Un copil la zece ani trebuie în primul rând să se joace!” Şi nu am cedat...

Profesoara este exigentă, dar pretinde cel mai mult de la propria persoană.

Cătălina Popa: Un profesor bun ar trebui să fie o mie de lucruri deodată. Ar trebui să-şi stăpânească materia, să fie bun din punct de vedere profesional. Să fie un exemplu de moralitate. Dar înainte de toate, un profesor bun trebuie să nu uite că are în faţă nişte oameni. Din punctul meu de vedere, nişte egali.

Cătălina Popa: Cred că un profesor fericit poate să aibă în clasă elevi fericiţi. Ne e foarte greu să mimăm fericirea la catedră.

Profesoara de Limba Româna are multă afecţiune pentru elevii ei. Se vede după cum îi priveşte şi, mai ales, după cum vorbesc copiii despre ea.

Ioana Mincu, elevă: Mi-a spus şi mie, personal, şi colegilor mei, că suntem oameni minunaţi. Şi nu ştiu, asta o să rămână mereu cu noi.

Elise Mavru, elevă: Un sfat util pe care mi l-a spus, cred că personal este faptul că putem trece peste orice obstacol şi ne vom aduce aminte de el ca un fel de drum iniţiatic pentru viaţa noastră, ca om matur, ca adult.

Cătălina Popa: Îi iubesc foarte mult. Îi iubesc enorm pe copiii ăştia.

Profesoara a înființat clubul „Starfish”, ca să-i învețe pe copii că faptele bune nu au vârstă şi nu sunt niciodată prea multe.

Cătălina Popa: Starfish înseamnă steluţă de mare. Şi povestea steluţei de mare este următoarea: un bunic se plimba cu nepoţelul său pe malul mării (...) şi după o furtună foarte mare erau multe stele de mare aruncate pe plajă. Şi băieţelul, cu răbdare, lua câte una, o arunca în apă... Bunicul a privit o vreme şi apoi l-a oprit şi a încercat să îi explice: uite, sunt mii de stele de mare aruncate pe plajă. Nu o să poţi niciodată să le salvezi pe toate. Pentru miile ăstea de stele de mare, gestul ăsta nu contează. Şi atunci băieţelul i-a arătat o steluţă de mare şi i-a zis: uite, pentru ea, contează. Şi a aruncat-o în apă.

Cătălina Popa: Anul ăsta, de exemplu, este al şaptelea an în care facem shoe box, cutia de pantofi. Şi am făcut vreo 200 de cutii pe care le-am ambalat, le-am umplut cu cadouri şi le-am dăruit, anul acesta copiilor de la Frumuşiţa. Copiilor aflaţi în special în situaţii financiare foarte dificile.

Orice profesor bun... dăruieşte. Timp, răbdare şi informaţii elevilor săi. Cătălina Popa vrea ca dascălii să fie priviţi după modul în care îşi fac meseria, nu trataţi toţi la grămadă.

Cătălina Popa: Din nefericire foarte mulţi sunt dezamăgiţi, o dezamăgire profundă. Care vine şi din frustrarea de a şti că munceşti foarte mult şi, atunci când citeşti un articol sau vezi o emisiune, ţi se spune cât de proşti sunt profesorii din ţara asta. Ori noi suntem o categorie. Eu nu sunt un profesor prost! Slab. Cunosc o grămadă de oameni în jurul meu care nu sunt profesori slabi. Şi mi-aş dori să nu mi se mai arunce asta în faţă. Pentru că efectul este exact ca cel pe cre îl are un dascăl care îi spune în mod permanent elevului său „Nu eşti în stare! Nu eşti în stare de nimci!". Copilul acela într-adevăr nu va mai fi în stare de nimic. Atâta timp cât ne vom înjosi profesorii şi le vom spune că nu sunt în stare de nimic, vom ajunge într-adevăr să avem o educaţie care să reflecte exact această viziune.

De 25 de ani, toţi miniştrii educaţiei promit cu surle şi trâmbiţe că fac reformă. Scriu şi rescriu legi, programe, dar uită că dincolo de cifre sunt oamenii mari care îi învaţă pe oamenii mici să crească frumos.

Cătălina Popa: Cred că ar trebui să le dăm, înainte de a le cere profesorilor să facă performanţă, cred că ar trebui să le oferim posibilitatea să facă performanţă. Ar trebui să le dăm o şansă. Ar trebui, aşa cum spuneam despre profesori că ar trebui să facă cu elevii lor, să îi vedem.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri