Sari la conținut
News Alert

Cursuri Google pentru studenţi, la Cluj

10 experţi acredidaţi de Google predau marketing online la Cluj-Napoca. Ei îi vor învăţa pe studenţi ce înseamnă atragerea de noi clienţi pe internet.

„Chiar au fost absolvenţi ai Online Marketing Academy care au fost primiţi în internship la Google. Noi, ca agenţie, am avut internship-uri. Pe de altă parte, este un plus dacă merg la un interviu pentru un job bine poziţionat şi, nu în ultimul rând, pot să devină parteneri certificaţi Google”, a spus Anabela Luca, expert acreditat Google.

Google AdWords și Google Analytics, programele despre care învaţă studenţii, sunt platforme de publicitate online ce permit antreprenorilor şi celor care au o afacere să atragă noi clienţi.

„Concurenţa a fost foarte mare. A fost un proces de selecţie foarte greu. Pentru că noi ne aşteptam la 200-300 de cereri pentru cele 170 de locuri care sunt disponibile. Ei bine, au fost peste 500 de tineri care au vrut să participe”, a spus Mihai Tuţu, project manager fundaţia Leaders.

Programul va dura cinci săptămâni şi este organizat de fundaţia Leaders împreună cu Google şi Univeristatea Tehnică din Cluj-Napoca.