Sari la conținut

Ce ar însemna manualul unic pentru elevii din România. Ce spun experții

Ministrul Educației a prezentat miercuri seară, pe pagina sa de Facebook, proiectul de lege privind manualul școlar. Proiectul va fi prezentat în ședința de guvern de săptămâna viitoare și presupune adoptarea unui singur manual școlar la fiecare disciplină din programul cadru.

Chiar dacă această idee s-a dovedit un fiasco în Ungaria și Polonia, țări cu sisteme de învățământ mult mai performante, iată că la noi șeful de la educație merge înainte cu această idee. În același timp, experții în educație, dar și mulți profesori spun că introducerea unui manual unic ar putea îngropa definitiv învățământul românesc.

Mihai Mitrica, director executiv Asociația Editorilor din România: „Să ne gândim dacă există un singur fel de mâncare, care să placă tuturor. Sau același fel de mâncare care să ne placă fiecăruia dintre noi în fiecare zi. Asta e povestea cu manuaul unic. Este o încercare de a uniformiza ceea ce nu se poate uniformiza.”

Și pentru că au existat numeroase reacții negative, șeful învățământului a făcut un pas înapoi și a înlocuit titulatură de manual unic cu manual de bază. Aceeași Mărie, cu altă pălărie!

Miorela Mihala, profesoară de limba română: „Manual unic ar însemna imposibilitatea alegerii!”

Marian Stao, expert în educație: „Dacă suntem oameni de bună credința și profesioniști mi-ar părea firesc și normal să admitem că întotdeauna mai multe variante, sigur într-un număr rezonabil, reprezintă o variantă mult mai bună decât una singură.”

Șerban Iosifescu, director ARACIP: „Manual unic este în condițiile actuale extrem de greu să ai dintr-un motiv foarte simplu. Manualul nu este obligatoriu. Dacă ar există un manual unic și profesorul ar spune eu nu vrea să folosesc acest manual, n-ar putea să îl împiedice nimeni.”

Manualele trebuie să îmbogățească și să dezvolte programa școlară, arată recomandările UNESCO. Pe de o parte, reprezentanții organizației spun că existența alternativelor duce la creșterea calității în orice sistem de învățământ. Pe de altă parte, oficialii Ministerului Educației de la noi susțin că: "majoritatea profesorilor își doresc un singur manual, nu mai multe."

Marian Stas, expert în educație: „Eu cred că mint pur și simplu! Că să fie simplu! Întrebați dvs, faceți o statistica și dați-mi mie să zicem toți care pică pe spate: pfoa, ce tare, manual unic!”

Mihai Mitrica, director executiv Asociația Editorilor din România: „Nu se poate să ignorăm modelul francez, unde sunt manuale alternative de când au reușit să pună școala pe primul plan. Sunt foarte diversificate. Au o anumită grafică, sunt foarte apropiate de copii, sunt complete...”

Șerban Iosifescu, director ARACIP: „Dacă luați manualele noastre de gimnaziu și le comparați cu manuale din Franța, SUA, Anglia, orice altă țară... Vom vedea că există diferențe de concepție. Adică manualul nu e doar o sursă de informare și de exercițiu, ci este un insturment complex de învățare. Se referă și la partea atitudinala.”

În Austria, pentru fiecare materie există 20 de manuale diferite. În Germania sunt 16 curricule, cu manuale proprii, pentru fiecare land în parte! În Bulgaria și Serbia există o selecție a manualelor și doar cele mai bune pot fi folosite. Nu doar europenii se declară împotrivă unui manual unic. În SUA, de exemplu, elevii învață după unele dintre cele mai performanțe manuale. Așa cum este în cazul statului Calfornia.

Marian Stao, expert în educație: „Iată un exemplu de manual ne-unic, cu titluri din alt film! Matematica, da? Matematica opțiunii sociale, folosite în modele de votare, de alocare a locurilor în parlament... Matematica folosită în management... anual, ne-unic... Evident că nu fac pledoaria că toți copiii din România să facă așa ceva. Dar nu se poate să nu existe școli mai interesate de acest fel de a aborda materia în acest fel.”

Polonia și Ungaria sunt ultimele țări din Europa care au încercat introducerea manualului unic. S-a renunțat rapid la idee, pentru că promovau stereotipuri și nu erau tipărite la timp.

Mihai Mitrica, director executiv Asociația Editorilor din România: „În Editura Didactică și Pedagogică, statul dorește să facă toate manualele. O aberație mai mare greu de închipuit.”

Mihai Mitrica, director executiv Asociația Editorilor din România: „Eu sunt convins că EDP ne va prezenta în toamna anului viitor, la timp, pe 15 septembrie, niște producții pe care le va denumi manuale. Ce se va afla între coperțile acelei producții sunt convins că va fi foarte departe de ideea de manual, pur și simplu pentru că nu există timpul fizic necesar de a le redacta, cu un număr atât de mic, de oameni.”

Marian Stas, expert în educație: „Eu cred că vom ajunge în blocaj chiar mai devreme, decât anul viitor.”

Mihai Mitrica, director executiv Asociația Editorilor din România: „Avem șase miloane de euro anual, investiți în manuale și avem 100 de milioane de euro investiți în cornul și laptele. Un stat care investește mai degrabă în resurse proteice decât în resurse de educație, nu are cum să genereze o societate cel puțin normală, dacă nu una performanță!”

Mircea Cărtărescu: „Doamne ferește! Un singur popor, o singură țară, un singur partid, un singur manual unic.”

Mircea Cărtărescu: „Dar de ce să nu avem un singur săpun? De ce să avem 100 de feluri de săpun? De ce să nu avem un singur fel de pastă de dinți? De ce să nu avem un singur fel de făină sau de mălai? De ce nu avem câte un singur produs pentru toate lucrurile? Despre asta e vorba. Omul nu trăiește numai cu bunăstare, omul trăiește și cu libertate, cu nevoia de a putea alege dintre foarte multe lucruri. De aici vine și concurența, ceea ce provoacă bunăstarea oamenilor.”