Copil violent la școală. Conducerea instituției de învățământ nu are soluții legale

Data publicării:
elevi caiet

„Copilul meu de când a început școala a fost agresat de două ori fizic. O dată l-a lovit de două ori cu pumnul în cap și o dată cu pumnul în nas, nefiind provocat absolut deloc”, spune un părinte.

Un alt părinte povestește: „Și-a scos adidasul din picior, neprovocat și nefăcându-i nimic și a lovit-o în cap și în gât.”

Băiatul este elev în clasa întâi la şcoala Traian, din Craiova. Din cauza unor probleme în familie, e crescut doar de bunici. Conducerea şcolii le-a cerut ajutor psihologilor. Nici prezenţa bunicii la ore nu rezolvă problema. S-a intâmplat ca în pauză, când a scăpat din mâinile bunicii să lovească în stânga, în dreapta, pe cine nimerea.

Mădălina Prioteasa, învăţătoarea copilului, spune că „la nivel intelectual, copilul este peste nivelul mediu, posedă multe cunoștințe, citește, deși este foarte mic.”

Familia e conştientă că cel mic are probleme. Bunica elevului spune că „l-au vazut mai mulți medici. Unii dintre ei îl suspectează de ADHD, nu toți. Nimeni nu i-a dat un certificat sau o hârtie care să scrie că are ADHD.

Cazul a ajuns şi în atenţia Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, singura instituţie abilitată să evalueze psihologic elevii.

„Pentru situația actuală v-aș răspunde așa: un copil cu un potențial, cu IQ, dar cu tulburări de comportament, nu poate fi dus într-o școală specială”, spune Marilena Dumitrescu, director CJRAE Dolj.

Până va fi găsită o soluţie, băiatul nu a mai venit la ore şi face doar consiliere.

Maria Daşu, directorul Școlii nr. 2 Traian din Craiova, este de părere că „e o mare greșeală desființarea școlilor speciale, unde trebuiau integrați copiii cu probleme.”

La rândul său, Jeanina Vașcu, inspector general adjunct al ISJ Dolj, spune că „la nivelul unităţii şcolare există consiliere psihologică, pot fi îndrumaţi şi copilul, şi familia şi să sperăm că vor fi găsite soluţiile favorabile pentru toţi cei implicaţi.”

Pentru un caz asemănător, petrecut într-o altă şcoală din Craiova, soluţia găsită a fost ca elevul să vină la ore însoţit de un părinte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri